Fotbal intern

Liga 2, etapa 5: clasament şi rezultate live. FC Argeş, egal cu Energeticianul!

04.09.2018 | 21:18
Liga 2 etapa 5 clasament si rezultate live FC Arges egal cu Energeticianul

Etapa cu numărul 5 din Liga 2 are loc în acest sfârșit de săptămână, iar cele mai multe meciuri vor avea loc de la ora obişnuită, 11:00. Toate rezultatele sunt afișate live, la fel, și clasamentul actualizat! Rămâi pe FANATIK.RO pentru fi la curent cu tot ce se întâmplă în cadrul acestei runde. Vezi toate detaliile partidei accesând aplicaţia de mai jos: echipele de start, comentariul LIVE TEXT minut cu minut, marcatorii etc.

UPDATE, 04.09, ora 21:19 FC Argeş şi Energeticianul au terminat la egalitate, scor 0-0, penultimul meci din etapa a cincea din Liga 2.


UPDATE, 04.09, ora 19:40 FC Argeş şi Energeticianul se întâlnesc în penultimul meci al etapei a cincea din Liga 2.


UPDATE, 03.09, ora 19:53 U Cluj a obţinut victoria în meciul cu Luceafărul Oradea, scor 2-0. Golurile au fost marcate de Denis Hordouan şi Cristian Gavra.


UPDATE, 02.09, ora 13:00 În partidele care s-au disputat duminică, Farul s-a impus la Techirghiol, scor 2-0, în fața Baloteștiului, în timp ce Academica Clinceni s-a impus pe terenul Ripensiei Timișoara cu un scor de neprezentare, 3-0.


UPDATE, 02.09, ora 10:00 Duminică se vor juca alte două meciuri în runda 5 din Liga 2. Astfel, SSC Farul va primi vizita celor de la CS Balotești, în timp ce Ripensia Timișoara va juca împotriva lui Academica Clinceni. Ambele meciuri se joacă de la ora 11:00. 


UPDATE, ora 16:52. UTA Arad a învins cu 3-0 Poli Timişoara în ultimul meci al zilei din Liga II. UTA urcă pe locul 2 în clasament cu 10 puncte în primele 5 etape.


UPDATE, ora 13:00. Final în primele meciuri ale etapei. Snagov urcă pe primul loc după o victorie clară la Brăila, scor 3-0. Sportul Snagov are un egal şi 4 victorii până acum. De la 13:30 începe Poli Timişoara – UTA:

Aerostar Bacău – Politehnica Timișoara 1-2
CS Mioveni – Metaloglobus 5-0
Dacia Unirea Brăila – Sportul Snagov 0-3
Daco-Getica București – Pandurii Tg. Jiu  2-2


UPDATE, ora 11:00. Au început primele meciuri ale etapei a 5-a din liga secundă 

Program și rezultate LIVE din Liga 2, etapa 5

Runda a cincea din eşalonul secund debutează cu cinci partide care au loc sâmbătă de la aceeaşi oră. Alte două dueluri vor avea loc duminică, de la ora 11:00, în timp ce Universitatea Cluj va intra în program luni, în meciul de pe teren propriu cu cei de la Luceafărul Oradea. Etapa a 5 – a din Liga 2 se va închide abia marţi, de la ora 19:30, cu meciul FC Argeş Piteşti – Energeticianul.

Sâmbătă, 1 septembrie
Aerostar Bacău – Politehnica Timișoara (11:00)
CS Mioveni – Metaloglobus (11:00)
Dacia Unirea Brăila – Sportul Snagov (11:00)
Daco-Getica București – Pandurii Tg. Jiu  (11:00)
Poli Timișoara – UTA Arad (13:30)

Duminică, 2 septembrie
Farul Constanţa – CS Balotești (11:00)
Ripensia Timisoara – Academica Clinceni (11:00)

Luni
‘U’ Cluj – Luceafărul Oradea (18:00)

Marţi
FC Argeş Pitesti – Energeticianul (19:30)

  • Toate meciurile sunt televizate de cele trei posturi TV de sport: Digi Sport, Telekom Sport și Look TV.

Liga 2: clasament actualizat

Eşalonul secund este condus, înainte de etapa a 5-a, de către Sportul Snagov, care are 10 puncte acumulate după primele patru runde, urmată de Chindia Târgovişte şi FC Clinceni. Vezi aici, în timp real, clasamentul din 2, actualizat odată cu marcarea fiecarui gol din etapa 5 din Liga 2.

Liga 2, etapa 5 clasament şi rezultate live. Captură realizată cu clasamentul eşalonului secund înainte de startul acestei etape
Liga 2, etapa 5 clasament şi rezultate live. Clasamentul actualizat, înainte de runda cu numărul 5 din eşalonul secund

Ce meciuri sunt programate runda viitoare, etapa 6 din Liga 2 (8-9 septembrie)

 Vineri

‘U’ Cluj – Aerostar Bacău (11:00)
Academica Clinceni – Poli Timișoara (11:00)
Chindia Târgoviște – CS Mioveni (11:00)
CS Balotești – Dacia Unirea Brăila (11:00)
Energeticianul – Petrolul Ploiești (11:00)
Luceafărul Oradea – UTA Arad (11:00)
Metaloglobus – Daco-Getica București (11:00)
Pandurii Tg. Jiu – Farul Constanţa (11:00)
Politehnica Timișoara – FC Argeş Piteşti (11:00)
Sportul Snagov – Ripensia Timişoara (11:00)

În runda precedentă, Politehnica Timişoara s-a impus cu scorul de 1-0 în faţa celor de la U Cluj, Sportul Snagov şi Metaloglobus au câştigat cu acelaşi scor de 1-0 meciurile cu Farul Constanţa, respectiv Petrolul Ploieşti. Chindia Târgovişte şi FC Argeş au remizat, scor 1-1, Academica Clinceni s-a impus cu scorul de 7-0 în faţa celor de la Dacia Unirea Brăila, acolo unde Florentin Petre tocmai a fost prezentat ca antrenor principal al grupării şi debutează pe bancă în această etapă.

CS Baloteşti a remizat cu Daco-Getica, 1-1, Energeticianul s-a impus acasă cu 4-3, cu Aerostar Bacău, Luceafărul Oradea a bătut-o pe Poli Timişoara cu 4-2, în timp ce Pandurii Târgu Jiu şi UTA Arad s-au impus cu 2-0 şi 2-1 cu CS Mioveni, respectiv Ripensia Timişoara.

Câteva cluburi din eşalonul secund au jucat în această săptămână în faza a treia naţională a Cupei României. U Cluj s-a calificat după 2-1 cu ACS Unu FC Gloria, Farul Constanţa a fost eliminată după 3-2 cu Axiopolis Cernavodă, Foresta Suceava a fost învinsă la limită de Bucovina Rădăuţi, Aerostar Bacău a eliminat Chealăul după 4-1 la Piatra Neamţ, Energeticianul s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa celor de la CSM Reşiţa, iar Oţelul Galaţi a fost eliminată după 1-0 cu Lieşti. Ultima surpriză a fost eliminarea Petrolul Ploieşti, după 2-1 cu Tunari.