Acestea sunt legumele cele mai profitabile la solar și câmp deschis. Pot fi plantate și de către românii care locuiesc la curte mică. S-au vândut în cantități uriașe anul trecut.
Atunci când înființează culturi din solar și din câmp deschis, micii fermieri se bazează pe anumite legume care sunt foarte profitabile. Costurile de producție au crescut, iar legumicultorii au clasat legumele care oferă producții ridicate, dar și prețuri bune.
Fermierul Ion Păunel, liderul Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, este cel care a realizat topul acestor legume, potrivit Adevărul. După ce a analizat datele în legătură cu producția și prețurile înregistrate în 2024, acesta a ajuns la concluzia că leguma cea mai profitabilă este varza.
De asemenea, printre cele mai bine vândute legume anul trecut au fost și castraveții, ardeii, tomatele și verdețurile. Inclusiv fermierii care au avut costuri mari de producție au reușit să facă profit, din moment ce aceste legume s-au vândut la prețuri mari.
Legumele din topul realizat de către fermierul Ion Păunel pot fi plantate și de către persoanele care locuiesc la casă și au curte mică.
Varza este leguma cea mai profitabilă datorită faptului că se vinde foarte bine. Mai mult, prețul pentru varza de toamnă a crescut. În cazul verzei de vară, prețurile au fost între 1,5 lei și 2 – 3 lei pentru un kilogram. În schimb, pentru varza de toamnă, prețul per kilogram nu a fost mai mic de 2,5 lei.
Cei mai mulți consumatori preferă varza de Buzău. Din cauza predispoziției la boli și dăunători, nu este un soi tocmai ușor de cultivat. Pentru ca leguma să se păstreze în cele mai bune condiții și să aducă profit, este important să se respecte tehnologia agricolă.
Chiar și în anii în care era foarte ieftină, varza de Buzău s-a vândut foarte bine în piețe. Acest soi nu se găsește în marile magazine din cauza faptului că are o perioadă scurtă de depozitare. De altfel, este mai sensibilă la operațiunile de manipulare.
Printre legumele cele mai profitabile se numără și castraveții. Aceștia sunt crescuți în solar sau în sere, de obicei, iar primăvara se vând pe piață la prețuri de trufanda.
În 2024, castraveții care au ajuns mai devreme pe piață au costat 8 – 10. Aceștia au fost mai ieftini decât în 2023, cu toate că, în spațiile protejate, costurile de producție au fost mai mari.
În luna mari, prețul lor a crescut și s-a stabilizat. Aprecierea acestora a fost justificată prin creșterea costurilor de producție, dar și prin lipsa forței de muncă, care este necesară mai ales la culesul legumelor.
Pentru un kilogram de castraveți de la producător, prețul a fost de 3,5 – 5 lei. În anumite perioade, prețurile au fost și de 5 – 6 lei.
Ardeiul este la mare căutare și se numără printre cele mai profitabile legume cultivate la solar. În cazul lor, însă, tehnologia e dificilă din cauza nevoii de combatere a dăunătorilor și bolilor,
Chiar și cu aceste dificultăți, aardeii, în special cei de tip Bianca, gogoșarii sau capia, s-au vândut foarte bine. Retailerii au înțeles că pot apărea provocări în privința culturilor de ardei, așa că au acceptat să comercializeze legume care nu arătau perfect.
Ardeiul gras de la producători s-a vândut, în medie, la prețuri situate între 3 și 6 lei per kilogram. Consumatorii finali au plătit, însă, un preț considerabil mai mare.
Tomatele se află pe următorul loc în topul celor mai profitabile legume. Chiar dacă, în cazul roșiilor, cultura este mai dificilă din cauza prețurilor mari, dar și a sensibilității la boli și dăunători, tomatele sunt preferatele micilor fermieri.
Anul trecut, producția de tomate nu a fost cea mai bună, dar prețurile nu au crescut mai deloc. Pentru un kilogram de roșii românești, prețul a fluctuat între 1,5 și 2,5 lei. Roșiile de specialitate de la producător au costat între 2,5 și 4 lei per kilogram.
Toamna, roșiile erau pretențioase din cauza faptului că se formează mai ușor condens în solarii. Acest lucru a dus la creșterea umidității, dar și la un risc mai mare ca roșiile să dezvolte boli.
Din acest motiv, mulți legumicultori au decis să le vândă la stagiul de gogonele, întrucât cererea a fost una crescută. S-au vândut, în 2024, mai multe gogonele toamna decât în iulie.
Verdețurile, inclusiv salata, sunt printre cele mai profitabile legume pe care le poți planta. Chiar și în perioadele mai dificile, cum ar fi sezonul rece, aceste legume au adus venituri la ferme.
Prețul verdețurilor s-a menținut la același nivel în ultimii ani, inclusiv în 2024. Leguma este văzută de fermieri, însă, ca o soluție pentru începutul sau finalul anului agricol. Verdețurile aduc primii, dar și ultimii bani din sezon.