Fotbal intern

Liga 1 va fi inclusă în FIFA 20! FCSB, Dinamo, Craiova şi CFR Cluj vor fi disponibile + Anunţ de ultimă oră: cum se va numi Juventus Torino în noul joc

19.07.2019 | 18:05
Liga 1 va fi inclusa in FIFA 20 FCSB Dinamo Craiova si CFR Cluj vor fi disponibile  Anunt de ultima ora cum se va numi Juventus Torino in noul joc
Liga 1 va fi inclusă în noul FIFA! Fanii jocului sunt în extaz

Vești minunate pentru fanii seriei de jocuri FIFA din România. Începând din această ediție, campionatul României va fi inclus în FIFA 20. Este o veste extraordinară pentru gamerii care așteptau această schimbare de mulți ani.

Liga 1 va fi inclusă în noul FIFA! FCSB, Dinamo, Craiova şi CFR Cluj vor fi disponibile

Vicepreședintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Robert Pongracz, a obținut licența pentru următorul joc din serie care va fi lansat în luna septembrie, potrivit Prosport. Fanii își vor putea alege FCSB, Dinamo București, CFR Cluj, Viitorul, Craiova sau orice altă echipă care evoluează în acest sezon în Liga 1. Echipele din Liga 1 vor putea participa și în competițiile virtuale de Champions League și Europa League. În 2018 s-a zvonit că Liga 1 sau doar FCSB și cu CFR Cluj vor fi introduse în joc, însă modificarea nu s-a mai concretizat, deoarece ambele echipe nu s-au calificat în grupele cupelor europene.

Echipa națională de fotbal a României este inclusă deja în joc și are echipamentele originale, iar câțiva jucători români au fost realizați prin scanare, alții după fotografii și clipuri video. FIFA 20 vine cu o noutate și anume „VOLTA Football”, un mod al jocului cu un sistem de fotbal stradal, unul ce se va putea juca 3 la 3 sau 5 la 5, cu jucători de ambele sexe în diverse medii (pe stradă, pe clădiri, în sală, etc.)

Liga 1 va fi inclusă în noul FIFA! Fanii jocului sunt în extaz
Liga 1 va fi inclusă în noul FIFA! Fanii jocului sunt în extaz

Juventus nu mai există în FIFA 20!

Juventus nu va mai exista în FIFA 20 și se va numi “Piemonte Calcio”. PES 2020 o să fie singurul joc video care o să poată folosi numele “Juventus”, echipamentele oficiale și numele stadionului, pentru că cei de la Juventus au dat toate drepturile de autor exclusiv celor de la Konami.

Totuși, începând din FIFA 19, variantele oficiale de Champions League și Europa League au fost incluse în premieră în joc, asta după ce prim-planul pentru aceste competiții l-a avut mereu PES. FIFA 20 este programat să fie lansat pe 27 septembrie 2019 și va fi disponibil pe PC, PS4, Xbox One, dar și pe Nintendo Switch.

Tags: