Leo Messi este considerat de mulți ca fiind cel mai bun jucător din istoria Barcelonei, iar perioada sa la gruparea catalană a coincis cu foarte multe trofee câștigate.
În 2019, Kevin Prince Boateng negocia cu Barcelona, transfer care a surprins multă lume, mai ales că jucătorul ghanez nu mai era la cel mai înalt nivel de ceva ani. Totuși, catalanii l-au considerat potrivit pentru a aduce un plus echipei, iar mutarea s-a făcut numai după ce Leo Messi și-a dat acordul, spune acesta.
„Barcelona avea doi directori sportivi când m-am transferat acolo. Unul dintre ei era Eric Abidal. El mi-a zis că dorește să mă transfere. Celălalt director sportiv a zis și el că vrea să mă transfere. Antrenorul și-a dat și el acordul. Eu am spus atunci ‘perfect, o să semnăm mâine contractul’.
Dar mi-au răspuns imediat: ‘Nu, trebuie să vorbim cu Messi mai întâi’. Leo avea puterea respectivă la Barcelona. Așa că m-am dus la culcare sperând în acea noapte că Messi mă place și crede că sunt bun pentru echipă. Dacă Leo spunea nu, atunci eu nu ajungeam să joc pentru Barcelona”, a povestit Boateng într-un podcast.
După ce și-a început cariera la Hertha Berlin, pe când era doar un puști Kevin Prince Boateng ajungea în Anglia, la Tottenham, în schimbul a 7,9 milioane de euro. Prima dată s-a făcut remarcat la Portsmouth, iar AC Milan îl lua în 2010. Atunci a urmat cu adevărat explozia lui Boateng, într-o echipă în care mai erau Ibrahimovic, Robinho sau Cassano.
A mai fost pe la Schalke, Las Palmas, Frankfurt sau Sassuolo, iar de la echipa italiană ajungea la Barcelona, sub formă de împrumut, pentru un sezon. În tricoul echipei catalane a avut însă doar 4 meciuri, semn că nu a fost apreciat de către stafful tehnic. În 2023 și-a încheiat cariera, chiar la Hertha Berlin, echipă unde a făcut junioratul.
Plecarea lui Lionel Messi de la FC Barcelona, anunțată în vara anului 2021, a produs unul dintre cele mai puternice cutremure din fotbalul modern. După mai bine de două decenii petrecute în La Masia și în prima echipă, clubul a confirmat imposibilitatea de a-i reînnoi contractul din cauza restricțiilor financiare impuse de La Liga. Momentul conferinței de presă, în care Messi a vorbit printre lacrimi despre imposibilitatea de a continua, a devenit instant istoric și a simbolizat sfârșitul unei ere dominate de trofee, recorduri și un stil de joc inconfundabil.
Plecarea sa a declanșat o undă de șoc atât în rândul suporterilor catalani, cât și în întreaga lume fotbalistică, generând discuții aprinse despre gestionarea clubului, criza financiară și viitorul Barcelonei fără numărul 10. Transferul ulterior la Paris Saint-Germain a ridicat întrebări despre noile dinamici ale fotbalului european și rolul cluburilor cu putere financiară uriașă. Totodată, mutarea lui Messi a marcat începutul unui nou capitol atât pentru el, cât și pentru Barcelona, obligată să-și redefinească identitatea în absența celui mai important jucător al său.