Ion Stelică Mihai, celebrul Leo de la Strehaia, a fost condamnat definitiv pentru evaziune fiscală, cu doar două zile înainte să intervină termenul de prescripție din dosar.
Contactat de FANATIK, Leo de la Strehaia a recunoscut că este într-o situație dificilă și că, din păcate, nu vede nicio ieșire din beleaua în care a ajuns, el urmând să execute doi ani și jumătate de închisoare în dosarul de evaziune fiscală.
”S-a primit ordin, am fost executat. Acum aștept să vină poliția să mă ia de acasă, voi fi dus la Penitenciarul din Turnu-Severin. Dar am fost nedreptățit”, a spus, pentru FANATIK, Leo de la Strehaia.
Mai mult, ne-a dezvăluit el, convingerea lui că ar fi fost condamnat la presiunile DNA vine după ce, la ultima înfățișare în dosarul în care era judecat pentru evaziune fiscală, nu s-ar fi prezentat pentru că ar fi avut COVID-19.
”Mi-a spus judecătoarea să vin, că orice se întâmplă trebuie să fiu în sală. I-am spus că am COVID, dar nu a interesat-o. Nu am avut drept la apărare, iar asta se întâmplă pentru că sunt țigan. În nicio țară din lumea asta nu aș fi condamnat, dar așa e la noi. Mă duc la pușcărie, voi spera însă că mi se va face totuși dreptate, voi ataca sentința prin toate metodele pe care le mai am la dispoziție”, a mai vituperat Leo de la Strehaia.
Pe 27 iulie, Tribunalul București i-a condamnat pe Leo de la Strehaia, mama lui, Maria Mihai – celebra Patroana – și pe alte rude de-ale lor la câte trei ani de închisoare, sentința fiind însă una care a fost contestată de aceștia. Acum, la Curtea de Apel București, Leo de la Strehaia a fost condamnat definitiv, cu executare, în respectivul dosar de evaziune fiscală.
Leo de la Strehaia nu este însă în fața primul dosar penal pentru diverse infracțiuni economice, el fiind condamnat deja, în primă instanță, în alt caz, cel în care este acuzat de înșelăciune alături de fiul său, Alin. Conform protalului instanțelor, Leo de la Strehaia este condamnat la un an și jumătate de închisoare în acest dosar, iar Alin, fiul său, la un an și două luni, cu suspendare.
”Sper că măcar Alin va scăpa de închisoare în celălalt dosar, sper că DNA nu vrea să se răzbune pe toată familia mea doar pentru a mă pune pe mine la colț pentru că am îndrăznit să ridic glasul împotriva tiraniei procurorilor”, a mai precizat, pentru FANATIK, Leo de la Strehaia.
Leo de la Strehaia este unul dintre cele mai cunoscute personaje mondene, el fiind implicat într-o serie de scandaluri epocale pentru showbiz-ul românesc.
Leo, pe numele său adevărat, Ion Stelică Mihai, a acuzat-o pe Loredana Chivu că l-ar fi înșelat după ce i-a făcut cadou un bolid în schimbul unor servicii de natură intimă pe care asistenta TV a ”uitat” să le mai presteze.
La ceva timp după ce s-a liniștit scandalul, Leo de la Strehaia a devenit personajul unei adevărate telenovele, emisiunea Wowbiz de la Kanal D făcând cifre istorice de audiență cu triunghiul amoros dintre el, Renata Gheorghe și mama acesteia, Dana Criminala.