Life

Lidl, primul supermarket care folosește TikTok ca platformă de vânzare. Ce promoție a pregătit pentru clienți

Lidl, primul supermarket care vinde produse prin intermediul TikTok. Retailerul a pregătit o promoție inedită pentru clienții săi.
24.02.2025 | 12:40
Lidl primul supermarket care foloseste TikTok ca platforma de vanzare Ce promotie a pregatit pentru clienti
Lidl, primul supermarket care vinde produse prin intermediul TikTok. Sursa foto: Pixabay, Hepta/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Lidl este primul supermarket care utilizează TikTok pentru a-și vinde produsele. Retailerul a lansat o promoție inedită pentru clienți, la un preț accesibil.

Lidl vinde produse prin intermediul TikTok. Este primul supermarket care face acest lucru

În Marea Britanie, Lidl a devenit primul supermarket care a lansat o ofertă inedită, și anume produse oferite prin intermediul TikTok shop. Retailerul german a lansat o promoție specială pentru persoanele pasionate de sport și fitness.

ADVERTISEMENT

Din 20 februarie, consumatorii au posibilitatea de a achiziționa un pachet exclusiv, numit “High Protein”, care costă doar 5 lire sterline. Valoarea reală a acestui pachet este, însă, de peste șase ori mai mare. Prețul pachetului depășește 30 de lire sterline, adică 34,8 euro.

Pachetul respectiv include pudră de zer, dar și chipsuri de cartofi, și este destinat persoanelor care consumă o dietă bogată în proteine.

ADVERTISEMENT

Promoția este una temporară și servește ca un truc publicitar, întrucât sunt disponibile doar 3.000 de pachete, potrivit retaildetail.eu. Toate încasările merg către NSPCC, care e o organizare caritabilă pentru copiii din Regatul Unit.

Cu această inițiativă, Lidl profită de popularitatea în creștere a alimentelor funcționale. Totodată, trecerea la rețelele sociale drept canale de vânzare reprezintă un avantaj.

ADVERTISEMENT

Joanna Gomer, director de marketing al Lidl UK, a declarat că platforma TikTok va fi utilizată de către retailer și pentru a introduce sortimente noi de produse.

ADVERTISEMENT

Ce alte promoții inedite a introdus Lidl

În Regatul Unit, lanțul de supermarketuri experimentează adesea diverse strategii de vânzare inovatoare. Anul trecut, în august, retailerul a lansat “Mystery Box”.

Cu această promoție, clienții au achiziționat, pentru doar 20 de lire, un pachet surpriză, a cărui valoare depășește 100 de lire (116 euro). Promoția a avut succes, lucru care a scos în evidență interesul cumpărătorilor pentru ofertele online, care apar și pe rețelele de socializare.

Lidl este parte a grupului Schwarz, care are sediul central în Neckarsulm. Aceasta se numără printre companiile de top pe de piața de retail alimentar din Germania, dar și din Europa.

În prezent, Lidl operează peste 12.350 de magazine, precum și peste 225 de centre logistice și depozite în 31 de țări, potrivit retail.ro.

Compania are aproximativ 376.000 de angajați. Dintre aceștia, peste 12.000 sunt în România. Lidl are deschise, la noi în țară, mai mult de 350 de magazine, dar și 6 centre logistice.

În România, retailerul vine săptămânal cu diverse promoții. În fiecare zi, zeci de mii de români își fac cumpărăturile la Lidl.