News

Lia Olguța Vasilescu, lovitură pentru Victor Ponta. Replică dură din partea Pro România

27.11.2020 | 23:45
Lia Olguta Vasilescu lovitura pentru Victor Ponta Replica dura din partea Pro Romania
ADVERTISEMENT

Lia Olguța Vasilescu i-a dat o lovitură grea lui Victor Ponta, anunțând că o parte din Pro România Craiova a trecut la PSD.

Organizația Pro România s-a transferat la PSD inclusiv cu președintele Cătălin Resceanu, lucru punctat de Olguța Vasilescu.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, cei rămași în Pro România Dolj o ironizează pe Olguța Vasilescu, explicând că toate persoanele care au ajuns în PSD au fost, de fapt, excluse din Pro România.

Lia Olguța Vasilescu a transferat mai mulți membri Pro România

Sunt peste 400 de membri care până în acest moment şi-au depus adeziunea la PSD şi acest lucru nu poate decât să ne bucure extraordinar de mult. Nu este un lucru gândit pentru această campanie electorală, dimpotrivă, discuţiile au început imediat după alegerile locale, când, deşi am fost adversari politici, am constatat că au fost foarte multe proiecte pe care le-am promis împreună cetăţenilor Craiovei. Promisiunea mea este că proiectele PRO România făcute craiovenilor în campania electorală vor fi şi rezolvate în următorii patru ani”, a menționat Vasilescu , conform Agerpres.

ADVERTISEMENT

Cătălin Resceanu, fostul președinte al PRO România Craiova, a explicat de ce a decis să treacă la PSD: pentru a ajuta Craiova să se dezvolte.

Am promis în campanie mai multe proiecte pentru smart city, pentru green city, un spital de pediatrie şi ne dorim ca împreună cu primarul Craiovei şi cu echipa de la primărie să implementăm aceste proiecte şi să ajutăm cu tot ce putem. Suntem o echipă de tineri, o echipă de profesionişti, avem în echipa noastră foarte mulţi IT-işti, ingineri, care pot duce acest oraş la un nivel cât mai dezvoltat”, a declarat Resceanu.

ADVERTISEMENT

Fost membru PNL, Cătălin Resceanu a mai făcut parte din echipa Olguței Vasilescu la Primăria Craiovei în 2012, atunci când Vasilescu câștiga primul mandat candidând din partea USL.

Replica Pro România Dolj nu a întârziat, anunțând că cei 11 care au „trădat” pentru a ajunge la PSD nu reprezintă Pro România Craiova. „PSD Craiova se umple de ridicol dacă crede că PRO România Craiova înseamnă Cătălin Resceanu și 11 membri dați afară după alegerile locale. Având în vedere anunțul pompos făcut în această după amiază de Lia Olguța Vasilescu, președintele PSD Craiova, care s-a lăsat păcălită de o grupare de duzină dată afară din PRO România”, este scris pe pagina oficială de Facebook a partidului.

ADVERTISEMENT