Reuniunea liberalilor are loc în contextul atacurilor dintre cele două formațiuni politice care alcătuiesc coaliția de guvernare, dar și al pregătirii alegerilor prezidențiale și parlamentare.
Pe agenda discuțiilor se va afla, cel mai probabil, și despre data congresului PNL când ar urma ca Nicolae Ciucă să fie desemnat oficial candidat la prezidențiale, dar și soarta ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, contestat, inclusiv din interiorul propriului partid.
Luni, președintele PNL a anunțat că forul de conducere al formațiunii politice se va reuni pentru a discuta stadiul relației cu PSD. „O să avem BPN joi, pe 29 (august n.r.), să discutăm acest aspect în forul de conducere al PNL”, a declarat Nicolae Ciucă la Antena 3 CNN.
„Da, inclusiv această situație creată (situația relației cu PSD n.r.) şi, în funcţie de argumentele fiecăruia, se va lua o decizie.
Dar, încă o dată, dincolo de momentul atacului – au mai fost atacuri – poate nu la fel de virulente ca acum şi nu de amploarea celor de acum – va trebui să luăm o decizie cât se poate de înțeleaptă”, a mai spus șeful liberalilor, care a subliniat că stabilitatea coaliției de guvernare a fost şi a rămas importantă.
Ministrul de Finanțe este contestat atât de PSD, dar și de unii colegi de partid. Marcel Boloş a fost întrebat înaintea ședinței de joi dacă va fi remaniat.
„Eu, ca ministru de Finanţe, mi-am făcut şi îmi fac datoria, aceea de a propune măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, pentru digitalizare”, a răspuns ministrul liberal.
Marcel Boloș a mai fost întrebat de jurnaliști despre reproșurile pe care i le aduc liderii PNL. „Haideţi să vedem şedinţa şi după aceea…”, a mai răspuns ministrul de Finanțe.
Social democrații, prin vocea secretarului general Paul Stănescu, susțin că liberalii aruncă minciuni în spațiul public și că își atribuie merite care nu le aparțin.
”Pensionarii sunt părinții și bunicii noștri pe care trebuie să-i protejăm. PSD face asta prin recalcularea echitabilă a pensiilor și scutirea de la impozitare a celor până la 3.000 de lei. În schimb, USR și unii „colegi” de la PNL aruncă în spațiul public tot felul de minciuni, doar, doar, vor obține câteva voturi de la pensionari. (…)
Pe de altă parte, PNL tot încearcă să-și atribuie merite care nu îi aparțin. Colegii noștri liberali, în ultimii ani, cât timp au mai fost prin diverse guvernări, au ales mai mereu alte măsuri decât să crească pensiile. Și mai mult, acum mai și amenință cu dezertarea de la guvernare. Oștenii PNL jonglează între circ și calcul electoral.
Ar fi indicat pentru stabilitatea guvernamentală și politică a României ca PNL să nu dezerteze și să ne arunce într-o criză politică. Chiar dacă avem candidați separați în alegerile prezidențiale, PSD ține la România. Nu vom fi de acord ca o răzgândire liberală legată de guvernare să afecteze liniștea socială!
Facem în continuare totul ca să menținem România pe drumul cel bun și ar fi păcat ca PNL să-și bată joc de tot ce am construit până acum”, scrie Paul Stănescu într-o postare publicată pe pagina de Facebook a PSD.