News

Lia Olguța Vasilescu își pierde funcția de purtător de cuvânt al PSD! Alte nume grele din partid vor fi mazilite

28.05.2019 | 12:59
Lia Olguța Vasilescu ar urma să își dea demisia din funcția de purtător de cuvânt PSD *foto: hepta.ro

Rezultatele slabe de la alegerile europarlamentare din 26 mai, dar și condamnarea definitivă în dosarul angajărilor fictive pentru președintele PSD Liviu Dragnea au creat un adevărat cutremur în Partidul Social-Democrat. Astfel, mai mulți dintre apropiații lui Dragnea din vârful partidului vor fi dați la o parte din conducerea PSD. Printre ei se numără și fostul ministru al Muncii și primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Lia Olguța Vasilescu își pierde funcția de purtător de cuvânt al PSD

Astfel, potrivit surselor G4media.ro, Lia Olguța Vasilescu ar urma să își dea demisia din funcția de purtător de cuvânt al PSD, funcție pe care o ocupă din martie după ce președintele Klaus Iohannis i-a refuzat numirea la Ministerul Dezvoltării. Cum Vasilescu era una dintre apropiatele lui Liviu Dragnea, era de așteptat să își piardă funcția din conducerea partidului.

Alți lideri PSD apropiați de Liviu Dragnea care ar urma să fie maziliți de la conducerea partidului sunt Codrin Ștefănescu, cel care va pleca din funcția de secretar general PSD și consilierul premierului, Darius Vâlcov, cel cunoscut drept „eminența cenușie” din spatele programului de guvernare cu care PSD a marșat la alegerile parlamentare din 2016. În locul lui Codin Ștefănescu s-ar fi vehiculat deja numele Rodicăi Nassar, fost deputat și secretar de stat în guvernul Tudose.

Lia Olguța Vasilescu, „executată” după ce Liviu Dragnea a fost condamnat

Îndepărtarea Olguței Vasilescu de la conducerea PSD vine în contextul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, a primit o condamnare de 3 ani și 6 luni, în dosarul angajărilor fictive de la DGAPSC Teleorman. Potrivit surselor din partid, Olguța ar fi trebuit să îi ia locul lui Dragnea la conducere, dar aceasta ar duce o luptă internă cu premierul Viorica Dăncilă. Asta în timp ce tot mai multe voci din PSD blamează „baronii” de la vârful partidului și cer ca social-democrații să iasă de la guvernare, după rezultatul extrem de slab din alegerile europarlamentare.