Liberalii se laudă că au semnături pentru moțiunea de cenzură de la social democrați! Ultimele calcule ale Opoziției

Alexandru Năstase   
în Hot News
24/09/2019, 16:16
Liberalii se laudă că au semnături pentru moțiunea de cenzură de la social democrați! Ultimele calcule ale Opoziției GALERIE FOTO
Viorica Dăncilă a mai trecut printr-o moțiune de cenzură. Sursa foto - facebook

Liberalii se laudă că au semnături pentru moțiunea de cenzură de la social democrați! Digi 24 scrie că PNL a strâns deja numărul de semnături necesare pentru a da jos Guvernul și așteaptă cu nerăbdare data în care se dă start joc. „Am strâns astăzi, fizic, toate semnăturile necesare”, spune sursa citată. În acest moment, liberalii vorbesc despre 234 de semnături la care s-ar putea adăuga și altele în zilele următoare.

Liberalii se laudă că au semnături pentru moțiunea de cenzură de la social democrați!

Conform anunțului, moțiunea de cenzură a Opoziției a fost semnată chiar și de unii parlamentari din PSD, motiv mare de bucurie printre liberali. De altfel, toate partidele din Opoziție au semnat moțiunea, una care ar putea fi depusă chiar la începutul săptămânii viitoare. Mai exact luni, 30 septembrie ar putea fi ziua în care încep emoțiile pentru Guvern. Parlamentari de la PNL, USR, PMP, UDMR, ALDE și Pro România sunt printre semnatarii moțiunii.

În același timp, moțiunea a fost semnată și de parlamentari ai minorităților, dar, în  mod surprinzător și de parlamentari din Partidul Social Democrat. Rămâne de văzut dacă Opoziția se va baza pe parlamentarii respectivi și în momentul votului, mai ales că PSD a decis deja în CEx ca la moțiune, parlamentarii partidului să stea în bănci și să nu voteze. Parlamentarii Opoziției vor vota la vedere.

Liberalii se laudă că au semnături pentru moțiunea de cenzură de la social democrați! Moțiune
Viorica Dăncilă nu a avut emoții la ultima moțiune de cenzură. Sursa foto – facebook

Ultimele calcule ale Opoziției

Vă reamintim că pentru ca moțiunea să aibă succes și Guvernul Dăncilă să fie demis este nevoie de 233 de voturi. Conform procedurii, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moțiunea de cenzură se prezintă în ședința comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Astfel, dacă moțiunea va fi depusă pe 30 septembrie, aceasta ar putea fi citită în plenul reunit al Parlamentului în zilele următoare, iar votul în plen ar urmă să fie programat în săptămâna 7-11 octombrie.

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles