Oficialii şi fotbaliştii din Liga 1 cer non-stop introducerea sistemului VAR, însă tehnologia întârzie să apară din cauza neînţelegerilor dintre FRF şi LPF. În tot acest timp, campionatele vecinilor noştri dispun sau vor dispune în curând de arbitrajul video.
FANATIK a analizat situaţia ţărilor vecine, unde implementarea sistemului VAR a intrat în linie dreaptă sau este deja folosit. Ucraina deja foloseşte arbitrajul video, în timp ce Bulgaria, Ungaria şi Serbia se pregătesc să utilizeze arbitrajul video în curând. Dintre vecinii, prima ligă din Moldova este singura unde VAR-ul nu este luat luat încă în calcul.
Ucraina foloseşte deja sistemul VAR, iar pe 22 februarie se va împlini un an de când arbitrajul video a ajuns la vecinii din Nord. Pe lângă meciurile din campionat, tehnologia a fost utilizată şi în Cupa Ucrainei, tot din a doua parte a sezonului 2019-2020.
„Iniţiativa preşedintelui UAF (Federaţia Ucraineană de Fotbal) de implementare a sistemului VAR va ajuta ca fotbalul din Ucraina să ţină pasul cu timpul”, declara Oleg Protasov, vicepreşedintele UAF, înainte de primul meci cu VAR din Ucraina.
Bulgaria a intrat în linie dreaptă pentru implementarea VAR în meciurile din prima ligă. Joi, la centrul de pregătire al Federaţiei Bulgare de Fotbal, a început un turneu dedicat echipelor U17 şi U19, iar partidele vor avea parte de VAR. Este ultimul pas înainte ca sistemul de arbitraj video să ajungă în prima ligă, unde ar urma să fie folosit din play-off-ul actualului sezon.
Ungaria ar fi putut să aibă VAR încă din sezonul 2020-2021, însă pandemia de coronavirus a blocat planul maghiarilor. Cu toate acestea, Sandor Csanyi, preşedintele Federaţiei Maghiare de Fotbal, a anunţat că tehnologia ar putea intra în uz din sezonul 2021-2022, dacă arbitrii vor putea să termine cursurile la timp.
Oficialii fotbalului din Serbia au anunţat încă din vara anului trecut că sistemul VAR va putea să fie folosit din sezonul 2021-2022 la meciurile primei ligi.
Mulţi aşteptau ca sezonul 2021-2022 să fie primul cu VAR în Liga 1, însă Justin Ştefan a anunţat că termenul nu mai este valabil. Tehnologia rămâne pentru moment doar pe hârtie, totul din cauza neînţelegerilor dintre FRF şi LPF.
„Eu speram că o să avem VAR-ul până la începutul sezonului 2021 – 2022, dar acum nu mai sper. Primul pas e să se semneze un protocol între FIFA, FRF și LPF, dar nu s-a întâmplat asta.
Noi ne-am înțeles cu deținătorul de drepturi, au cumpărat ei aparatura și am ajuns la discuția să semnăm protocolul. Sistemul VAR este blocat din cauza neînțelegerilor dintre FRF și LPF”, a anunţat Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.