„Pandi” consideră că în fotbalul românesc se poate întâmpla orice și chiar dacă nu a mai văzut ca un lider de galerie să fie plimbat cu autocarul echipei, nu s-a arătat surprins în totalitate.
Basarab Panduru a reacționat după ce liderul Peluzei Nord FCSB a fost surprins în autocarul echipei: „N-am mai văzut ce face FCSB, că nici nu te duci pentru un mare meci, dar am înţeles că au aceeaşi tactică.
Nu prea departe de casă, multe antrenamente, dar să vedem dacă au înţeles ceva din începutul sezonului trecut.
Şi acum au câştigat primul meci, cu 5 sau 6-0, anul trecut au avut doar victorii în amicale şi sezonul l-au început cu egaluri”.
„Nu-i normal, de ce? Că nu vrem noi să fie normal. N-ai mai văzut, dar dacă ei asta fac înseamnă că asta cred ei că e cel mai bine. Putere mare sau galeria şi echipa e una şi aceeaşi. Ei aşa cred că e bine”, a mai spus Basarab Panduru, la TV OrangeSport.
MM Stoica, managerul general al FCSB-ului, a avut un mesaj războinic după ce s-a anunțat programul din SuperLiga 1, în care făcea referire și la apropierea de galerie:
„În 1 iulie 2002 începeam cu mari emoții capitolul 2. Primul însemnase peste 10 ani de Liga 1 la Galați. Adică acolo unde vom merge peste o săptămână. 2 ani la ‘și alții’, după care…
Zenga-grupe-Valencia-titlul 1-Protasov-Oli-semifinala-titlul 2-grupe UCL după 10 ani-plecare-întoarcere-Reghe-Ajax-alte titluri-iar grupe UCL-multe primăveri europene-plecare-reîntoarcere-(prea) multe locuri 2, etc”.
„Acum, vorba lui Dumas, după 20 ani, știu că suntem una dintre puținele echipe cu 20 participări consecutive în competițiile europene și mai știu că FCSB e Steaua, pentru că această echipă este singura care n-a lipsit nicio secundă din Liga 1 de la înființare și pentru că Peluza Nord Steaua Oficial este din nou lângă noi”, a scris MM Stoica, pe Facebook.