Sport

Leo Messi ratează primul meci în Champions League cu PSG! Argentinianul nu a făcut deplasarea la Leipzig

Leo Messi s-a accidentat în ultimul meci de campionat și mai mult ca sigur va absenta la partida din Champions League.
02.11.2021 | 17:34
Leo Messi rateaza primul meci in Champions League cu PSG Argentinianul nu a facut deplasarea la Leipzig
ADVERTISEMENT
02-11-2021
15:35

Leo Messi a rămas la Paris și nu va evolua cu RB Leipzig

Superstarul lui PSG, Leo Messi, va rata primul său meci din Champions League după transferul în Franța din cauza unei accidentări.

Argentinianul, care este golgheterul echipei în cea mai importantă competiție cu trei reușite, nu a făcut deplasarea în Germania pentru întâlnirea cu RB Leipzig din etapa a 4-a a fazei grupelor.

”Messi are un disconfort la ischio-jambierii de la piciorul stâng și dureri la genunchi ca urmare a unei lovituri primite la meciul cu Lille”, a anunțat PSG pe site-ul oficial.

PSG, care este lider în Grupa A, va juca la Leipzig, miercuri, 3 noiembrie de la ora 22:00.

Trupa lui Mauricio Pochettino este în duel cu Manchester City pentru primul loc care asigură în principiu un adversar mai accesibil în faza optimilor de finală.

Leo Messi va absenta la meciul RB Leipzig – PSG din Champions League

Marea problemă pentru PSG înaintea deplasării la Leipzig  din Champions League este dacă va putea conta pe serviciile lui Leo Messi, care a fost schimbat la pauza meciului cu Lille din cauza unor probleme musculare.

ADVERTISEMENT

Antrenorul Mauricio Pochettino spune ala finalul acelui joc că speră ca superstarul argentinian să fie refăcut până la ora jocului cu Leipzig: ”Am luat decizia de a-l schimba după o înţelegere cu staff-ul medical. Sperăm că va putea să joace în meciul de la Leipzig”.

Însă, se pare că durerile nu au trecut și Messi nu va face deplasarea în Germania. Conform L’Equipe, argentinianul nu a participat la antrenamentul de luni, iar o decizie finală se va lua chiar înainte de plecarea programată marți, 2 noiembrie.

ADVERTISEMENT

PSG l-a recuperat pe Mbappe

Chiar dacă se anunță un joc extrem de dificil împotriva celor de la RB Leipzig, Mauricio Pochettino ar vrea să-l menajeze pe Leo Messi și mai degrabă ar tinde să-și lase marea vedetă să se refacă complet la Paris.

Și asta și pentru că îl va avea la dispoziție pe Kylian Mbappe, care a absentat cu Lille din cauza unei infecții la nivelul irechii. Atacantul este refăcut complet și a participat la ședința de pregătire de luni.

ADVERTISEMENT

În condițiile în care Messi nu va fi prezent la întâlnirea cu RB Leipzig, este de așteptat ca Mauricio Pochettino să mizeze pe tripleta formată din Angel Di Maria, Mbappe și Neymar.

Messi, fără gol în Ligue 1

Lionel Messi a ajuns la al cincilea meci consecutiv în care nu marchează pentru PSG în Ligue 1. Argentinianul a reuşit să puncteze doar în Champions League, unde are trei goluri în 3 meciuri.

ADVERTISEMENT

Transferat în august, Messi a ratat deja 6 meciuri din actualul sezon al Ligue 1. “La Pulga” nu era încă pregătit pentru meciurile cu Strasbourg şi Brest, iar la partida cu Clermont Foot a absentat din cauza prezenţei la naţionala Argentinei.

La fel s-a întâmplat şi la meciul cu Angers, jucat pe 15 octombrie, în aceeşi zi în care Argentina jucase în preliminariile CM 2022. La partidele cu Metz şi Montpellier, de pe 22 şi 25 septembrie, a absentat din cauza unor dureri la genunchi.

ADVERTISEMENT