Sport

Liga 2, etapa a 4-a play-off & etapa a 3-a play-out. Hermannstadt – U Cluj 0-0. Petrolul, avans de 5 puncte în fruntea clasamentului

FANATIK vă oferă detalii despre partidele din cadrul etapei a 4-a din play-off-ul Ligii 2 și din etapa a 3-a a play-out-ului Ligii 2, meciul vedetă fiind pe 12 aprilie Hermannstadt - U Cluj.
12.04.2022 | 20:50
Liga 2 etapa a 4a playoff  etapa a 3a playout Hermannstadt  U Cluj 00 Petrolul avans de 5 puncte in fruntea clasamentului
Meciul dintre Hermannstadt și U Cluj ar putea stabili echipa care promovează direct în Liga 1. FOTO: Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
12-04-2022
18:02

Liga 2, play-off, etapa a 4-a: program, rezultate și clasament

Sâmbătă, 9 aprilie

  • Concordia – Petrolul 0-1 (Diarra 67)

Duminică, 10 aprilie

  • Unirea Slobozia – Steaua 0-0

Marţi, 12 aprilie

  • Hermannstadt – U Cluj 0-0

 

12-04-2022
15:25

Hermannstadt - U Cluj 0-0

Vezi aici cele mai importante faze.

FC Hermannstadt – U Cluj se termină indecis. Ambele formaţii rămân neînvinse în play-off, dar ratează şansa de a se apropia de liderul Petrolul. 

Min. 90+4: Fluier final.

Min. 89: Gorcea gafează, dar are noroc. U Cluj îşi păstrează poarta intactă, după ce portarul a scăpat mingea.

Min. 72: Ocazie importantă pentru FC Hemannstadt, care trimite mingea în bara prin lovitura de cap a lui Călin Popescu. Sibienii presează, dar nu reuşesc să marcheze. Şutul lui Bejan este respins excelent de portarul advers.

Min. 44: Șutul lui Ribeiro de la marginea careului este deviat de un fundaș al gazdelor, lovește bara și iese în aut.

Min. 41: Ocazie uriașă de a deschide scorul ratată de gazde. Daniel Paraschiv scapă singur cu portarul Gorcea, îl driblează elegant, dar întră în unghi și șutează paralel cu linia porții.

Min. 5: Gorcea respinge un șut al lui Popescu, apoi intervine și Fl. Ilie, care trimite în corner.

Min. 1: A început partida dintre Hermannstadt și U Cluj, care se dispută la Mediaș.

  • Hermannstadt: Iliev – Pantea, I. Stoica, Bejan, Opruț – Mino, Alhassan, Năstăsie – C. Popescu, I. Petrescu, D. Paraschiv.. Rezerve: Muțiu, Tomșa, Blejdea, Balaure, Biceanu, Antoche, Bucuroiu, Buhăcieanu, Hora. Antrenor: Marius Măldărășanu.
  • U Cluj: Gorcea – R.Romeo, Fl. Ilie, Ispas, Pîrvulescu – Balgiu, Pires, Ribeiro, Ciobanu, Tescan – Boiciuc. Rezerve: Păun, Hofman, Dobrescu, Haită, Remacle, Ely Fernandes, Vomir, Alexandru, Filip. Antrenor: Erik Lincar.
10-04-2022
12:06

Unirea Slobozia - Steaua 0-0

Unirea Slobozia – Steaua 0-0. VIDEO

CSA Steaua încheie la egalitate duelul cu Unirea Slobozia, scor 0-0 și ratează astfel o șansă uriașă de a se distanța la patru puncte de Concordia Chiajna, principala contracandidată pentru poziția a patra. De partea cealaltă, ialomițenii rămân codașa play-off-ului, cu 35 de puncte.

Min. 90+3: Fluier final.

Min. 86: Oroian șutează năprasnic de la distanță, dar Poiană se întinde și respinge de sub transversală.

Min. 81: Ocazie uriașă ratată de Steaua. Popa execută perfect un corner, dar Beța nu reușește să înscrie din câțiva metri.

Min. 66: Lansat în adâncime, Gulceac preia elegant și șutează cu dreptul, la colțul scurt, dar mingea se duce puțin pe lângă buturile roș-albaștrilor.

Min. 62: Wallace se înalță și trimite cu capul spre poartă o minge centrată din corner de Popa, dar nu reușește să-și atingă ținta.

Min. 47: Ocazie de gol pentru Unirea Slobozia. Bolohan reia cu capul din câțiva metri, dar mingea trece peste poarta apărată de Bălbărău.

Min. 46: Începe repriza secundă.

Min. 45: Pauză pe stadionul din Slobozia.

Min. 39: Servit excelent de Enceanu în flancul stâng, Popa păcălește un adversar, intră în unghi și șutează la colțul scurt, dar nu-l poate învinge pe Poiană.

Min. 24: Steaua răspunde prin Pacionel, care își încearcă norocul cu un voleu, în urma unei lovituri de la colțul terenului, dar mingea se duce puțin pe lângă poartă

Min. 19: Continuă forsingul gazdelor. Gulceac șutează puternic dintr-o poziție ideală, însă goalkeeperul roș-albaștrilor e din nou la post.

Min. 7: Unirea Slobozia are prima mare ocazie a partidei. Mustacă scapă singur spre poartă, dar șutul său este respins de Bălbărău.

Min. 1: Fluier de start.

Slobozia: Poiană – Ibrian, Dinu, Perju, Toma (cpt) – Coadă, Cruceru – Mustacă, Bolohan, Afalna Nkama – Gulceac. Rezerve: Ciupercă – Ivan, Mihai, Lemnaru, Silaghi, Dorobanțu, Trașcu, Lazăr, Gherghiceanu  Antrenor: Adrian Mihalcea 

Steaua: Bălbărău – Zaharia, Beța Wallace (cpt), Oroian – Drăghici, Ștefan Pacionel, Popa – Enceanu – Huiban, Buhăescu. Rezerve: Iancu – Mihăescu, Răsdan, Răducan, Ilie, Dragu, Pacionel, Neacșu, Bactăr. Antrenor: Daniel Oprița

09-04-2022
12:06

Concordia - Petrolul 0-1 (Diarra 67)

Petrolul se impune la Chiajna și își consolidează poziția de lider în clasamentul play-off-ului din Liga 2, cu 54 de puncte. Eroul meciului a fost Ibrahim Diarra, care a urmărit un șut ratat al lui Constantinescu și l-a învins pe portarul advers din câțiva metri, în minutul 67.

Vezi aici cele mai importante faze

Min. 90+4: Fluier final.

Min. 86: Mirică șutează periculos, din interiorul careului, după o respingere ezitantă a lui Avram, dar mingea se duce peste poarta formației oaspete.

Min. 67: Goool Petrolul! Șutul ratat de Constantinescu se transformă într-o pasă perfectă pentru Diarra, care deschide scorul cu o execuție sigură, din câțiva metri.

Min. 61: Huja se înalță și reia cu capul mingea centrată din lovitură de la colțul terenului, dar nu prinde cadrul porții.

Min. 52: Cioiu centrerază din banda stângă pentru Diarra, care trimite cu capul în poartă, dar golul este anulat pentru o poziție de offside.

Min. 50: Ocazie pentru Petrolul. Huja șutează de la distanță, Aldea respinge ezitant în primă fază, dar apoi reușește să prindă balonul.

Min. 46: Începe repriza secundă.

Min. 45: Pauză pe stadionul din Chiajna.

Min. 32: Ocazie pentru Petrolul. Bratu caută poarta din lovitură liberă de la aproximativ 35 de metri, lateral stânga, Aldescu e atent și reține în doi timpi.

Min. 28: Continuă asaltul Concordiei. Matiș reia spectaculos spre poartă o minge respinsă cu capul de același Diarra, însă nu reușește decât să-l evidențieze din nou pe Avram, care se întinde și respinge de sub bară. 

Min. 26: Diarra vede cartonașul galben pentru o lovitură cu cotul în pomete aplicată lui Țicu

Min. 19: Lulaku centrează în fața porții pentru Matiș, dar acesta nu reușește să înscrie din câțiva metri.

Min. 4: Gazdele răspund printr-o lovitură de cap a lui Sekovic, însă Avram evită golul cu un reflex de zile mari.

Min. 2: Petrolul are prima ocazie a meciului. Diarra preia la marginea careului și șutează năprasnic, dar mingea trece puțin pe lângă poartă.

Min. 1: Fluier de start.

Concordia Chiajna: Aldescu – Borța, Palmeș, Marc (cpt.), Cherecheș – D. Codrea, N. Roșu – Matiș, Bg. Barbu, Llullaku – Sokovic. Rezerve: Silveanu – Ct. Alexe, L. Ion, Mirică, Casap, Plazonja, Gab. Deac, N. Popescu, Batin. Antrenor: Ianis Zicu

Petrolul: R. Avram – Sg. Pîrvulescu, Meijers, Huja, Țicu (cpt.) – Seto, M. Chindriș – M. Bratu, Cioiu, Măzărache – S. Diarra. Rezerve: Moroz – Pashov, Jarovic, Mih. Constantinescu, V. Lică, Velisar, Tolea, Tucaliuc, Cebotaru. Antrenor: Nicolae Constantin

09-04-2022
10:36

S-au disputat cele 6 partide din seriile de play-out! FC Buzău se distanțează în fruntea clasamentului

S-au  terminat cele cele 6 partide din faza play-out din Liga 2. FC Buzău a trecut fără emoții de Astra, scor 5-0, și ia avans în fruntea clasamentului. Miercurea Ciuc a pierdut la Șelimbăr, iar lupta în această serie s-a strâns. Iată rezultatele și clasamentele din play-out.

  • CSC 1599 Șelimbăr – Csikszereda Miercurea Ciuc 3-2 (Yazalde 10, Cărăuș 27, Mubele 35 / L. Kovacs 4, 11)
  • Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călărași 1-0 (Petrache 27)
  • Metaloglobus – Poli Iași 1-1 (O. Herea 72 pen. / Kamara 52)

 

  • FC Buzău – Astra Giurgiu 5-0 (Cârstocea 10 pen., Ekollo 69, Trebotic 82, C. Petre 90+2, 90+4)
  • Unirea Constanța – FC Brașov 0-3 (L. Maric 55, V. Constantin 84, El Azzouzi 90)
  • Unirea Dej – ACS Viitorul Târgu-Jiu 1-2 (A. Pop 42 / Dodoi 24, Girbita 31)

Liga 2 are parte de un decalaj de etape în ceea ce privește cele două direcții distincte în care se desfășoară această parte decisivă a sezonului. Pentru că s-a jucat o rundă intermediară la mijlocul săptămânii play-off-ul va avea etapa a 4-a în acest weekend, în timp ce în play-out se va disputa abia etapa cu numărul 3.

Play-off Liga 2, etapa a 4-a

Sâmbătă, 9 aprilie

  • Concordia Chiajna – Petrolul

Duminică, 10 aprilie

  • ora 15:00 Unirea Slobozia – CSA Steaua

Marți, 12 aprilie

  • ora 19:00 Hermannstadt – U Cluj

Toate meciurile din play-off vor fi transmise în direct la tv pe posturile Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Look Sport.

ADVERTISEMENT

Play-out Liga 2, Grupa A, etapa a 3-a

Sâmbătă, 9 aprilie

  • ora 11:00 CSC 1599 Șelimbăr – FK Csikszereda
  • ora 11:00 Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călărași
  • ora 11:00 Metaloglobus – Politehnica Iași
  • Politehnica Timișoara stă.

Play-out Liga 2, Grupa B, etapa a 3-a

Sâmbătă, 9 aprilie

  • ora 11:00 FC Buzău – Astra Giurgiu
  • ora 11:00 Unirea Constanța – FC Brașov
  • ora 11:00 Unirea Dej – Viitorul Tg. Jiu
  • Ripensia Timișoara stă.
ADVERTISEMENT

Petrolul, în scădere de turație de la începerea play-off-ului

Evident, atenția este concentrată la ceea ce se întâmplă în play-off, acolo unde iată că liderul autoritar al sezonului regulat, Petrolul, a obținut un singur punct în primele trei runde și ceea ce părea o promovare sigură începe să capete destule semne de întrebare.

Foarte bine merg în schimb rivalele directe, Hermannstadt și U Cluj, care au și reușit, de altfel, să scoată câte o remiză albă pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, astfel că prahovenii au viața și mai îngreunată de faptul că vor avea de jucat poate meciurile decisive la Sibiu și la Cluj.

ADVERTISEMENT

Petrolul, obligată să joace la victorie la Chiajna

Primul meci din cadrul etapei a 4-a din play-off-ul de promovare din Liga 2 are loc sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 14:30, pe terenul sintetic de la Chiajna, unde Petrolul, încă lider, trebuie să abordeze o altă partitură, mult mai ofensivă, pentru a nu pune în pericol munca depusă în cele 19 etape ale sezonului regulat.

Prahovenii nu au jucat rău în egalul alb acasă cu Hermannstadt, dar au ratat mult și au rămas astfel fără victorie după 270 de minute de play-off. Concordia are acasă o victorie 1-0 cu Slobozia, un egal 2-2 cu CSA Steaua și a pierdut la Sibiu. Obiectivul este locul 4, care să îi permită prezența la baraj.

ADVERTISEMENT

CSA Steaua nu se predă, deși nu are drept de promovare

Al doilea meci al acestei etape se va juca duminică, 10 aprilie, de la ora 15:00, pe stadionul din Slobozia. Revelația play-off-ului Ligii 2, echipa locală Unirea, a pierdut la Sibiu și la Chiajna și a făcut egal acasă cu U Cluj, arătând multă ambiție, dar este, evident, veriga cea mai slabă din play-off.

CSA Steaua are 41 de puncte, se află pe locul 4, la bătaie cu Concordia Chiajna, pentru ultimul loc de baraj, pentru că deși președintele FRF a reafirmat că timp de doi ani militarii nu pot promova, fiind club departamental, ei continuă să spere, pregătind și un apel la TASS în acest sens.

Meciul vedetă se joacă marți la Mediaș, între Hermannstadt și U Cluj

Marți, 12 aprilie, epilogul etapei a 4-a din play-off-ul de promovare din Liga 2 se petrece pe stadionul din Mediaș. Hermannstadt, echipa lui Marius Măldărășanu, este gazdă pentru confruntarea cu U Cluj, antrenată de Erik Lincar.

Se anunță un joc foarte interesant, ambele echipe fiind în excelentă formă și neînvinse în cele trei runde, iar miza este uriașă, ambele formații având același obiectiv, de a termina pe unul dintre primele două locuri și a obține astfel promovarea directă în Liga 1.

ADVERTISEMENT