News

Liderii PSD Maramureș, Liviu Pop și Gabriel Zetea, omagiați alături de Pintea Viteazul: „Voinici ai neamului”. Foto

12.09.2019 | 12:52
Liviu Pop și alți lideri locali PSD, pe un momentul al „voinicilor neamului”, alături de Pintea Viteazul *foto: ziarmm.ro

Un momument ridicat în cinstea lui Pintea Viteazul în localitatea Săcel din județul Maramureș a creat mare vâlvă pe internet. Asta după ce primarul din Săcel, Gavrilă Dologa, a decis să se pună pe sine însuși pe acest monument. De asemenea, pe plăcuța care se însoțește monumental apar și numele mai multor lideri locali PSD, printre care se numără fostul ministru al Educației, senatorul Liviu Pop, deputatul PSD Gheorghe Șimon sau președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Liderii PSD Maramureș, alături de Pintea Viteazul

Monumentul ridicat în memoria lui Pintea Viteazul, pe care se află și chipurile liderilor PSD Liviu Pop sau Gabriel Zetea, are și o poezie ca motto. Astfel, lângă chipurile lor stă scris: „P-aci trecut-o Pintea / Şi Dragoş, şi Bogdan / Ş-o mai trecut ş-or trece / Voinici din acest neam”. Poezia este semnată de edilul comunei Săcel, Gavrilă Dologa.

Interesant este că pe monument apar gravate şi numele celor 11 preoţi parohi şi „fii ai satului”. Nu însă și numele celor care au ridicat, efectiv, monumentul. Interesant este că mare parte din monument a resimțit deja efectele trecerii timpului și arată deja măcinat de vreme. VEZI GALERIE FOTO

Liviu Pop și alți lideri locali PSD, pe un momentul al „voinicilor neamului”, alături de Pintea Viteazul
Liviu Pop și alți lideri locali PSD, alături de preoți, pe un momentul al „voinicilor neamului”, alături de Pintea Viteazul *foto: ziarmm.ro

A doua plachetă închinată liderilor PSD, după ce numele Vioricăi Dăncilă a fost gravat pe o școală

Un caz asemănător a avut loc la începutul săptămânii, odată cu noul an școlar. La școala din localitatea Dragomirești a fost amplasată pe perete o plachetă omagială prin care primarul își exprimă recunoștința față de Dumnezeu și față de guvernul condus de premierul Dăncilă pentru renovarea unității de învățământ.

Întrebat desre acest gest, președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a spus că „A fost dorinţa lui de a o prezenta ieri. Cu ce să mă deranjeze iniţiativa lui? A dorit să prezinte punctul său de vedere personal, i-am strâns mâna, i-am mulţumit”, a zis Zetea la Digi 24, cel care a fost de față la momentul respectiv.