Life

Lidia Buble, îndrăgostită lulea de Cătălin Botezatu. Dezvăluirea făcută de artistă

16.06.2020 | 11:25
Lidia Buble indragostita lulea de Catalin Botezatu Dezvaluirea facuta de artista
ADVERTISEMENT

Lidia Buble a dezvăluit cine a fost primul bărbat de care s-a îndrăgostit lulea, chiar dacă nu a avut nicio relație cu respectivul. Frumoasa blondină a mărturisit că în adolescență, în urmă cu aproximativ 10 ani, designerul Cătălin Botezatu i-a furat inima.

Cântăreața a povestit că dormea cu fotografia creatorului de modă sub pernă. Cât despre prima întâlnire cu unul dintre cel mai râvniți burlaci din showbiz-ul autohton, Lidia Buble a mărturisit că designerul a remarcat-o din primele secunde.

ADVERTISEMENT

Fosta iubită a prezentatorului Răzvan Simion a declarat că nu a reușit să facă o fotografie cu creatorul de modă care venise la Deva pentru lansarea unei cărți, însă a avut parte de o surpriză neașteptată. Cătălin Botezatu i-a șoptit la ureche că este foarte frumoasă.

Lidia Buble, mărturisiri despre perioada în care era îndrăgostită de Cătălin Botezatu

Legat de prima întâlnire Lidia Buble a mărturisit că designerul a fost primul om care i-a remarcat frumusețea și farmecul șoptindu-i că va ajunge cineva în viață. Artista nu a dat prea mare atenție vorbelor pentru că era prea mică, dar iată că s-au adeverit într-un final.

ADVERTISEMENT

„În urmă cu vreo 10 ani eram la Deva; eram o fată obișnuită, mergeam la școală, eram la Liceul Sportiv. Am aflat de la colegele mele că în oraș vine Cătălin Botezatu să își lanseze o carte. Când am auzit acest lucru mi-am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap.

Eram disperată, dormeam cu poză lui sub pernă. Nu știam dacă să merg sau nu la lansare pentru că tatăl meu ne ținea așa puțin din scurt. Știam doar școală, biserică și acasă. 

ADVERTISEMENT

Am reușit să ajung, într-un final, la lansarea cărții lui și țin minte că a ținut un discurs foarte fain. Apoi, la final, toată lumea făcea poze cu el. Eu am rămas ultima, nu aveam telefon care să facă și fotografii. 

El a venit așa drăguț spre mine și m-a întrebat dacă și eu vreau să fac poze cu el, dar i-am spus că nu voi face”, a povestit Lidia Buble, relatează kfetele.ro.

ADVERTISEMENT

Cuvintele lui Cătălin Botezatu, adeverite peste ani

„Mi-a spus la ureche că sunt foarte frumoasă. Două săptămâni am sunat din trâmbița în toată școala: băi, mi-a zis Botezatu că sunt frumoasă. Îmi aduc aminte că m-a atins pe mâna dreaptă și mi-a zis că voi ajunge mare în viața asta.

Vorbele alea m-au marcat, eu eram mică, nu aveam niciun plan în acest sens, el nu știa absolut nimic despre mine… Uite că vorbele lui s-au adeverit, am ajuns să fac ceea ce îmi place. Muzica m-a ales pe mine. Cătălin Botezatu este primul om care mi-a spus asta.

Când este bun, el simte. Recunosc că îmi place mult, este unul dintre cei mai frumoși bărbați din România”, a mai spus frumoasa artistă despre perioada în care era amorezată de celebrul creator de modă, Cătălin Botezatu.

 

ADVERTISEMENT