News

Licitația pentru 100 de autobuze electrice, anulată de Primăria Capitalei. De ce nu au fost acceptate ofertele primite

Cea de a treia licitație pentru 100 de autobuze electrice a fost anulată deoarece ofertele primite de Primăria Capitalei au respectat standardele impuse de autorități.
29.04.2022 | 16:20
Licitatia pentru 100 de autobuze electrice anulata de Primaria Capitalei De ce nu au fost acceptate ofertele primite
Licitația pentru autobuze electrice a fost anulată, pentru a treia oară. Credit foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Primăria Capitalei a anunțat că a anula, din nou, licitația prin care vrea să achiziționeze o sută de autobuze electrice. Această este cea de a treia oră când instituția anulează acest proces, notează Adevărul.

Ofertele primite nu respectă criteriile

După cum au transmis reprezentanții Primăriei Capitalei, decizia de a anula licitația a fost luată deoarece cele trei companii care au participat: Solaris Bus din Polonia, alături de Karsan Automotive și Temsa- Skoda Electric, ambele din Turcia, nu au respectat criteriile cerute de autoritățile române.

ADVERTISEMENT

Trebuie precizat că anunțul licitației a fost făcut pe 16 decembrie 2021. În acest fel Primăria Generală a Bucureștiului încerca să achiziționeze 100 de autobuze electrice noi, pentru acest proiect fiind estimat un cost de aproximativ 300 de milioane de lei.

La finalul lunii ianuarie, viceprimarul Stelian Bujduveanu, responsabil de infrastructura și transportul din Capitală, transmitea că pentru această licitație existau zece companii interesate.

ADVERTISEMENT

“Licitația pentru achiziția a 100 de autobuze electrice a creat un interes ridicat din partea producătorilor de astfel de autovehicule. Mai mult de 10 companii importante s-au înscris deja în competiție. Noile autobuze electrice, noile tramvaie și investițiile pentru modernizarea infrastructurii de transport fac parte din procesul de reformă al transportului public pe care l-am început în Capitală”, nota viceprimarul Capitalei.

Detaliile despre decizia Primăriei Capitalei vin în ziua în care Consiliul General a aprobat achiziția a 22 de noi troleibuze.

ADVERTISEMENT

Noi proiecte pentru infrastructură

Consiliul General al Municipiului București a aprobat joi, 28 aprilie, două proiecte care vizează modernizarea liniilor de tramvai 40 și 55.

“Potrivit primului proiect, linia de tramvai 40 va fi reabilitată şi adusă la standarde moderne de exploatare, intervenindu-se pe tronsoanele care nu au fost modernizate până în prezent. Linia 40 este una dintre cele mai eficiente linii, având un număr mediu de peste 16 mii călători/zi”, a transmis Primăria Capitalei.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește linia de tramvai 55, Primăria Capitalei vrea să achiziționeze zece noi tramvaie. Acest proiect ar urma să fie finanțat din bani europeni.

“Cel de-al doilea proiect vizează modernizarea infrastructurii de tramvai (cale de rulare, reţea de contact tramvai, inclusiv stâlpi) pe B-dul Pache Protopopescu şi Strada Traian, inclusiv intersecţia complexă B-dul Pache Protopopescu – Strada Traian, fiind vizată în principal linia de tramvai 55”, mai transmite Primăria Capitalei.

ADVERTISEMENT