APROAPE DE TRAGEDIE! A jucat la Dinamo, iar ieri s-a prăbuşit pe teren. Prima reacţie a jucătorului: “E inuman!”

Iuliana Spirache    Alex Bradescu   
în Fotbal intern
06/08/2017, 19:39
APROAPE DE TRAGEDIE! A jucat la Dinamo, iar ieri s-a prăbuşit pe teren. Prima reacţie a jucătorului: “E inuman!” GALERIE FOTO

UPDATE. Ionuţ Burnea, jucătorul celor de la CS Mioveni care s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului cu CS Afumaţi, a oferit primele declaraţii pentru FANATIK.RO. 

“Căldura de afară a fost factorul care m-a determinat să mă pun jos. E inuman să joci pe o asemenea caniculă. Ar trebui să se tragă un semnal de alarmă. Am făcut o insolaţie, atâta tot!”, a spus Burnea.

…………………….

Liga a doua din România a fost la un pas să ţină prima pagină a publicaţiilor din toată lumea printr-o tragedie. Astăzi, la meciul dintre CS Mioveni şi CS Afumaţi, din prima etapă a noului sezon, un jucător al gazdelor s-a prăbuşit pe teren din cauza căldurii. S-a întâmplat în minutul 33 al partidei: Ionuţ Burnea, fotbalistul Mioveniului, a căzut în alergare deşi nu era atacat de nimeni, anunţă news.ro

Echipa medicală a intrat imediat pe gazon şi a reuşit să-l stabilizeze pe jucător, care şi-a revenit destul de repede. În cele din urmă, totul a fost cu happy-end. Fotbalistul gazdelor a ieşit de pe teren pe propriile picioare, însă antrenorii au preferat să nu rişte şi l-au înlocuit imediat pe Burnea cu Ichim. Partida s-a terminat cu scorul de 4-0 pentru gazde (toate rezultatele aici)

Pe parcursul carierei, Ionuţ Burnea a evoluat pentru Dinamo II, Ştefăneşti, FC Costuleni, Chiajna, Tărlungeni şi CS Mioveni.

Liga 2 Etapa 1. Foresta s-a prezentat cu copiii şi a luat 16!

Cealaltă ştire importantă a rundei inaugurale din Liga a doua o reprezintă scorul final al partidei dintre Ripensia Timişoara şi Foresta Suceava. Aici, gazdele, nou-promovate în Liga a doua, au câştigat cu un neverosimil 16-0! Explicaţia este simplă: cei de la Foresta au probleme financiare grave şi au pierdut toţi jucătorii în această pauză competiţională, iar la aeastă partidă s-au prezentat cu grupa de juniori născuţi în 2000 şi 2001!

De altfel, oficialii bucovinenilor erau siguri de faptul că Ripensia urmează să fie primul lider al campionatului după prima etapă. În plus, este de aşteptat ca scorul fluviu să se repete şi la următoarele partide ale Forestei, pentru că aceştia vor evolua tot cu grupa de copii până în momentul în care vor găsi o sursă de finanţare.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles