Liderul Peluzei Nord a celor de la FCSB, Gheorghe Mustață, a comentat într-o intervenție la emisiunea FANATIK SUPERLIGA mai multe aspecte legate de formația „roș-albastră”, precum un posibil transfer al lui Louis Munteanu, șansele la titlu sau sosirea lui Florin Cernat la club în rolul de director sportiv.
Gigi Becali a vorbit în repetate rânduri despre dorința sa de a-l transfera pe Louis Munteanu, însă Gheorghe Mustață e de părere că FCSB nu are nevoie de atacantul de la CFR Cluj, deoarece acesta nu ar fi un jucător mai bun decât Daniel Bîrligea. „(n.r. vezi posibilă realizarea în iarnă a transferului lui Louis Munteanu la FCSB?) Nu cred. Este opinia mea.
(n.r. ar avea nevoie FCSB de un jucător ca Louis Munteanu?) FCSB are nevoie de un jucător ca Bîrligea, cu asta am spus tot. Din punctul meu de vedere, nu ai ce atacant să aduci mai bun decât Bîrligea în momentul de față, poate doar un jucător din străinătate”, a declarat liderul Peluzei Nord la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.
Gheorghe Mustață a făcut și o scurtă radiografie a fotbaliștilor care au dezamăgit în acest sezon la FCSB: „Șut, care nu mai joacă la nivelul de anul trecut, puțin Radunovic, dar noi sperăm ca băieții să își revină cât de curând, vom fi alături de ei. Eu am acea vorbă, ‘Când vezi un om cu un picior în groapă, nu te du să îl împingi, trage-l afară, că ușor, ușor, își va reveni’. Noi asta am făcut până acum și asta vom face de acum încolo.
(n.r. Dennis Politic nu a confirmat la FCSB) Nu e o problemă, au mai fost fotbaliști de la noi care și-au revenit după vreun an de zile. Când va fi timpul lui, va fi ok. Noi îl vom susține, suntem lângă el. El se pregătește foarte bine, sperăm să îi vină și lui rândul. Patronul are răbdare, noi sperăm ca în următoarele meciuri în Europa să joace și să își dea drumul la joc”.
Liderul Peluzei Nord e convins că gruparea „roș-albastră” are în continuare șanse la titlu, însă în cazul în care FCSB nu ar deveni campioană, acesta și-ar dori ca trofeul să fie câștigat de Universitatea Craiova, echipă antrenată de Mirel Rădoi. „(n.r. tot la titlu vă gândiți) Niciodată nu ne-am gândit la locurile 2 sau 3, eu încă sper, cu transferurile care se vor face și cu echipa pe care o avem, să luăm campionatul. (n.r. dacă ar fi să nu câștige FCSB campionatul, ai avea o altă preferință?) Craiova. (n.r. pentru Mirel Rădoi) Da”, a afirmat Gheorghe Mustață în exclusivitate pentru FANATIK.
Vlad Chiricheș nu va mai activa ca fotbalist la FCSB începând din iarnă, iar Gheorghe Mustață și-a exprimat dorința ca acesta să rămână în club: „Este o legendă pentru noi, sperăm să rămână în staff-ul echipei, noi ne dorim asta, merită să rămână. Dacă ar fi să aleg, mi-aș dori foarte mult să fie în staff-ul nostru sau în conducere acolo, lângă Meme, își merită locul pentru ce a făcut pentru club”.
Un rol pe care Vlad Chiricheș are șanse foarte mici să îl ocupe este cel de director sportiv, deoarece Florin Cernat pare principalul favorit în acest moment. „Îl cunosc ca jucător, am vorbit o singură dată cu el, nu mă deranjează să vină ca director sportiv, este serios din ce știu, din ce am vorbit cu foști colegi de-ai lui și prieteni de-ai mei.
Nu are nicio legătură că a activat la Dinamo, niciodată nu a făcut afirmații urâte despre clubul nostru, a jucat foarte mult afară, e profesionist și nu cred că încurcă pe cineva. Dacă se hotărăște să ajungă la noi director sportiv, nu avem nimic împotrivă”, a declarat Gheorghe Mustață în cadrul dialogului cu Cristi Coste.