Antrenorul moldovenilor este bucuros pentru că jocul echipei a fost unul bun și pentru că fotbaliștii săi și-au creat multe ocazii de a marca, spunând că scorul putea să fie chiar mai mare.
Leo Grozavu și-a lăudat jucătorii în urma victoriei obținute de FC Botoșani împotriva Petrolului Ploiești, recunoscând că și-a dorit mult ca echipa să obțină o victorie în primul meci din play-out:
„Trei puncte meritate, am avut multe ocazii, puteam marca mai mult. E bine că până la final, am reușit să ne organizăm defensiv și să nu primim gol. Am avut multe ocazii, am avut și perioade mai puțin bune în timpul meciului, dar ne-am revenit repede și asta e cel mai important.
Petrolul este o echipă foarte bună. Așa e la fotbal, noi am bătut 2-0, ei ne-au bătut 3-1. Dar să rămânem cu picioarele pe pământ, să rămânem ancorați în realitate pentru că este abia primul joc”.
„Fotbaliștii români își pierd repede din încredere, aici intervenim noi și trebuie să îi capacităm. Avem două săptămâni de pauză, avem două meciuri amicale, unde vor juca mai mulți jucători care nu au mai jucat atât de mult în ultima perioadă. Trebuie să ne pregătim bine, fotbaliștii profesioniști joacă bine din trei în trei zile.
E bine că am debutat cu dreptul, era important să câștigăm. Publicul ploieștean e un public cunoscător, eu nu am cum să uit că am antrenat la Ploiești, m-am înțeles bine cu toată lumea”, a continuat Leo Grozavu.
„Orice partidă e dificilă, Farul nu mai are nevoie de prezentare, îl cunosc pe Gică, e un antrenor bun, are jucători buni la dispoziție și ne rămâne doar să dăm totul pe teren”, a mai spus antrenorul moldovenilor.