News

Liber la vaccinarea cu AstraZeneca. Cum vor autoritățile să mărească numărul oamenilor care aleg acest ser

13.04.2021 | 12:54
Liber la vaccinarea cu AstraZeneca Cum vor autoritatile sa mareasca numarul oamenilor care aleg acest ser
ADVERTISEMENT

Liber la vaccinarea cu AstraZeneca. Autoritățile vor să crească numărul oamenilor care aleg serul produs de compania anglo-suedeză.


Update, ora 12:45

Informația a fost distribuită oficial pe pagina de Facebook Ro Vaccinare: „În câteva zile: vaccinare fără programare cu Vaxzevria (AstraZeneca)”

ADVERTISEMENT

„Pentru facilitarea accesului la vaccinare, în centrele în care se administrează vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) și în care sunt locuri disponibile, va fi permisă vaccinarea persoanelor care optează pentru acest tip de vaccin, prin prezentarea directă la centrul de vaccinare, fără a mai fi necesară înscrierea pe platformă, cu respectarea celorlalte proceduri și instrucțiuni. Vom anunța începerea vaccinării fără programare în termen de câteva zile!” se arată în postare.

Autoritățile au mai amintit oamenilor să se prezinte la centrul de vaccinare după ce au verificat disponibilitatea locurilor pe harta interactivă existentă pe platforma națională de informare, pentru a vedea unde sunt locuri libere, cu un document de identitate și să se asigure că nu au simptome asociate infecției cu SARS -CoV -2.

ADVERTISEMENT

Știre inițială, ora 11:03

O circulară emisă luni, 12 aprilie, de CNCAV permite oamenilor care doresc să se vaccineze cu AstraZeneca să o facă, chiar dacă nu sunt înscriși pe platforma de vaccinare. Totul face parte din demersul autorităților de a mări numărul de persoane care aleg să se le fie inoculat serul respectiv.

Potrivit Biziday, informațiile transmise prin respectivul document vor fi prezentate public, marți, 13 aprilie, într-o conferință de presă. Până atunci, documentul a fost distribuit pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Liber la vaccinarea cu AstraZeneca. Cum vor autoritățile să mărească numărul oamenilor care aleg acest ser

În circulara emisă de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, se arată că gradul se solicitare al acestui ser este foarte scăzut, acesta fiind motivul pentru care va fi permisă vaccinarea tuturor oamenilor cu el: „Ca urmare a scăderii adresabilității populației, cu vaccinul Vaxzevria, produs de compania AstraZeneca, în vederea facilitării accesului la vaccinare, a persoanelor care doresc acest lucru, va informez că în centrele de vaccinare cu produse AstraZeneca, în care nu există persoane programate, se poate permite vaccinarea persoanelor prin prezentare directă la centrul de vaccinare, fără a mai fi necesară programarea prin platforma, respectându-se celelalte proceduri și instrucțiuni emise de CNCAV.”

 

Circulara emisă de CNCAV
Circulara emisă de CNCAV
Sursa foto: Facebook/ Ana Poenariu

În urmă cu două zile, pe platforma STS, în jur de 65.000 de locuri pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca erau neocupate. Pentru Pfizer, de exemplu, doar 50 de locuri erau libere.

ADVERTISEMENT

Pe listele de așteptare erau înscrise aproximativ 590.000 de persoane. Dintre acestea, 550.000 pentru Pfizer, 27.000 pentru Moderna și numai 8.600 pentru AstraZeneca.

Reticența oamenilor cu privire la vaccinul produs de compania anglo-suedeză au apărut în urma informațiilor cu privire la posibilele efecte adverse produse de ser. Agenția Europeană a Medicamentelor a precizat că există o legătură între el și cazurile de tromboze apărute.

Cu toate acestea, experții au recomandat utilizarea în continuarea a vaccinului. Ei au explicat că beneficiile serului sunt mult mai mari decât riscurile.

Vaccinul AstraZeneca se administrează în România din data de 15 februarie. Până la data de 12 aprilie, 404.066 oameni au fost inoculați cu acest ser. Au fost înregistrate, în total, 5.558 reacții adverse.

ADVERTISEMENT