Fotbal intern

Harlem Gnohere nu-i bun pentru Levski Sofia. Bulgarii au făcut anunțul. ”Nu am auzit de acest fotbalist!”

04.01.2020 | 10:20
Harlem Gnohere nui bun pentru Levski Sofia Bulgarii au facut anuntul Nu am auzit de acest fotbalist
ADVERTISEMENT

Gigi Becali a anunțat că este dispus să renunțe la serviciile lui Harlem Gnohere în perioada de mercato din iarnă, iar Fakti.bg anunță că Levski Sofia s-a interesat deja de serviciile atacatului francez pe care FCSB l-a cumpărat în 2017 cu 250.000 de euro de la Dinamo București.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – FCSB: 3.10 este cota pentru o remiză în Gruia. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT

UPDATE, 4 decembrie, ora 10.20. Pavel Kolev, directorul executiv al celor de la Levski Sofia, susține că nu există niciun interes pentru atacantul francez de la FCSB. Mai mult, acesta anunță că nici nu îl cunoaște pe Harlem Gnohere.

”Nu am auzit deloc de acest fotbalist, nu s-au purtat conversații cu nimeni pentru aducerea acestui jucător. Chiar dacă cineva și-a imaginat că i-a fost oferit lui Levski, nu s-a întâmplat”, a spus Pavel Kolev, conform sportal.bg.

ADVERTISEMENT

Levski Sofia vrea să-l transfere pe Harlem Gnohere

Conform sursei citate mai sus, oficialii lui Levski Sofia și cei de la FCSB au început negocierile pentru transferul lui Harlem Gnohere, iar transferul se poate face în iarnă deoarece Gigi Becali este dispus să renunțe la atacantul francez pentru a nu-l pierde liber de contract în vară.

Harlem Gnohere este cotat de site-urile de specialitate la două milioane de euro, dar Gigi Becali a anunțat că se gândește să-l vândă pentru un milion de euro. Astfel, latifundiarul din Pipera va încasa de patru ori mai mult decât îi plătea lui Dinamo în 2017.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali a vrut să-i prelungească contractul

Gigi Becali a încercat să-l convingă pe Harlem Gnohere să își prelungească înțelegerea cu FCSB la finalul anului 2019, dar afaceristul a dezvăluit că francezul în vârstă de 31 de ani i-a lăsat de înțeles că vrea să plece.

”Gnohere s-a supărat. Că de ce e el pe lista cu ăia 13 și i-am zis: ”Tu nu ești, dar ți se termină contractul. Eu nu sunt supărat pe tine, nu vreau să renunț la tine”.

ADVERTISEMENT

I-am zis că dacă vrea, să vadă că nu vreau să renunț la el, acum pe loc îi prelungesc contractul. I-am zis: ”Hai să prelungim acum”, pe loc i-l făceam, dar nu a vrut. A început să râdă”, a spus Gigi Becali.

Harlem Gnohere, 51 de goluri în 110 meciuri

Harlem Gnohere a ajuns la FCSB pe 6 ianuarie 2017, atunci când Gigi Becali a decis să-l cumpere de la Dinamo București. Atacantul francez intra în ultimele 6 luni de contract cu formația din Ștefan cel Mare, iar latifundiarul din Pipera le-a plătit dinamoviștilor 250.000 de euro pentru ”Bizon”.

Harlem Gnohere a adunat 110 meciuri în tricoul vicecampioanei României, a dat 51 de  goluri și a oferit 6 pase decisive. Pe parcursul carierei a mai evoluat pentru RSC Charleroi, Dinamo, FC Bulle, Urania Geneve, RAEC Mons, FC La Tour, KVC Westerlo, Royal Excel Mouscron și Royal Excelsior Virton.

  • 2.000.000 de euro este cota lui Harlem Gnohere, conform transfermarkt
  • 31 de ani are Harlem Gnohere
  • 59 de meciuri, 24 de goluri și 8 pase decisive a dat ”Bizonul” pentru Dinamo
ADVERTISEMENT