Cine a zis că pe terenul de fotbal nu își poate face loc pășind peste linia de out o poveste de Crăciun? Oare va întrerupe arbitrul jocul?
Leicester City spune basmul unui club creat în hambarul unei case de pe Fosse Road, în 1884. Derulând caseta pe repede înainte, ne găsim în 2018, cu câteva zeci de ore înainte de meciul Leicester-Man City, imediat după victoria în fața lui Chelsea. O povestea care inspiră și care te face, vrei, nu vrei, să-i aduci în echipa ta din competițiile free de Football Fantasy, FootballCoin, măcar pe Vardy și Schmeichel. Datorită punctelor strânse până acum, dar și datorită istoriei pe care o au în spate.
Nu, arbitrul nu are cum să oprească meciul. E prea frumos ce se întâmplă pe King Power Stadium.
Numele lor a fost Leicester Fosse până în 1919, iar de-abia din 1948 a apărut pe tricoul jucătorilor o emblemă cu un cap de vulpe pe ea. Din 1980 există și porecla “vulpile”, asta pentru că provincia Leicestershire e cunoscută pentru vânătoarea de vulpi.
50 de sezoane în prima divizie a fotbalului englez, Championship-ul câștigat de 7 ori, 4 finale de FA Cup, de 3 ori câștigători de League Cup și 4 campanii europene, cea mai importantă fiind cea din Champions League în sezonul 2016-2017. Dar nimic din toate de mai sus nu se compară cu câștigarea titlului, primul titlul, unicul titlu pentru vulpi. Cea mai mare performanță pentru club. Una dintre cele mai mari performanțe din istoria sportului. Leicester începuse campionatul numărându-se printre favoritele la retrogradare, dar Claudio Ranieri a știut să conducă ambițiile jucătorilor săi spre poarta adversă, câștigând 23 dintre cele 38 de meciuri ale sezonului și luând titlu la diferență de 10 puncte de Arsenal, ocupanta locului second.
O echipă mică, fără strălucirea echipelor vedete din Premier League, a reușit în 2016 să câștige campionatul înainte cu 2 etape de încheierea lui, zgâlțâind Anglia și vânzând apoi tricouri cu Vardy în toată lumea. În 2009, Leicester juca în League One, echivalentul a diviziei a treia din Anglia, iar în 2016 câștigau în fața unor echipe care costau poate și de 15 ori mai mult decât ea, dacă ne gândim chiar la Manchester City cu care se vor întâlni pe 26 decembrie, de Boxing Day. În 2016, Leicester făcea egal în tur cu City, iar în retur câștiga chiar pe Etihad Stadium cu 3-1.
Personaj nou în poveste, Shakespeare
Cu N’Golo Kanté plecat la Chelsea și cu unii dintre ceilalți jucători deja îmbătrâniți, Ranieri avea de realizat ceva dificil: să păstreze intact visul din 2016. Dar a fost greu, iar în momentul în care echipa se zbătea printre ultimele locuri ale campionatului, Shakespeare a fost așezat pe poziția de interimar, după 6 ani petrecuți la club. Primul lui meci: 3-1 cu Liverpool. Pe 12 martie, este numit principal, iar pe 1 aprilie devine primul antrenor englez care câștigă primele lui 4 meciuri din campionat.
Leicester a ieșit în 2017 pe locul 12 în campionat, dar vaporii de fericire de anul trecut încă nu trecuseră. Deși fără Ranieri, povestea vulpilor mergea mai departe. Și a mers și fără Shakespeare, care și-a încheiat trist povestea lui de dragoste cu Leicester, din cauza aceleiași probleme care i-a cauzat lui Ranieri plecarea: ceața de pe ultimele locuri ale campionatului. Locul lui Leicester nu era acolo, cum pentru peste o sută de ani, locul ei nu a fost undeva sus, unde nu există ceață. A venit în locul lui Claude Puel, care avea aceeași primă datorie pentru club: să susțină visul.
“Suporterii să continue să viseze. De ce să-i trezim?”
2017 a fost unul mai calm pentru Leicester, rămas fără Drinkwater, plecat și el la Chelsea, după colegul Kanté. Au ieșit pe locul 9, cu același Vardy în echipă, idol al tribunelor și cel mai bun marcator. Și încă împinși de la spate de acel trofeu din 2016 din vitrina clubului, au început sezonul actual cu același optimism al unei echipe mici care poate produce surpriza la care nu se așteaptă cineva. “Suporterii să continue să viseze. De ce să-i trezim?” Asta spunea Ranieri după câștigarea titlului, asta a rămas cumva în sufletul clubului de-atunci. Cu alt câștigător din 2016 părăsind corabia, Mahrez, plecat la City, Leicester a adus jucători noi, rămănând alături de Claude Puel pe drumul către locurile din față, de unde fericirea se vede mai bine. Dar drumul a fost îngreunat atunci când Vichai Srivaddhanaprabha, patronul lui Leicester și-a găsit sfârșitul într-un accident de elicopter, în parcarea clubului. Au urmat momente de tăcere dureroasă pentru Leicester, care nu numai că își pierduse drumul către titlul, dar și omul care i-a schimbat modul de-a gândi, din 2010 de când a preluat clubul.
Greu să te ridici? Cu siguranță, dar altă opțiune nu există pentru Leicester.
Leicester – Manchester City de Boxing Day
Ajunsă în prezent, povestea ajunge pe 26 decembrie la capitolul Leicester-City, un derby pe care îl regăsești în competiția free Free EPL- BOXING DAY-R19. Un derby pe care fotbaliștii de la Leicester îl joacă încă euforici după victoria în fața lui Chelsea, care nu mai pierduse acasă din 1 aprilie, cu Tottenham. Cât despre City, aceasta va veni pe King Power Stadium încă amețită de golul formidabil primit de la Townsend, în meciul terminat cu scorul de 3-2 pentru Crystal Palace. Andros Townsed, care a strâns 615 puncte în competițiile Football Coin și care te așteaptă free să-l incluzi în echipa ta de Football Fantasy.
De la Leicester, îi poți lua free în echipa ta pe Benjamin Chilwell (575 puncte), Rachid Ghezzal (238 puncte), Demarai Gray (2 goluri, 1 assist și 347 puncte), James Maddison (5 goluri, 3 assist-uri și 580 puncte), Wilfried Ndidi (604 puncte) și mulți alții. Cel mai bine, verifici lista și îți dai seama care dintre ei se potrivește cel mai bine echipei tale, mai ales că vine o etapă senzație, cu parfum de sărbătoare.
Și de la City îți poți lua niște jucători care să-ți aducă puncte și, implicit, premii în monedat jocului, XFC. Bernardo Silva, cu 4 goluri, 4 assist-uri și 613 puncte strânse sezonul acesta, Ederson, cu cele 427 de puncte și 7 clean sheet-uri, Gabriel Jesus (3 goluri, 2 a assist-uri și 310 puncte).
Pregătește-te să-ți primești cadourile de Crăciun, adică să câștigi competițiile FootballCoin, să-ți mărești bugetul, pe care să-l investești în jucători mai puternici.
“Vardy’s on fire” după golul cu Chelsea din etapa trecută și cu siguranță are în plan să-l învingă și pe Ederson. Pentru emblema de pe tricou, pentru Vichai, pentru suporterii care continuă să viseze. De ce să îi trezească?