News

Leondard Doroftei, totul despre traiul în Canada! „Dacă m-aș întoarce, cred că nu ar fi om pe stradă pe care să nu îl iau în brațe”

19.09.2019 | 16:07
Leonard Doroftei a emigrat în Canada. Sursa foto - facebook

Leondard Doroftei a spus totul despre traiul pe care îl duce în Canada! Fostul campion mondial a transmis un mesaj aparte pentru toți românii, la câteva luni după ce a ales să plece din România. Doroftei a explicat că nu știe cu exactitate unde o să trăiască, dar de un lucru este sigur. Dacă s-ar întoarce în țară, atunci ar vrea să ia în brațe pe toată lumea. ”Nu m-am agățat de locul ăsta, dar mi-am găsit ceva de făcut, antrenez aici, nu stau degeaba.

Leondard Doroftei, totul despre traiul în Canada!

Mă cheamă dorul de casă, mă apasă. Este singurul lucru care mă face să trec peste tot, am dat în joacă 10 kilograme jos. Este bine, dar mi-e dor de casă. După ce îi bați la antrenamente, îi faci să zică și ”mulțumesc”. O să ținem o ședință și vom alege unde vom pleca. Dacă m-aș întoarce, cred că nu ar fi om pe stradă pe care să nu îl iau în brațe și să îi spun că îl iubesc.

Vreau să fac sărbătorile acasă alături de prieteni. Mi-am închiriat un apartament aproape de sală, să stea românul liniștit. Dacă aș lua-o de la capăt, nu aș schimba nimic din ce am făcut”, a spus Doroftei, la Antena Stars. Vă readucem aminte că problemele fostului campion mondial la box au început în 2017 atunci când autoritățile din Ploiești l-au înștiințat că trebuie să părăsească spațiul din centrul orașului, acolo unde avea deschis un pub.

Leondard Doroftei, totul despre traiul în Canada! Leonard Doroftei
Leonard Doroftei și-a abandonat afacerea din Ploiești. Sursa foto – facebook

Doroftei, afacere cu bucluc și…risc seismic

Leonard Doroftei a precizat că și-a investit o mare parte din avere în afacerea lui. Oamenii de la Primărie nu s-au lăsat înduplecați și i-au transmis că blocul unde se afla pub-ul era clasat cu risc seismic ridicat. În acest context, “Moșu” a fost nevoit să își mute barul într-un spațiu de lângă stadionul “Ilie Oană”. Din păcate pentru el, profitul a scăzut dramatic și Doroftei a fost nevoit să ia calea exilului.

„Am avut o şedinţă de familie. Eu am fost pentru Ploieşti, nevasta pentru Bucureşti, cei doi copii au fost pentru Montreal. Eu sper că sunt aici în vacanţă. Însă acum nu mai este vorba de mine sau de soţia mea, ci de viitorul copiilor mei. Cu ce pot eu să-i ajut pe mai departe. Dacă mi-ai luat afacerea cu ce mai pot ajuta copiii mei mai departe?”, spunea Leonard Doroftei