Muzeul „Football Legends” a venit la Craiova cu o colecție de „bijuterii” din fotbalul românesc. Silviu Lung, Aurel Beldeanu, Adrian Bumbescu, Ștefan Iovan, Lorena Balaci și Alexandra Duckadam au participat la eveniment și au vorbit cu viitorii fotbaliști din Cetatea Băniei.
Cu mic cu mare, suporterii fotbalului românesc au venit la Auchan Craiovița pentru muzeul „Football Legends”. La eveniment au participat Silviu Lung, Adrian Bumbescu, Aurel Beldeanu și Ștefan Iovan, căpitanul Stelei în finala de la Sevilla.
Legendele de la Steaua București și Universitatea Craiova au depănat amintiri și au vorbit cu următoarea generație de fotbaliști din Cetatea Băniei. Silviu Lung, Aurel Beldeanu, Adrian Bumbescu și Ștefan Iovan au stat zeci de minute pentru poze și autografe.
Chiar și cei mai mici au venit să vorbească cu legendele fotbalului românesc, știind de Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Aurel Beldeanu și Silviu Lung de la părinți sau bunici. Copiii au avut șansa să câștige și o minge semnată de foștii mari fotbaliști la evenimentul organizat de „Football Legends”.
La mini-muzeul pe care cei de la „Football Legends” l-au pregătit în Auchan Craiovița, fanii au putut să vadă piese de colecție din istoria fotbalului românesc. De la fanioane, până la tricouri cu greutate purtate de Gică Popescu, Silviu Lung, Mircea Irimescu și mulți alții.
FANATIK a vizitat colecția de tricouri de la „Football Legends” și vă prezintă imagini cu „bijuteriile” expuse în Cetatea Băniei. Mini-muzeul pe care oltenii l-au putut vizita vineri, 28 martie, arată impresionant.
Silviu Lung a vorbit la finalul evenimentului organizat în Cetatea Băniei. Fostul mare portar care a jucat la Universitatea Craiova și Steaua București s-a bucurat că i-a revăzut pe Ștefan Iovan și Adrian Bumbescu.
„Încă suntem niște legende vii. Sper că o să fim un exemplu pozitiv pentru copii prin poveștile pe care le-am spus astăzi. Este o plăcere să stau din nou printre copii, la fel eram și eu la vârsta lor. Aveam niște vise înflorite.
Din fericire visele au devenit realitate, le-am spus și lor să își urmeze visul și să meargă la școală, să învețe și să-și asculte părinții. Talentul poate fi dublat doar prin multă muncă. Cea mai frumoasă perioadă a fost când m-am căsătorit și s-au născut cei doi copii.
Fotbalistic cea mai frumoasă perioadă a fost la Craiova, în campania de calificare în care am ajuns până în semifinalele Cupei UEFA. La nivel de echipa națională a fost calificarea la EURO 1984 și Campionatul Mondial din 1990.
Naționala de azi este o echipă care își dorește foarte multe. Majoritatea dintre ei au devenit certitudini din promisiuni. Nea Mircea a trăit pentru fotbal și trăiește pentru fotbal. M-aș bucura foarte mult dacă s-ar califica la Mondial.
Craiova are șanse mari la titlu, diferența de puncte este mică, deci totul depinde de ei. E greu să reușești în fotbal fără șansă, sper să fie inspirați, să joace bine și să aibă șansă. Cu foștii colegi de la Universitatea mă întâlnesc în fiecare etapă când jucăm acasă. Mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc din nou cu Fane Iovan și Bumbescu”, a declarat Silviu Lung.