Sport

Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 22-a. Farul urcă pe loc de play-off după victoria cu FC U Craiova. Cum arată clasamentul

FANATIK vă prezintă informații despre etapa a 22-a din Casa Pariurilor Liga 1, prima din acest an, care este dominată de partida dintre ocupantele primelor două locuri, FCSB și CFR Cluj
Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 22a Farul urca pe loc de playoff dupa victoria cu FC U Craiova Cum arata clasamentul
Omoh a debutat cu o dublă pentru „marinari”. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
25-01-2022
07:24

Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 22-a: program, rezultate și clasament

Vineri, 21 ianuarie

  • FC Argeș – Dinamo 2-1 (Ișfan 51, I. Șerban 69 pen. / Ivanovski 85) – VEZI VIDEO

Sâmbătă, 22 ianuarie

  • Chindia – FC Voluntari 0-0
  • Univ. Craiova – Rapid 1-0 (Koljic 5) – VEZI VIDEO

Duminică, 23 ianuarie

  • CS Mioveni – Academica Clinceni 3-1 (Rădescu 14, Buziuc 34, 57 / I. Ștefan 40)
  • UTA – Gaz Metan 0-1 (V. Morar 65)
  • FCSB – CFR Cluj 3-3 (Oct. Popescu 24, V. Gheorghe 71, I. Cristea 90+ 4 / Debeljuh 36, 40, Chipciu 77) – VEZI VIDEO

Luni, 24 ianuarie

  • FC Botoșani – Sepsi Sf. Gheorghe 1-0 (Papa 42)
  • Farul – FC U Craiova 3-2 (Omoh 5, 45, Betancor 32/ Compagno 52, Asamoah 89)

24-01-2022
17:37

Farul Constanța - FC U Craiova 1948 3-2 (Omoh 5, 45, Betancor 32/ Compagno 52, Asamoah 89)

Farul Constanța a obținut prima victorie din 2022, scor 3-2, la capătul unui meci extrem de spectaculos, cu două reprize diametral opuse. Dacă prima a fost dominată autoritar de trupa lui Gheorghe Hagi, care a punctat de trei ori prin Omoh (în minutele 5 și 45), respectiv Betancor (32), la reluare oltenii au controlat jocul, au reușit două goluri (Compagno 52, Asamoah 89) și puteau restabili egalitatea în minutele de prelungiri, dacă șutul lui Sidibe nu era respins de sub transversală de Aioani.

În urma acestui rezultat, „marinarii” acumulează 35 de puncte și își consolidează poziția a șasea, ultima care asigură prezența în play-off, în timp ce alb-albaștrii sunt pe 14, cu doar 19 puncte.

Min. 90+3: Ocazie uriașă FC U Craiova 1949. Aioani respinge de sub transversală execuția lui Sidibe. Final de meci pe arena din Ovidiu.

Min. 89: Goool FC U Craiova 1948! Asamoah înscrie cu un șut năprasnic din centrul careului.

Min. 79: Sidibe cere penalty după un duel cu Aioani, dar centralul Ionuț Coza acordă lovitură liberă indirectă, spre nemulțumirea oltenilor.

Min. 64: Jefte șutează la colțul scurt dintr-o poziție ideală, însă Popa respinge în corner.

Min. 62: Ocazie FC U Craiova 1949: Pop șutează periculos de la distanță, dar mingea trece peste poarta lui Aioani.

Min. 52: Goool FC U Craiova 1948! Compagno se demarcă perfect și înscrie cu o lovitură de cap, din centrarea lui Baeten.

Min. 45: A început repriza secundă.

Min. 45: Goool Farul! Omoh ia o acțiune pe cont propriu, păcălește apărarea adversă și șutează năprasnic, fără nicio șansă pentru Popa. Pauză pe arena din Ovidiu.

Min. 44: Ocazie uriașă FC U Craiova 1948: Marquet șutează în Aioani, mingea ajunge la Baeten, dar nici acesta nu reușește să-l învingă pe goalkeeperul „marinarilor”

Min. 32: Goool Farul! Jefte Betancor înscrie elegant, după o pasă pe culoar trimisă de Purece.

Min. 24: Purece caută poarta de la distanță, dar Popa e la post și reține fără probleme.

Min. 18: Ocazie uriașă FC U Craiova 1948. Marquet șutează periculos de la marginea careului, dar mingea trece pe lângă poarta lui Aioani.

Min. 5: Goool Farul! Michael Omoh îl învinge pe Popa cu o execuție superbă, de la distanță și debutează astfel cu gol în tricoul „marinarilor”.

Min. 1: A început partida.

Vezi aici cele mai importante faze

Farul Constanța: Aioani – de Nooijer, Ghiță, Larie, Boboc – Grameni, Artean, Ciobanu – Omoh, Jefte, Purece. Rezerve: Brănescu, Mladen, Buta, Rădăslăvescu, Pires, Ganea, Sali, Moldoveanu, Dănuleasa. Antrenor: Gheorghe Hagi.

FC U Craiova 1948: Popa – Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert – Asamoah, Achim, van Durmen – Baeten, Bălan, Marquet. Rezerve: Mogoșanu, Bușu, Paramatti, Albu, Pop, Ondaan, Sidibe, Bauza, Compagno. Antrenor: Nicolo Napoli.

24-01-2022
14:45

FC Botoșani - Sepsi 1-0 (Papa 42)

FC Botoșani a obținut o victorie importantă pe teren propriu, scor 1-0, în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe și a luat o opțiune serioasă pentru play-off-ul din Casa Pariurilor Liga 1. Unicul gol al partidei a fost înscris de Enriko Papa în minutul 42, după o pasă de manual a lui Mailat.

Deși covăsnenii au protestat, reclamând o poziție de off-side, fanionul a rămas jos. Cu doar 8 etape rămase din sezonul regulat, trupa lui Marius Croitoru s-a instalat confortabil pe poziția a patra, în timp ce Sepsi a ajuns pe 10.

Min. 90+3: Final de meci. FC Botoșani se impune și își consolidează poziția a patra în clasament.

Min. 90: Ocazie uriașă Sepsi: Bogdan Mitrea șutează năprasnic din lovitură liberă, dar Contra are o intervenție de zile mari și covăsnenii ratează astfel egalarea.

Min. 78: Florescu intră în careu și șutează la colțul scurt, dar mingea lovește bara. Dacă i-ar fi pasat lui Mihai Roman, venit în sprijinul său, moldovenii ar fi închis partida.

Min. 49: Ocazie FC Botoșani. Mailat șutează din apropierea careului, dar mingea trece pe lângă poarta covăsnenilor.

Min 45: A început repriza secundă.

Min. 45: Pauză pe arena din Botoșani.

Min. 42: Goool FC Botoșani!!! Servit excelent în careu de Mailat, Enriko Papa preia balonul și îl învinge pe Niczuly cu o execuție elegantă. Covăsnenii au cerut off-side, dar fanionul a rămas jos.

Min. 34: Ocazie Sepsi. Eder Gonzalez intră în careu, își pune mingea pe șut și caută vinclul, dar trimite puțin pe lângă poarta lui Contra.

Min. 17: Ocazie uriașă FC Botoșani. Mihai Roman profită de o mare eroare în defensiva oaspeților și șutează dintr-o poziție periculoasă, dar nu suficient de puternic pentru a-l învinge pe Niczuly.

Min. 12: Ocazie Sepsi. Aganovic preia la 20 de metri de poarta adversă, dar șutează slab, fără nicio problemă pentru Contra.

Min. 1: A început partida.

Vezi aici cele mai importante faze

FC Botoșani: Contra – Dragu, Racovițan, Șeroni, Braun – Florescu, Edjouma, Papa – Mailat, Roman II, Silva. Rezerve: Sîrghi, Neciu, David, Croitoru, Ongenda, Fili, Lupeta, Filip Țigănașu. Antrenor: Marius Croitoru.

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Țincu, Mitrea, Ispas – Eder, Fofana, Aganovic – Golofca, Damascan, Ashkovski. Rezerve: Gedo, Bojic, Luckassen, Achahbar, Ștefănescu, Dumitrescu, Vașvari, Bărbuț. Antrenor: Cristiano Bergodi.

24-01-2022
10:11

Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 22-a: program, rezultate și clasament

Vineri, 21 ianuarie

  • FC Argeș – Dinamo 2-1 (Ișfan 51, I. Șerban 69 pen. / Ivanovski 85) – VEZI VIDEO

Sâmbătă, 22 ianuarie

  • Chindia – FC Voluntari 0-0
  • Univ. Craiova – Rapid 1-0 (Koljic 5) – VEZI VIDEO

Duminică, 23 ianuarie

  • CS Mioveni – Academica Clinceni 3-1 (Rădescu 14, Buziuc 34, 57 / I. Ștefan 40)
  • UTA – Gaz Metan 0-1 (V. Morar 65)
  • FCSB – CFR Cluj 3-3 (Oct. Popescu 24, V. Gheorghe 71, I. Cristea 90+ 4 / Debeljuh 36, 40, Chipciu 77) – VEZI VIDEO

Luni, 24 ianuarie

  • ora 17:30 FC Botoșani – Sepsi Sf. Gheorghe
  • ora 20:00 Farul – FC U Craiova

23-01-2022
14:32

UTA Arad - Gaz Metan Mediaș 0-1 (V. Morar 65)

Vezi aici cele mai importante faze

Min. 90+4: S-a încheiat meciul. UTA a făcut o primă repriză foarte bună, dar a pierdut din ritm în actul secund și Gaz Metan obține trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării. Arădenii, pe de altă parte, au ratat șansa de a se apropia de locurile de play-off

Min. 65: GOOOOOL Gaz Metan Mediaș. Vlad Morar deschide scorul. Este al treilea gol, stagional pentru atacantul medieșenilor

Min. 46: S-a reluat meciul de la Arad. În prima repriză gazdele au avut o posesie de 63% din timpul efectiv de joc și 5 șuturi pe spațiul porții. Medieșenii niciunul 

Min. 45: Prima repriză s-a încheiat cu scor alb, în ciuda unei dominări autoritare a arădenilor. Aceștia și-au creat câteva bune oportunități de a înscrie, dar golul se lasă așteptat

Min. 1: A început meciul

UTA Arad: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Dima, Shliakov – Ubbink, Batha – Dangubic, Miculescu, Roger – Laukzemis. Rezerve: Balauru, Medimorec, Erico, Baravykas, Isac, Mercioiu, Mar, Dumitru Cardoso, Ongaro. Antrenor. Laszlo Balint.

Gaz Metan: Vâlceanu – De Moura, Yuri, Horj, Dobrescu – Grădinaru, I. Filip, Lixandru, Trif – Irobiso, Morar. Rezerve: Buzbuchi, Avram, P. Costea, Kanda, Iancu, Gaspar, Steau, Orlandea. Antrenor: Ilie Poenaru

23-01-2022
12:04

CS Mioveni - Academica Clinceni 3-1 (Rădescu 14, Buziuc 34, 57 / I. Ștefan 40)

Vezi aici cele mai importante faze

Min. 90: S-a fluierat finalul partidei. Gazdele se impun fără să forțeze, în fața unei formații în care au evoluat mulți jucători extrem de tineri

Min. 57: 3-1. GOOOOOL Mioveni. Alexandru Buziuc face dubla cu un șur din prima. Este prima dublă la nivelul primei ligi din România pentru Buziuc

Min. 53: CS Mioveni evoluează economicos și pragmatic. Chiar dacă domină autoritar, gazdele nu și-au creat multe ocazii la poarta Academicii

Min. 45: Este pauză la Mioveni. Gazdele au controlat prima repriză și au avut avantaj de două goluri în minutul 34. Apărătorul oaspeților, Iulian Ștefan a înscris pentru ilfoveni și repriza a doua se anunță la fel de interesantă

Min. 40: 2-1. GOOOOOL Academica Clinceni. Iulian Ștefan înscrie cu o execuție frumoasă reducând din diferență

Min. 34: 2-0. GOOOOOL Mioveni. Alexandru Buziuc înscrie golul doi al gazdelor

Min. 14: 1-0. GOOOL Mioveni. Rădescu deschide scorul cu o reluare din apropiere.

Min. 1: A început partida.

CS Mioveni: Ducan – A. Iacob, Scarlatache, Garutti – Oancea, Vereș, L. Dumitriu, Șerbănică – Rădescu, Buziuc, Sanoh. Rezerve: Popescu, Balaur, Burnea, Toma, Dat, Coman, Coșereanu, Raicea, Voinea. Antrenor. Alexandru Pelici.

Academica Clinceni: Ureche – Pîrvulescu, I. Ștefan, O. Sterian – C. Ioniță, R. Ion, Obedeanu, Longher – V. Dumitrache, Vellios, Goma. Rezerve: De Amorim, L. Marian, Melinciuc, Dima. Antrenor: Constantin Popa 

22-01-2022
15:06

Budescu a jucat primele minute pentru FC Voluntari

Constantin Budescu este cel mai sonor transfer al celor de la FC Voluntari și a bifat primele minute în tricoul noii sale echipe, sâmbătă, în remiza cu Chindia Târgoviște.

Budescu a intrat în teren în minutul 68. La una dintre primele atingeri de balon, internaționalul român a trimis o centrare periculoasă, dar mingea nu a putut fi reluată de coechipierii lui.

Per ansamblu evoluția lui Budescu s-a încadrat în impresia lăsată de echipa sa. FC Voluntari a avut momente de joc în care a dat senzația că nu se mulțumește cu rezultatul de pe tabela de scor, dar nu a forțat suficient cât să producă panică în careul advers.

”Am obținut un punct. Ne doream victoria, dar am obținut acest egal, care e mai bun decât o înfrângere. N-a fost un meci foarte spectaculos, dar asta este, așa e după o vacanță, terenul a fost cum a fost, e și foarte frig. Sperăm să ne revenim și să jucăm un alt fotbal.

Avem o echipă foarte bună, sigur putem mai mult. Eu sunt bine, am făcut câteva antrenamente, sper ca într-o săptămână să fiu la 100%. A contat și locul în clasament când am ales FC Voluntari, dar am ales oferta asta pentru că, per total, e mult mai bine pentru mine.

Au fost discuțiile cu Sepsi, au fost și cu cei de la Craiova, cu Voluntari. Le-am spus și lor că mai sunt în discuții și nu vreau să vorbesc pe televizor  până iau o decizie o decizie. Din păcate, au ieșit ei pe la televizor și a ieșit un circ”, a declarat fotbalistul, după meciul cu Chindia.

22-01-2022
12:22

Chindia - FC Voluntari 0-0

Chindia Târgoviște și FC Voluntari au remizat nedecis într-un meci în care oaspeții au avut două oportunități de gol, iar gazdele au ratat cea mai mare ocazie. Constantin Budescu a debutat la ilfoveni, dar a jucat modest, în nota echipei. 

VIDEO

Min. 68: Constantin Budescu a fost trimis pe teren. Internaționalul român joacă primele minute pentru noua lui echipă

Chindia: Căbuz – Căpușă, Pițian, Celea, Ad. Ioniță – Corbu, Dulca, P. Iacob (cpt.), Popadiuc – D. Popa, Florea. Rezerve: D. Moldovan, Martac, Sila, Cherchez, Butean, M. Șerban, Kocic, Matiș, Roumpoulakou. Antrenor: Emil Săndoi

Voluntari: M. Popa – D. Ciobotariu, Tamaș, Armaș (cpt.), Al. Vlad – Meleke, Droppa – Costin, I. Gheorghe, Rață – Nemec. Rezerve: Rîmniceanu, Veiga Varzim Miranda, Achim, Tavares, Al. Ilie, L. Fulop, Merloi, Budescu, Da Veiga Lopes. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Gata cu vacanța pentru fotbalul din Casa Pariurilor Liga 1! Una dintre cele mai scurte din istoria campionatului primei noastre divizii, pentru că nu se mai pomenea ca în a doua jumătate a lunii ianuarie echipele să se afle pe teren la jocuri oficiale și nu la pregătirile de dinaintea startului în noul sezon.

Programul etapei a 22-a din Casa Pariurilor Liga 1

Vineri, 21 ianuarie

  • ora 20:00 FC Argeș – Dinamo

Sâmbătă, 22 ianuarie

  • ora 14:30 Chindia – FC Voluntari
  • ora 20:00 Univ. Craiova – Rapid

Duminică, 23 ianuarie

  • ora 14:30 CS Mioveni – Academica Clinceni
  • ora 17:00 UTA – Gaz Metan
  • ora 20:00 FCSB – CFR Cluj
ADVERTISEMENT

Luni, 24 ianuarie

  • ora 17:30 FC Botoșani – Sepsi Sf. Gheorghe
  • ora 20:00 Farul – FC U Craiova 1948

Cine transmite la tv meciurile din etapa a 22-a din Casa Pariurilor Liga 1

Toate cele 8 partide ale etapei a 22-a din Casa Pariurilor Liga 1 vor fi televizate în direct de posturile de televiziune Digi Sport 1, Telekomsport și Look Plus/Look Sport, dar vor putea fi urmărite și în format LIVE VIDEO pe site-ul FANATIK.RO.

În plus, ca un bonus, partida de sâmbătă seara de pe „Ion Oblemenco”, dintre Universitatea Craiova și Rapid, care va începe la ora 2o:00, va fi televizată și de Prima TV, al patrulea post care a obținut dreptul să transmită câte un joc din fiecare etapă.

ADVERTISEMENT

FCSB – CFR Cluj e șocul etapei a 22-a din Casa Pariurilor Liga 1. Dinamo deschide runda în deplasare cu FC Argeș

Casa Pariurilor Liga 1 se reia în 2022 cum nu se putea mai mai tare, cu meciul dintre echipele de pe primele două locuri, FCSB – CFR Cluj, dar și cu un eveniment deloc plăcut, infectarea în număr mare a jucătorilor de la Universitatea Craiova, club care a cerut fie amânarea partidei cu Rapid, fie măcar mutarea ei de sâmbătă pentru ziua de luni, dar nu a primit un răspun favorabil din partea Ligii.

Sunt destule lucruri importante care s-au petrecut în perioada cât Liga 1 a fost întreruptă. Au plecat destui jucători, au venit mai puțini decât au plecat, iar la nivelul băncilor tehnice singurele evenimente s-au produs la Dinamo și la FC U Craiova 1948.

ADVERTISEMENT

Pe banca echipei din Ștefan cel Mare se află acum Flavius Stoican, iar la Craiova familiei Mititelu s-a produs o mare surpriză, revenind pentru a opta oară italianul Nicolo Napoli, un come-back pe care l-au subliniat într-un articol special francezii de la L′Equipe.

Tot la Dinamo s-au petrecut și cele mai importante modificări de lot, fiind consemnate multe plecări, dar și destule sosiri și se pare că aducerea de jucători nu s-a încheiat, pentru că mai sunt posturi care trebuiesc întărite. Oricum, situația „câinilor” e una foarte dificilă, în situația lor de a nu ști pe cine contează cu adevărat mai aflându-se doar Academica Clinceni, care nici nu știe dacă va putea alcătui un lot suficent de numeros.

ADVERTISEMENT

Flavius Stoican și-a asumat o mare răspundere preluând un Dinamo cu care nici măcar nu a putut face o pregătire ca lumea, pentru că în Ștefan cel Mare parcă a fost gară sau aeroport, unii plecând și alții venind. Toți jucătorii aduși de Mircea Rednic, excepție Torje, nu mai sunt în alb-roșu și în aceste condiții chiar e greu să poți face un lot competitiv.

Dinamo abia și-a adus portar, un francez de la Concordia Chiajna, și îl va legitima și pe Cristiano, fost la Hermannstadt și CFR Cluj. La capitolul atacanți stă foarte prost, totul căzând pe umerii lui Ivanovski.

Rapid și Farul, achiziții interesante în pauza de iarnă

Rapid a făcut câteva achiziții interesante, dar momentan e de așteptat să se vadă efectele, oricum giuleștenii abia așteaptă acum să inaugureze noul stadion și să se bată pentru un loc în play-off, ceea ce ar fi extraordinar pentru primul sezon de la revenirea în prima ligă.

Farul a adus doi oameni de atac, pe Omoh de la Clinceni și pe Moldoveanu de la Dinamo, Hagi declarând că vede în fostul „câine” un jucător tânăr cu mare potențial, care nu a apucat să arate ce poate și la Constanța poate exploda.

Constantin Budescu a ajuns la FC Voluntari

O echipă care trebuie foarte serios luată în seamă atât pentru play-off cât și pentru Cupă este FC Voluntari. Cu un parcurs excelent în 2021, trupa lui Liviu Ciobotariu s-a întărit în iarnă și a dat chiar o mare lovitură de imagine, pentru că a reușit să i-l sufle lui Sepsi pe magicianul Budescu.

Și la UTA au avut loc schimbări importante. Ambii atacanți români din tur, Hora și Antal, nu mai sunt acum sub comanda lui Laszlo Balint, care are ca noutăți un atacant lituanian, un altul din Nigeria, un mijlocaș din Canada și cireașa de pe tort pe fostul atacant al lui Gaz Metan, Dumitru Cardoso.

CFR Cluj l-a luat pe Marko Dugandzic, fostul vârf al Botoșanilor

Meciul rundei va fi pe Arena Națională, între FCSB și CFR Cluj. Echipa lui Gigi Becali nu a făcut nici o mutare, dar nici căpitanul Florin Tănase nu a mai plecat. Oricum, va fi greu pentru FCSB să se lupte cu echipa campioană a ultimilor patru ani.

CFR Cluj a dat o lovitură importantă, aducerea fostului atacant al Botoșanilor, Marko Dugandzic, dar nu este singura achiziție. Una e puțin neașteptată, fostul jucător al Chindiei, Cristian Neguț, cealaltă e revenirea lui Sergiu Buș în Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT