Interul lui Cristi Chivu a continuat seria nefastă din partidele contra echipelor mari, „nerazzurrii” fiind învinși cu 1-0 de Liverpool chiar pe San Siro. De această dată însă, eșecul a fost unul extrem de controversat, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de Dominik Szoboszlai dintr-un penalty discutabil. Decizia „centralului” Felix Zwayer a fost criticată dur în Italia, inclusiv de către fostul antrenor al lui Cristi Chivu, Fabio Capello.
În minutul 85 al partidei Inter – Liverpool, Florian Wirtz a căzut în careu după ce a fost tras ușor de tricou de către Alessandro Bastoni. Inițial, „centralul” Felix Zwayer nu a acordat nimic, însă acesta a fost chemat la marginea terenului de către cei din camera VAR pentru a revedea faza. După ce a urmărit mai multe reluări, germanul a arătat punctul cu var, iar Dominik Szoboszlai a transformat penalty-ul care avea să decidă meciul.
Fostul mare antrenor Fabio Capello, care a lucrat cu Cristi Chivu la AS Roma, a avut o reacție tranșantă la final. „Un penalty scandalos, care nu trebuia să fie acordat. Nu înțeleg VAR-ul, arbitrul a văzut totul. Să punem deoparte simularea jucătorului care se aruncă pe gazon. Pentru a anula golul lui Liverpool, cei de la VAR au avut nevoie de trei minute pentru a analiza faza, iar în acest caz l-au chemat pe arbitru pentru o ținere care se vede la orice corner.
Această fază creează un precedent… dar e o rușine să acorzi un astfel de penalty”, a declarat acesta pentru Sky Sport, conform tuttomercatoweb. Și Alessandro Costacurta, fotbalist care a petrecut două decenii la marea rivală a lui Inter, AC Milan, a criticat decizia: „Ne vor spune că acestea sunt regulile, dar atunci ar fi 18 astfel de penalty-uri pe repriză”.
Piotr Zielinski, care a intrat pe teren în minutul 11 al partidei după ce Hakan Calhanoglu s-a accidentat, a văzut îndeaproape duelul dintre Bastoni și Wirtz. „Suntem dezamăgiți și nervoși. Ne-a lipsit puțină calitate în atac pentru a marca.
Nu știu ce să spun despre deciziile de arbitraj. De pe gazon, nu a arătat niciodată ca un fault. Din păcate, dacă se vor acorda astfel de faulturi, toate vor fi penalty-uri în curând”, a afirmat mijlocașul polonez la finalul întâlnirii.
Site-ul fcinternews.it a analizat mai pe larg prestația pe care brigada condusă de Felix Zwayer a avut-o în partida Inter – Liverpool 0-1, acuzând faptul că echipa lui Cristi Chivu trebuia să primească un penalty pentru un henț comis de Virgil van Dijk: „Modul în care arbitrul a controlat meciul a fost dezastruos.
A fost nevoie de VAR pentru a anula golul lui Liverpool, dar apoi nu s-a mai intervenit la hențul comis de van Dijk. Penalty-ul acordat oaspeților la final a fost mai mult decât generos. Au existat și alte intervenții pripite și decizii dezamăgitoare”. Englezii l-au criticat la rândul lor pe arbitrul german, însă pentru golul anulat lui Liverpool în prima repriză.