Leguma care este considerată ”o comoară a României” are o istorie destul de largă. Se regăsește în colecția Băncii de Resurse Genetice și Vegetale (BRGV) de la Buzău și este un soi cu adevărat deosebit.
România are o faună, dar și o vegetație destul de bogată. În țara noastră cresc numeroase fructe, dar și legume. Unele necesită condiții speciale pentru a se dezvolta, în timp ce altele pot fi găsite chiar și pe drumuri.
Sunt însă unele soiuri cu adevărat speciale. Unele persoane poate nici nu știu de existența lor. De cealaltă parte însă, specialiștii le apreciază și chiar aleg să le și colecționeze, având în vedere cât de deosebite sunt.
Leguma care e considerată o adevărată comoară a României este fasolea cu păstăi de un metru lungime. Toată lumea știe deja cum arată fasolea, dar și păstăile. Cine se gândea însă că există și așa ceva?
Acest soi de fasole se află în colecția Băncii de Resurse Genetice și Vegetale (BRGV) de la Buzău și este extrem de gustoasă. Totodată, se recoltează foarte ușor, iar dincolo de asta formează ațe târziu.
Profesorul Costel Vânătoru a vorbit la Antena 3 CNN despre leguma care a ajuns să fie considerată o comoară a României. Se pare că fasolea a fost recuperată de la un cultivator particular și acum este conservată la BRGV Buzău.
Totodată, ea a fost descoperită cu decenii în urmă și a prezentat un interes mare pentru cercetători. Gustul este de asemenea unul ceva mai deosebit față de cel pe care îl cunoaștem deja foarte bine.
„Această varietate cu păstaia lungă își are originea în Asia. A fost printre primele varietăți aduse în România. O avem în colecție din 1986. A fost găsită la un cultivator în localitatea Belceni, pe Valea Slănicului. Și, sigur, a prins foarte mult în rândul cultivatorilor, sub denumirea de „păstaie la metru”, pentru că se recoltează ușor și are potențial mare de producție. E foarte gustoasă.”, a povestit profesorul Costel Vânătoru.
Menționăm că banca de gene are în colecție în jur de 1.000 de soiuri de fasole. Acestea au diferite culori și mărimi. Iar un alt soi deosebit este și cel cu boabe, care au un diametru de până la 2 centimetri. Acesta a fost recuperat prin intermediul unui preot, de la Muntele Athos.
„Este un soi valoros, l-am redescoperit la Muntele Athos. A plecat din România cu mulți ani în urmă și acolo a fost cultivat. L-am adus acasă în 1992. Poate fi omologat, atât pentru păstaie, cât și pentru bob.”, spune Costel Vânătoru.