Fotbalul modern este tot mai diferit de cel din trecut, iar legendele acestui sport văd diferențele cu ochiul liber. Fabio Capello, celebrul tehnician italian, a avut un discurs vehement la adresa arbitrilor. Ce a spus, de fapt.
Fotbalul profesionist este dependent de arbitraj. Multe partide au avut însă de suferit din cauza unor decizii luate eronat, chiar și după intervenția VAR-ului, astfel că sportul rege nu a scăpat nici până astăzi de scandaluri pe această temă.
Fabio Capello, cel care a făcut prăpăd în direct după Inter – Liverpool 0-1 în luna decembrie, a discutat în presa din Spania despre arbitrii din prezent. Tehnicianul a avut termeni depreciativi la adresa „centralilor”, pe care nu îi consideră potriviți pentru a emite anumite verdicte.
„Arbitrii sunt o mafie. Nu vor să folosească foști jucători în cabina VAR, jucători care cunosc toate detaliile fotbalului, mișcările pe care le face un fotbalist pentru a trage de timp, pentru a simula în tentativa de a obține un avantaj.
De multe ori iau decizii proaste pentru că nu au jucat și nu cunosc acele mișcări. Un jucător este atins la față, cade la pământ și arbitrul fluieră. Dar de ce fluieră?!
Dacă eu am 1,90 metri înălțime, iar celălalt are 1,75 metri, când îmi mișc brațul este la înălțimea feței lui. De ce fluieră? Toată treaba asta mă înnebunește, complet!”, a spus Fabio Capello pentru Marca.
Fabio Capello consideră că ar trebui ca un fost jucător de fotbal să fie inclus de acum înainte în brigada de arbitri care analizează imaginile de la VAR: „Puneți pe cineva acolo care să-i poată spune arbitrului: «Ei bine, nu cred că este penalty, sau poate că este»”, a mai spus italianul, conform sursei.