Trecerea timpului nu iartă pe nimeni, însă semnele îmbătrânii pot apărea mai târziu dacă se ține cont de o legumă care are rolul de a combate ridurile. Aceasta se folosește în majoritatea preparatelor culinare tradiționale și nu numai. Are și alte beneficii pentru sănătate.
Ridurile sunt linii, șanțuri sau pliuri care se formează odată cu înaintarea în vârstă la nivelul pielii. Acestea sunt mai vizibile în zona ochilor, gurii și gâtului. Experții susțin că pot fi combătute cu un aliment din gospodărie.
Acesta nu lipsește din bucătărie pentru că se utilizează la numeroase feluri de mâncare. Are multe proprietăți pentru organism, deși uneori este evitat pentru gustul pe care îl lasă în cavitatea bucală după consum.
Ceapa este leguma care are un efect puternic anti-rid. Stimulează producția de colagen, îmbunătățind elasticitatea pielii. Așadar, specialiștii din domeniul medical susțin că reduce apariția ridurilor datorită conținutului său de quercetină.
În plus, ceapa este bogată în antioxidanți, cum ar fi vitamina C și compuși care combat daunele oxidante, unul dintre principalii factori responsabili pentru îmbătrânirea pielii. Totodată, poate îmbunătăți aspectul tenului afectat de expunerea la soare, acnee și alte afecțiuni.
Mai mult, sucul de ceapă are rolul de a elimina petele pigmentare, iritațiile, acneea și roșeața. Pentru a prepara o mască care conține acest produs trebuie să iei în calcul faptul că ceapa se coace în rolă sau se fierbe puțin.
După ce a fiert se stoarce și se folosește sucul. Ceapa poate fi utilizată și crudă având aceleași beneficii, însă nu trebuie să se aplice niciodată pe tenul care este predispus la iritație. Masca cu ceapă se aplică de 1-2 ori pe săptămână.
Tratamentul cu acest remediu natural pentru riduri și pete pigmentare nu trebuie să dureze mai mult de 2 luni. O altă mască ideală de făcut în propria casă, care conține ceapă, mai are în compoziția sa și fulgi de ovăz.
Pentru aceasta se lasă fulgii de ovăz la înmuiat în apă fierbinte. Se folosește o jumătate de cană din acest produs, care se amestecă cu o ceapă. Compoziția se aplică în strat gros pe piele și se lasă să acționeze circa 15 minute.
De asemenea, ceapa poate fi coaptă pentru a hidrata și îmbunătăți textura tenului. După ce a fost coaptă la cuptor, timp de 10 minute, se amestecă cu o linguriță de miere. Se lasă să acționeze aproximativ 15 minute și apoi se clătește cu apă caldă.