Legia, echipa pregătită de Edi Iordănescu, a întrerupt seria de trei înfrângeri consecutive cu un succes dramatic, 2-1 contra lui Șahtior în Conference League. Formația ucraineană a fost gazdă, însă duelul s-a disputat în Polonia, la Cracovia. Căpitanul Rafal Augustinyak a fost eroul Legiei, cu două reușite fabuloase, cea decisivă sosind în prelungiri. Edi Iordănescu a reacționat la finalul întâlnirii.
Legia a debutat în grupa de Conference League cu un eșec, 0-1 pe teren propriu cu Samsunspor, așadar avea mare nevoie de un succes contra lui Șahtior pentru a spera în continuare la un loc în primăvara europeană. Trupa lui Edi Iordănescu a deschis scorul în minutul 16, când Rafal Augustyniak l-a învins pe portarul advers cu un șut frumos din afara careului.
În partea secundă, Șahtior a egalat prin Luca Meirelles, care a punctat cu o lovitură de cap din careu. Ultimul cuvânt a fost însă tot al lui Rafal Augustyniak. În minutul 90+4, Legia a primit o lovitură liberă la marginea careului, iar mijlocașul a executat magistral, fără șanse pentru goalkeeperul advers.
Edi Iordănescu a fost aproape de plecarea de la Legia în această săptămână, însă a decis să rămână la echipă după o discuție cu cei din conducerea clubului. După victoria cu Șahtior, antrenorul român și-a felicitat elevii, însă a făcut și unele afirmații cu privire la România. „E un rezultat excelent pentru echipa noastră. Cred că fanii meritau acest rezultat, pentru că ultimele săptămâni nu au fost bune pentru noi.
Am întâlnit o echipă foarte bună, una dintre cele mai bune din Conference League, au multă calitate și potențial ofensiv. Îi felicit pe jucători, inclusiv pe cei care nu au fost numiți pe foaia de joc, dar și pe toți oamenii din jurul echipei. Nu îmi place să scot în evidență jucători, dar vreau să îl remarc pe Rafal Augustyniak, care a avut o prestație fantastică.
Nu sunt atât de emotiv ca alții. Oamenii din țara mea sunt mult mai emotivi, se bucură după victorii, dar după o înfrângere sau două, își schimbă complet perspectiva. Cu sau fără mine, această echipă are un viitor minunat. Nu îmi permit să fiu emotiv. Am crescut într-o familie cu o tradiție puternică în sport, tatăl meu are un trecut important în fotbal”, a declarat tehnicianul român, conform legia.net.
Edi Iordănescu și elevii săi nu vor avea prea mult timp pentru a sărbători succesul din Conference League, deoarece duminică, de la ora 21:15, Legia va evolua pe teren propriu contra lui Lech Poznan în etapa a 13-a a primei ligi din Polonia. O victorie în derby ar fi esențială pentru gruparea din Varșovia, care nu a mai obținut un succes în campionat de pe 28 septembrie.
În clasamentul primei ligi din Polonia, Legia ocupă locul 9, cu 15 puncte, în timp ce rivala Lech Poznan e pe poziția a 5-a, cu 19 puncte. Până la pauza internațională din noiembrie, trupa pregătită de Edi Iordănescu va mai disputa alte patru partide: