Fotbal intern

Liga 1 după pandemie! Mihai Teja deschide seria interviurilor Fanatik: “Ricardinho se simțea vinovat! Când lumea spune că ai COVID… A fost lezat!”. Exclusiv

După trei luni de așteptare, Casa Pariurilor Liga 1 revine. Cu această ocazie, FANATIK a avut un interviu exclusiv cu Mihai Teja.
04.06.2020 | 21:00
Liga 1 dupa pandemie Mihai Teja deschide seria interviurilor Fanatik Ricardinho se simtea vinovat Cand lumea spune ca ai COVID A fost lezat Exclusiv
Mihai Teja, interviu exclusiv pentru FANATIK odată cu revenirea Ligii 1.
ADVERTISEMENT

După 3 luni de pauză, așteptarea a luat sfârșit. Casa Pariurilor Liga 1 revine din data de 12 iunie. Până la debutul campionatului, FANATIK vă oferă o serie de interviuri “Liga 1 după pandemie” cu antrenorii și oficialii tuturor echipelor din campionatul intern. Perioada de pauză forțată a fost una plină de provocări pentru cluburi, care acum trebuie să se organizeze cât mai bine pentru un “sprint final”. Publicația noastră a vorbit cu actorii implicați și vă prezintă modul în care au gestionat criza, ce temeri au înainte de începutul campionatului și cum cred că va arăta fotbalul post-pandemie. 

Liga 1 după pandemie! Mihai Teja deschide seria interviurilor FANATIK: “Ricardinho se simțea vinovat! Vă dați seama, când lumea spune că ai COVID-19! A fost lezat”.

Primul episod este despre FC Voluntari. Lanterna din Casa Pariurilor Liga 1 a obținut trei victorii și două egaluri (în play-out) înainte de întreruperea campionatului. Mihai Teja a dovedit că este un antrenor de top și a resuscitat echipa, însă când le era lumea mai dragă, ilfovenii au fost stopați de pandemie.

ADVERTISEMENT

Antrenorul lui FC Voluntari deschide seria interviurilor FANATIK despre fotbalul post-pandemie și vorbește despre cum au trecut cele două luni de izolare și modul în care s-a pregătit echipa sa pentru începutul campionatului. Un subiect sensibil abordat a fost cazul Ricardinho, cel despre care s-a spus că a fost primul fotbalist depistat pozitiv cu noul coronavirus din Casa Pariurilor Liga 1.

“Nu stau grozav din punct de vedere mental. Foarte mulți dintre jucători au cerut să nu mai stea în cantonament”

La ce nivel sunt băieții din punct de vedere fizic după izolare? 

– Sunt la un nivel mediu după două luni și ceva de pauză. Am început să facem antrenamente în grupe de câte 3-4 în două săptămâni. Este foarte greu, vă dați seama, să îi pui pe picioare, să fie la un nivel de 90%-100%. Mai este ceva timp. Am început antrenamentele cu toată echipa, la intesnsitate mare. Dar, vedem ce putem să recuperăm în acest inteval pentru că săptămâna viitoare la final jucăm. Practic, avem o săptămână de antrenament colectiv. Este greu să îi aduci la un nivel foarte bun din punct de vedere fizic.

ADVERTISEMENT

Psihologii sportivi susțin că unii fotbaliști s-ar putea să aibă de suferit și mental după această perioadă…

– Nu stau nici mental grozav. Foarte mulți dintre jucători au cerut să nu mai stea în cantonament. Noi trebuia să stăm în cantonament două săptămâni, dar după aceste două luni de izolare este greu. Au făcut trei teste, au săracii în camerele lor cu o firmă de catering care le-a adus mâncarea în casolete. Este greu să stai în cameră, să mănânci în cameră. În continuare stăm cu mască, ne distanțăm social pe cât posibil. Este greu pentru oricine. Nimeni nu a mai trecut prin așa ceva și este o situație ciudată.

ADVERTISEMENT

“S-a simțit lezat. Și ca imagine și față de colegi. El și-a cerut scuze când au fost lucrurile acestea. Nu s-a simțit confortabil, asta e clar”

A fost o situație dificilă cu Ricardinho. Primul test, care nu are o așa mare acuratețe a ieșit pozitiv și abia apoi a fost negativ. Cum ați gestionat situația în momentul respectiv?

– Cum să o gestionez? El s-a simțit lezat. Trebuia să așteptăm rezultatul. Cine a dat informația asta… M-au sunat mulți ziariști și eu le-am explicat că nu există niciun caz pozitiv. Am făcut testele, iar cel mai valid este cel care iese în două zile. Deci trebuia să așteptăm două zile să vedem rezultatul. Nu știu de unde a plecat și cine a spus că este depistat pozitiv COVID-19. Abia se aștepta să se găsească un subiect de presă și atunci a preluat toată mass-media. După două zile a ieșit negativ. Spuneți-mi și dumneavoastră, cum putea să reacționeze? S-a simțit lezat. Și ca imagine și față de colegi. El și-a cerut scuze când au fost lucrurile acestea. Nu s-a simțit confortabil, asta e clar.

ADVERTISEMENT

Ați vorbit cu el atunci?

– Da. I-am spus că știu sigur că nu are și că trebuie să așteptăm testele adevărate. După aceea, vorbim. Dar așa este la noi în România, din țânțar se face armăsar. Toată lumea trebuie să fie mai responsabilă în perioada asta. Noi judecăm dinainte oamenii. Haideți să vedem ce se întâmplă și după care, judecăm. S-a dovedit că a avut dreptate și băiatul a avut trei zile de panică. Se simțea vinovat. Pentru că toată lumea: “Vai, a apărut primul caz de COVID”. Nu înțeleg de unde a apărut asta. Dacă îi dădea în judecată pe cei care au dat asta? Orice dai pe Google cu Ricardinho acum este că are COVID.

“N-a intrat în contact cu nimeni. Știam că nu are ce să se întâmple. L-am sunat, i-am ridicat moralul, i-am spus că nu are”

Totul a pornit de la un test rapid COVID-19 care ar fi ieșit pozitiv…

– Ok. Dar trebuie să te documentezi. Ce înseamnă testul rapid? Nu e bine să aruncăm lucrurile pe piață. S-a simțit lezat. Nici pentru noi nu a fost ușor. El a intrat în carantină direct, imediat după ce a venit din Portugalia. Nici nu ne-am întâlnit cu el. A intrat direct în cameră. N-a intrat în contact cu nimeni. Știam că nu are ce să se întâmple. L-am sunat, i-am ridicat moralul, i-am spus că nu are. Putea să fie asimptomatic, dar din fericire nu avea.

Considerați că putea să înceapă mai devreme campionatul?

– Mai devreme nu. La pauza pe care noi am avut-o, de două luni, îți trebuia o lună ca să te pregătești. Un minim de trei săptămâni în care să te pregătești cât de cât să intri într-o formă sportivă bună. Dar cam o lună ne-ar trebui în total.

“Meciurile nu vor fi spectaculoase, mai ales că nu joci nici cu spectatori în tribune”

Ce ați făcut în cele două luni de izolare?

– Au trecut foarte greu cele două luni. Am stat izolat, cu familia. Până la urmă, pentru noi că am stat cu familia, că am stat acasă a fost ok. Mai greu a fost pentru cei din linia 1 care au luptat cu virusul: medici, asistenți medicali, SMURD și toi cei care au contribuit în prima linie și au făcut față cu brio la această criză. Dar a fost foarte greu pentru că nu ești obișnuit. Mai ales că noi, care trăim în acest domeniu, în sport, suntem obișnuiți cu activitatea. Dar, am făcut ce ni s-a cerut. Am stat acasă.

Cum considerați că va fi nivelul la începutul campionatului?

– Va fi greu pentru că n-ai rezerve de energie. După după luni de pauză și două săptămâni de pregătire în grupe de câte patru este greu să ai ritm. Meciurile nu vor fi spectaculoase, mai ales că nu joci nici cu spectatori în tribune. Nu că am fi noi echipa cea mai dezavantajată pentru că noi oricum n-aveam foarte mulți în tribune. Nivelul nu va fi unul foarte ridicat. Cel puțin, să nu avem accidentați și să putem să duce până la capăt cele 12 meciuri.

În momentul în care s-a întrerupt campionatul ați fost într-o formă foarte bună, acum trebuie să o luați de la zero, împreună cu celelalte echipe…

– Așa este. Sunt lucruri pe care nu poți să le prevezi în viață. Nimeni nu a trecut prin așa ceva. Acum, este important ca toată lumea să fie sănătoasă și toată lumea să treacă cu brio peste această situație. Ne batem pentru obiectivele pe care le mai avem în acest sezon.

  • 5 meciuri consecutive fără înfrângere are FC Voluntari
  • 41 de ani are Mihai Teja

* Rămâi pe FANATIK pentru următoarele interviuri din seria “Liga 1 după pandemie” în care antrenorii și oficialii cluburilor din campionatul intern vorbesc despre provocările și temerile pe care le aduce restartul competiției după o pauză de 3 luni

ADVERTISEMENT