Starul argentinian a creat un scandal monstru în Franța în urmă cu două săptămâni când a plecat fără să anunțe în Arabia Saudită pentru a-și onora contractul de imagine cu țara din Golf.
Doar că au existat voci care au precizat că vizita în zona arabă nu a fost una pur contractuală, ci fotbalistul de 35 de ani și-ar fi negociat și chiar ar fi ajuns la un acord pentru un transfer la Al Hilal începând din sezonul viitor.
Numele lui Leo Messi a fost scandat la scenă deschisă la finala Cupei Regelui, pe care Al Hilal a câștigat-o cu mari emoții la loviturile de departajare, însă președintele Fahd Bin Nafel a ținut să-i transmită un avertisment argentinianului.
”Nu mă întrebaţi despre Messi. Nu vă voi spune nimic. Dacă va ieşi ceva de la biroul nostru de presă, veţi afla”, a declarat el. Într-un alt interviu acordat pe teren, în timp ce publicul striga ”Messi, Messi”, Bin Nafel a spus că ”grupul este mai important pentru mine decât un jucător”.
”Orice star care vine la clubul nostru trebuie să ştie că suntem un club mare. Obiectivul nostru este să îmbunătăţim echipa. Dacă te concentrezi pe o singură persoană, pierzi grupul”, a afirmat în încheiere președintele lui Al Hilal, conform The Athletic.
Campionul mondial ar urma să încaseze la Al Hilal un salariu anual de 363 de milioane de euro, mult peste cele 200 de milioane de euro pe care le primește marele său rival Cristiano Ronaldo la Al Nassr. În plus, Messi va avea un venit de nouă ori mai mare decât are la PSG.
Pe lângă asta, arabii i-au promis că îi vor aduce alături și doi dintre cei mai buni prieteni. Este vorba de spaniolii Sergio Busquets și Jordi Alba, alături de care Messi a jucat mulți ani la Barcelona. Mijlocașul își încheie contractul cu catalanii în această vară și va semna pe doi ani, în timp ce înțelegerea fundașului expiră în 2024, dar conducătorii grupării ”blaugrana” ar vrea să scape de el.
De remarcat este faptul că Lionel Messi a revenit sâmbătă, 13 mai, într-un meci oficial pentru PSG, după suspendarea primită. Argentinianul a fost integralist în victoria de pe Parc des Princes, scor 5-0, în fața lui Ajaccio, și a avut parte de fluierături, dar și de aplauze din partea fanilor.
Starul argentinian a lipsit din meciul pe care liderul din Ligue 1 l-a câștigat în deplasare cu Troyes, dar presa franceză a scris că suspendarea sa va fi redusă după ce și-a cerut scuze pentru plecarea neanunțată și va juca împotriva lui Ajaccio.