Life

Li se spune ”pământurile rare”. Ce reprezintă, de fapt și de ce sunt mereu ”vânate” de marile puteri

Motivul pentru care marile puteri își doresc să dețină cât mai mult din pământurile rare. Ce sunt acestea și pentru ce sunt utilizate.
27.02.2025 | 22:46
Li se spune pamanturile rare Ce reprezinta de fapt si de ce sunt mereu vanate de marile puteri
De ce sunt importante pământurile rare. Sursa foto: captură Youtube/ DW News
ADVERTISEMENT

Ce reprezintă ”pământurile rare”. Stârnesc mereu interesul marilor puteri, care duc o adevărată luptă pentru supremația lor. Unde se găsesc aceste ”comori” și la ce folosesc.

Ce sunt pământurile rare

Pământurile rare sunt un concept foarte interesant. În ciuda faptului că li se spune ”rare”, acestea se întâlnesc peste tot în scoarța pământului. Totuși, raritatea lor este dată de faptul că se extrag și se procesează foarte greu.

ADVERTISEMENT

Pământurile rare sunt, de fapt, 17 elemente chimice esențiale pentru tehnologia modernă. Acest grup include lantanidele, cele 15 elemente din tabelul periodic de la lantan la lutetiu, cărora li se adaugă scandiul și ytriul.

Aceste elemente, denumite și ”pământuri rare” sunt mereu căutate de către marile puteri. Nici nu este de mirare, având în vedere că sunt folosite în diverse domenii, de la tehnologie, până la energie și medicină. Însă, de departe, ceea ce le face cu adevărat rare și speciale sunt proprietățile lor.

ADVERTISEMENT

Pământurile rare au capacitatea de a emite lumină și au o conductivitate electrică foarte bună. De asemenea, au proprietăți magnetice, fiind folosite pentru fabricarea turbinelor eoliene. În plus, sunt stabile la temperaturi ridicate și reacționează foarte puțin la oxidare.

La ce sunt folosite pământurile rare

Pământurile rare sunt folosite în diverse domenii, însă, niciodată singure. Datorită faptului că au proprietăți extraordinare, de obicei, reprezintă o mică parte din forma finală a unui produs.

ADVERTISEMENT

De exemplu, pământurile rare sunt folosite pentru fabricarea bateriilor, dar și pentru fabricarea unor obiecte de consum, cum ar fi tablete, monitoare, laptopuri. De asemenea, pământurile rare sunt utilizate și pentru a produce magneți, catalizatori și chiar diverse echipamente din industria militară și aerospațială.

ADVERTISEMENT

Nu în ultimul rând, pământurile rare sunt folosite în medicină pentru tratarea unor anumite boli. Unele elemente, precum gadolinium-ul, este folosit în imagistica pin rezonanță magnetică.

În continuare, în rândul marilor puteri se duce o adevărată luptă pentru pământurile rare. Datorită cererii tot mai mari pentru tehnologii avansate, China, Statele Unite și Europa se simt dependente de acest elemente pentru a-și dezvolta industriile.