Cupa României Timişoreana. Azi e FINALA: Poveştile Meciului de Legendă

Pe stadion şi în vestiare emoţiile sînt din ce în ce mai mari. Pentru noi, suporterii care vom juca în Meciul de Legendă, urmează experienţa vieţii. În cîteva minute vom intra pe cel mai mare stadion din ţară. Stadionul pe care au jucat unii dintre cei mai buni fotbalişti ai lumii. Stadionul pe care jucători din ligile mari nu au avut ocazia să joace niciodată pînă acum. Sentimentul că noi, cei care am fost pînă acum simpli suporteri, vom deschide finala Cupei României alături de Marile Legende este copleşitor.În tribune, familia şi prietenii aşteaptă cu nerăbdare. Vom povesti împreună mult timp despre asta şi, mai presus de toate, ne vom mîndri toată viaţa cu această bucurie. Echipele intră pe stadion. Ritual, strîngeri de mînă. Timpul trece ca prin vis. Se aude fluierul arbitrului. Prima pasă şi meciul a început.

Aşa şi-au imaginat cei peste 200 de suporteri care s-au înscris în competiţia Meciul de Legendă că vor petrece ziua de 31 mai: pe Arena Naţională, în deschiderea Finalei Cupei României Timişoreana.

Dar pentru că fotbalul înseamnă pasiune şi spirit de competiţie, doar cei aleşi vor avea ocazia să îşi îndeplinească visul. Şi nu va fi uşor. E ca în fotbalul profesionist. Doi antrenori de legendă, Emeric Ienei şi Mircea Rădulescu, au ales deja cei mai buni 32 jucători care s-au pregătit timp de o săptămînă în cantonamentul de la Mogoşoaia. Şi pentru ei a început o nouă provocare: participanţii au fost împărţiţi în două echipe de cîte 16 jucători (11 titulari şi 5 rezerve) care îşi vor disputa dreptul de a juca în finală printr-un meci care are loc azi. O singură echipă, Echipa Suporterilor, va intra pe teren şi va trăi experienţa adevărată de pe Arena Naţională.

O asemenea competiţie cere oameni cu adevărat pasionaţi. Jucători buni, care deşi nu au avut ocazia să joace fotbal profesionist, şi-au dorit întotdeauna o astfel de experienţă.

În timpul pregătirilor pentru meci, am încercat să aflăm poveştile suporterilor. Cum au ajuns în acest cantonament? Ce îi motivează şi le trezeşte entuziasmul? Răspunsurile au fost pline de emoţie. Cine ar fi crezut că poveştile despre o minge pot ajunge atît de departe?

Momentul în care fotbalul şi muzica se întîlnesc

LUCIAN MOLDOVANU a jucat şi anul trecut în Meciul de Legendă. A trăit experienţa din plin, aşa că îşi doreşte să o repete. Are profilul unui om care trăieşte cu pasiune: iubeşte muzica, aşa că organizează evenimente, face comunicare pentru proiectele sale şi uneori este DJ. În curînd, va pregăti un proiect care să le îmbine pe cele două: fotbalul şi muzica.

Crede că fotbalul adevărat este jucat cu suflet de către echipe făcute cu suflet. Admiră FC Barcelona pentru modul în care îşi creşte jucătorii şi respectă tradiţia fotbalului.

A descoperit pasiunea pentru fotbal în copilărie, în timpul Mondialului din 1994. Era în clasa I atunci cînd România a bătut Columbia şi l-a văzut pe tatăl său în culmea fericirii. Grija cu care a înregistrat meciul pentru a împărtăşi cu el toată experienţa l-a făcut să iubească şi mai mult sportul rege.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Acesta a fost doar primul pas: s-a înscris la juniori în Oneşti unde a jucat 10 ani. Apoi a continuat ca arbitru timp de 6-7 ani. Pasiunea nu l-a părăsit niciodată.

În copilărie, a jucat şi în faţa blocului, a jucat şi pe teren. Totul a început cu o competiţie pe cartiere alături de copiii de la bloc. Ajunseseră să funcţioneze ca o adevărată echipă şi încercau totul pentru victorie, inclusiv să îi spioneze pe cei din echipele adverse. Însă primul meci care i-a rămas în suflet a fost jucat la 12-13 ani. Atunci a păşit pentru prima oară pe gazon într-o echipă de 11 jucători. Îşi va aminti întotdeauna de oamenii din tribune care îi încurajau, felul în care se simţea iarba sub picioare, emoţia începutului. Acum joacă de două ori pe săptămînă în cadru organizat, alături de prieteni.

Admirator al lui Hagi

De-a lungul timpului, a adunat o mulţime de poveşti în calitate de jucător, dar şi de suporter. Îşi aminteşte cu drag o altă întîmplare legată de tatăl său de la Campionatul European din 2000 din Belgia şi Olanda. Meciul România – Anglia a pus pe jar milioane de suporteri: „Mi-aduc aminte cu zîmbetul pe buze meciul dintre România şi Anglia din faza grupelor la Euro 2000. Fiecare gol a fost trăit la maximum atât de mine, cât şi de tata sub privirea mirată a mamei. Momentele de revenire ale ambelor echipe (1-0 România, Anglia egalează, Anglia conduce cu 2-1, România egalează în finalul meciului) ne-au făcut pe amîndoi să trecem de la extaz la agonie şi tot ce mai puteam face era să sperăm într-o minune. Iar aceasta a venit în ultimele minute ale meciului, cînd arbitrul a acordat un penalty echipei noastre. În momentul acela, tata a uitat de orice regulă a casei şi a sărit plin de entuziasm să îmbrăţişeze lustra. Mama nu a fost la fel de entuziasmată.”

Din fotbalul românesc îl admiră pe Hagi. Este cel mai bun jucător şi are caracter. Este foarte complex şi a fost apropiat de echipă chiar şi în momentele tensionate din cariera sa. Atunci cînd nici suporterii nu mai ţineau cu jucătorii, Hagi i-a înfruntat şi a luptat pînă în ultima clipă pentru echipa lui. Mai tîrziu a reuşit să demonstreze că poate să ridice singur o echipă şi să antreneze la cel mai înalt nivel. Sub îndrumarea lui, Viitorul Constanţa a ajuns la un nivel foarte bun şi în Liga 1.

Despre Anghel Iordănescu crede că este un profesionist, cu rezultate foarte bune şi cu un caracter deosebit. Spune că Generaţia de Aur este o îmbinare perfectă între caracter, decenţă în viaţa personală şi dedicare pe terenul de fotbal.

Amintiri emoţionante

Vorbeşte despre fotbal cu mare respect. Nici nu poate altfel. Anul acesta l-a ales antrenor pe domnul Rădulescu. A preţuit mult sfaturile date de domnul Ienei în 2014 şi le-a folosit în meciurile cu prietenii, însă îşi doreşte să îi cunoască pe amîndoi în calitate de antrenori şi să vadă care sînt metodele lor.

Acum este şi mai motivat ca anul trecut să participe la competiţie. Deja ştie la ce să se aştepte şi cît de mult o să îi placă această experienţă. Pentru că asta e: o experienţă în sine, care se extinde dincolo de bucuria cîştigului. Cantonamentul, zilele alături de Legende, pregătirea din vestiar, sfaturile antrenorului şi la final meciul de pe Arena Naţională – toate acestea i-au amintit de vremurile în care juca în echipa de juniori, de oamenii pe care i-a cunoscut, de peripeţiile prin care a trecut, de emoţia de atunci.

Îl încîntă faptul că anul acesta vor merge în cantonament două echipe, dintre care se va alege una. Este competitiv şi meciul între suporteri dă o nouă savoare experienţei. Asta înseamnă că la final vor fi selectaţi cu siguranţă cei mai buni.

Fiecare meci este o poveste

ALEXANDRU TICEA este pasionat de fotbal şi de tehnologie. A înscris unul dintre cele mai creative filme din competiţie şi a dovedit că are talent atît pentru fotbal, cît şi pentru editare video. Experimentează cu camera GoPro la fotbal şi la ski, iar creaţiile sale sînt la fel de dinamice ca felul în care loveşte mingea.

În filmarea pentru Meciul de Legendă a investit cîteva zile pentru filmat şi editat. Iniţial, şi-a construit un scenariu pe care l-a folosit, dar a făcut schimbări la montaj şi la adaptarea cu melodia. Cu siguranţă joacă fotbal cu aceeaşi măiestrie şi atenţie folosite în pasiunea pentru tehnologie.

Şi-a dat seama că iubeşte fotbalul în copilărie, de cînd se uita cu tatăl său la compeţii. A jucat şapte ani în echipa de juniori la Buzău şi apoi s-a antrenat la Dinamo. Nu a continuat cu fotbalul, deşi şi-ar fi dorit asta.

Îl admiră pe Lucian Sănmărtean pentru perseverenţă şi discreţie în viaţa personală, iar din garda veche îi apreciază pe Ioan Ovidiu Sabău şi Hagi.

Îşi doreşte mult să facă parte din Echipa Suporterilor de anul acesta. A participat şi anul trecut la Meciul de Legendă şi a fost onorat să joace alături de Legendele Fotbalului pe Arena Naţională. Dacă nu a reuşit să joace fotbal de performanţă şi să ajungă pe Arena Naţională astfel, campania Meciul de Legendă este o ocazie extraordinară să-şi îndeplinească visul.

Crede cu tărie că fiecare meci este o poveste şi abia aşteaptă să o trăiască pe următoarea.

Lucian şi Alexandru au făcut parte din Echipa Suporterilor şi anul trecut. Am fost curioşi să aflăm ce i-a mînat şi anul acesta să se înscrie la Meciul de Legendă. Desigur, pe lîngă motivele clare precum experienţa din cantonament, sfaturile antrenorilor, bucuria jocului, răspunsurile au avut cîteva elemente comune: Arena Naţională şi onoarea de a juca pe acelaşi teren cu Legendele. Marea bucurie de a juca pe cel mai mare stadion din ţară şi nu oricînd, ci în deschiderea finalei pentru Cupa României Timişoreana, alături de unele dintre cele mai mare nume din fotbalul românesc. Nimic nu se compară cu asta.

Nu contează cum arată mingea, important este cît şi cum iubeşti fotbalul

VICENŢIU MIHAIU este portar, fost jurnalist şi vorbeşte despre fotbal cu o pasiune rar întîlnită. Joacă în fiecare săptămînă, dar îşi doreşte cu ardoare să ajungă acolo: pe Arena Naţională, în templul fotbalului din România. Spune că şi-ar încerca norocul în fiecare an dacă i s-ar da şansa. Este un perfecţionist şi o fire competitivă care trece peste obstacole.

Pentru că anul acesta au fost două variante de înscriere, le-a bifat pe amîndouă: a fost prezent la preselecţiile regionale de la Bucureşti pe 4 aprilie şi a înscris şi video pe site. A creat un film plin de savoare: după ce a „încurcat” jocurile de ping-pong, tenis, baschet, volei, chiar şi jocul de la piscină cu fotbalul, acelaşi fotbal, şi-a încheiat demonstraţia din poartă cu o propoziţie simplă, dar puternică, prin care a rezumat totul: „Nu contează cum arată mingea, important este cît şi cum iubeşti fotbalul.”

Dacă premiul oferit ar fi fost o excursie în Hawaii sau pe Lună, nu s-ar fi înscris. Nu ar fi avut niciodată parte de o asemena experienţă; o excursie nu i-ar fi oferit niciodată trăirea unică pe care o poate obţine prin jocul pe Arena Naţională, alături de Legende. Se gîndeşte dacă ar fi putut obţine altfel experienţa meciului şi nu vede cum. Să joci în deschiderea Cupei României este o mare onoare. Meciul de Legendă este un crîmpei din ceea ce a visat dintotdeauna.

Fotbalul adevărat este cel jucat din toată inima, cu fair play

Vorbeşte rar şi clar. Nu există urmă de îndoială că fotbalul înseamnă mult pentru el şi, mai ales, că ştie exact despre ce vorbeşte. Spune că admiră jucătorii care sînt oameni. Îl apreciază pe Rotariu, fost jucător al Naţionalei, pentru viaţa personală. Povesteşte că fostul jucător are doi copii ai lui, mai mari, şi a înfiat alţi doi cu probleme de sănătate pe care îi creşte şi le oferă o şansă la o viaţă mai bună. Sabău, pentru felul cum se comportă, şi Balint, fost jucător, acum comentator sportiv, un om extraordinar, fac parte din lista jucătorilor pe care îi apreciază pentru ceea ce sînt.

Îi e greu să spună simplu ce înseamnă fotbal adevărat, cînd, de fapt, înseamnă atât de multe… E fotbalul jucat din toată inima, indiferent de obstacole. De-a lungul activităţii sale de „fotbalist” a evoluat cu 4 entorse de gleznă, fară să facă sport de performanţă. Fotbal adevărat este să îţi doreşti victoria, chiar dacă meciul nu are nicio miză şi, cel mai important, să cîştigi corect. Fotbalul adevărat este jucat cu fair play.

Pasiunea lui nu este întîmplătoare. A moştenit-o de la tatăl său, care în tinereţe juca fotbal adevărat „cu adevărat”. Fost fotbalist la Steagul Roşu, în ziua în care a mers pe teren pentru a fi selectat nu ştia nici măcar să îşi pună jambierele. Pe atunci, fotbalul se juca cu entuziasm şi în picioarele goale, unde se putea.

Îi place competiţia, aşa că joacă şi şah, judo, a practicat şi alte sporturi în facultate. Cu toate acestea, fotbalul rămîne pe primul loc. Şi-a format propria echipă pentru a participa la campionatul „Iubeşte Sportul” şi în 2012 a fost numit cel mai bun portar al competiţiei. Joacă în fiecare joi două meciuri şi în fiecare sîmbătă alături de foşti colegi. În total, are 2-3 meciuri pe săptămînă.

Meciul la care a visat întotdeauna

Într-un anumit moment al poveştii, am trecut într-un alt registru. Discuţia despre fotbal trezeşte emoţii şi nu e de mirare. Ce l-a motivat să se înscrie? „Poate că sună pueril şi poate este ciudat pentru un om de 41 de ani să aibă fantezii legate de momentul în care o să intre pe stadion, o să apere un penalty şi oamenii din tribună o să strige de bucurie. Poate că este ciudat să mă gîndesc înainte de culcare la victoria pe care aş putea să o obţin, la modul în care aş putea să apăr cele mai grele pase. La gălăgia din vestiar, la sfaturile antrenorilor, la bucuria întregii echipe că urmează să joace un meci. Meciul la care au visat întotdeauna.”

Pasiunea pentru fotbal este transmisă din generaţie în generaţie. Are un băieţel de 6 ani care îl moşteneşte şi este deja foarte activ.

Ruta Galaţi – Iaşi – Timişoara pentru o preselecţie de succes

DORIN ZAMFIR este student la teologie şi iubeşte fotbalul. Şi-a dorit atît de mult să joace în Meciul de Legendă, încît a făcut un adevărat tur de forţă. Este din Galaţi şi locuieşte în Bucureşti, însă pe 25 aprilie a fost prezent de la prima oră la baza sportivă CSMS Iaşi la una dintre preselecţiile regionale pentru Meciul de Legendă. Norocul nu i-a surîs din prima. Nu a avut cea mai bună zi. În ciuda problemelor de sănătate, a demonstrat că ştie fotbal, însă nu a reuşit să îi impresioneze pe antrenori.

După ce s-au afişat rezultatele pe site, s-a ambiţionat din nou. El nu s-a lăsat bătut atît de repede, aşa că pe 8 mai a decis că va parcurge cei 553 kilometri dintre Bucureşti şi Timişoara pentru o a doua şansă. Pe 9 mai, pe Stadionul CFR Timişoara, Dorin a dovedit că se poate. Antrenorii i-au admirat perseverenţa şi au recunoscut pasiunea pentru fotbalul adevărat, aşa că l-au preselectat.

Spune că fotbalul adevărat înseamnă să laşi orice atunci cînd ai şansa să îţi încerci norocul, să participi la orice competiţie, să îţi doreşti să cîştigi, să ai curaj. Le-a dovedit pe toate prin turul său de forţă.

Şi-a făcut ucenicia pe „Drumul Mingii”

De fapt, el este un cunoscător al „rutelor” Timişoreana. În 2011 a intrat în competiţia Drumul Mingii atunci cînd a ajuns la Galaţi. A fost selectat, a jucat şi spune că momentul i-a rămas în suflet. Este prima oară când se înscrie la Meciul de Legendă şi crede că întreaga experienţă o să fie „…ceva wow! Una e să fii suporter, alta e să ai parte de o asemenea experienţă.”

Joacă de cînd se ştie. A fost la Oţelul Galati la echipa de juniori din clasa a 3-a, apoi a jucat şi la facultate. Întotdeauna cu pasiune. Spune că s-ar înscrie în fiecare an la Meciul de Legendă şi ar insista pînă şi-ar îndeplini visul: acela de a ajunge pe Arena Naţională în Meciul de Legendă, înaintea finalei Cupei României Timişoreana.

Nu ştim încă ce echipă va cîştiga. Nici Meciul de Legendă, nici Cupa României. Nu ne dorim să facem pronosticuri. Sperăm doar ca din această competiţie să cîştige pasiunea pentru fotbalul adevărat.