News

Lia Olguța Vasilescu, un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis! „Neamțule care te dai oltean”

23.09.2019 | 08:28
Lia Olguta Vasilescu un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis Neamtule care te dai oltean

Lia Olguța Vasilescu nu a ezitat și a lansat un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis! Vă reamintim că fostului ministru al Muncii i-a fost refuzată numirea la Ministerul Transporturilor chiar de șeful statului. Iohannis a respins nominalizarea făcută de Viorica Dăncilă și a lăsat-o fără niciun post important pe Vasilescu. Aceasta îi transmite acum președintelui că dacă ar fi numit-o, drumul până la Craiova ar fi fost făcut până la jumătate.

Lia Olguța Vasilescu, un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis!

Lia Olguța Vasilescu a ținut astfel să răspundă criticilor lui Iohannis referitoare la faptul că PSD promite ba autostradă, ba drum rapid între Piteşti şi Craiova. ”Klaus, neamţule care te dai “oltean”, ţi-a plăcut drumul până la Craiova? Îţi garantez că dacă semnai să fiu ministru la Transporturi, până acum era jumătate făcut!”, a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat la reuniunea regională a Partidului Național Liberal de la Craiova, că, pe scurt, PSD pentru România a fost şi este o catastrofă. Șeful statului a mai afirmat că România a ajuns aici prin alegeri, când pesediştii au promis marea cu sarea şi au realizat nimic. Iohannis le-a transmis celor prezenți că a venit cu maşina de la Piteşti la Craiova și că drumul nu a fost cel pe care îl aștepta.

Lia Olguța Vasilescu, un nou atac la adresa lui Klaus Iohannis! Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu a fost refuzată ca ministru al transporturilor de Klaus Iohannis. Sursa foto – facebook

Iohannis, șicane cu PSD-ul

„M-am aşteptat să găsesc o bucată de drum rapid sau de autostradă, pentru că de când sunt eu în politică PSD promite ba autostradă, ba drum rapid. Acest drum evident nu este, dar în rest, dacă ne uităm prin ţară, PSD a realizat mii de km. de autostradă… cu creionul, dar în fapt nimic. Autostrăzi promise nu avem”, a adăugat preşedintele.

Președintele Klaus Iohannis a depus și lista cu semnături pentru intrarea în cursa pentru un nou mandat la Palatul Cotroceni. Liberalii au adus peste 2 milioane de semnături, fiind partidul cu cea mai mare susținere din acest punct de vedere.