Fotbal international

Leo Messi, scandal cu Antoine Griezmann la antrenament. Soarta francezului la Barcelona pare pecetluită

22.06.2020 | 17:55
Leo Messi scandal cu Antoine Griezmann la antrenament Soarta francezului la Barcelona pare pecetluita
ADVERTISEMENT

Starul echipei FC Barcelona, Leo Messi, a avut un scandal cu francezul Antoine Griezmann la un antrenament al formației catalane.

Deși la nivel declarativ s-a declarat încântat de aducerea lui Griezmann de la Atletico Madrid, în realitate argentinianul se pare că nu a fost niciodată de acord cu sosirea campionului mondial pe Camp Nou.

ADVERTISEMENT

Antoine Griezmann este departe de evoluțiile de excepție realizate în capitala Spaniei și pare a nu se fi adaptat la fotbalul practicat de Barca și nu a intrat în grupul de jucători care conduc vestiarul.

Leo Messi și Antoine Griezmann, scandal la un antrenament

Conform cotidianului britanic The Sun, sătul de ”figurile” lui Leo Messi, Antoine Griezmann a făcut scandal la un antrenament, iar cei doi au fost foarte aproape de o încăierare.

ADVERTISEMENT

Francezul de 29 de ani este nemulțumit de faptul că este privit ca un intrus de jucătorii cu vechime de la Barcelona, dar și pentru că nu reușește să convingă prin prestațiile de pe teren.

Incidentul de la antrenament a pornit de la nervii lui Griezmann, care a fost doar rezervă în partida de la Sevilla, după ce în primele două jocuri de la reluarea sezonului a fost titular, dar nu a impresionat.

ADVERTISEMENT

Din fericire, cearta dintre cele două staruri nu a escaladat, deoarece antrenorul Quique Setien și mai mulți jucători au intervenit imediat și i-au despărțit pe Messi și Griezmann.

Însă, cum se știe că Leo Messi are un statut aparte la Barcelona, este greu de crezut că Antoine Griezmann va mai avea viață lungă pe Camp Nou. În aceste condiții, o eventuală plecare a sa la finalul actualului sezon ar fi soluția ideală.

ADVERTISEMENT

Conducătorii catalanilor nu s-ar opune unei asemenea idei, dar vor să-și recupereze investiția de 120 de milioane de euro. Cea mai interesată echipă de serviciile lui Griezmann este Manchester United, englezii dorind să-l aducă pe francez încă de când juca la Atletico. O altă variantă este cedarea lui Griezmann la Inter Milano, la schimb cu Lautaro Martinez.

ADVERTISEMENT
Tags: