LIGA 2. Au început RETRAGERILE după numai 4 etape! “Ne-a anunţat patronul că NE DESFIINŢĂM!”

Mirela Apostol   
în Fotbal intern
25/08/2017, 00:04
LIGA 2. Au început RETRAGERILE după numai 4 etape! “Ne-a anunţat patronul că NE DESFIINŢĂM!”

Echipele din fotbalul românesc se cern uşor, uşor. După ce Gheorghe Hagi a luat decizia de a retrage echipa a doua din Liga a 3-a, apar probleme şi în eşalonul secund.

Liga 2 retragere. Luceafărul Oradea, echipă aflată pe locul 16 în Liga 2, cu un punct, se va desfiinţa. Florentin Petre, antrenorul secund al echipei, a vorbit despre discuţiile avute cu patronul:

Liga 2 retragere. “Jucătorii au şi ei o parte de vină!”

“Am fost anunţaţi de patron că echipa se desfiinţează. Probabil a fost supărat pe evoluţia jucătorilor şi pe faptul că nu a primit bani de la autorităţile locale. Jucătorii au şi ei o mare parte de vină pentru că am condus şi apoi am pierdut. Decizia e clară, jucătorii predau echipamentul, iar mâine rezolvăm toate problemele, închidem totul şi din punct de vedere financiar, nu îmi fac probleme în privinţa banilor. S-a dorit promovarea, a fost un proiect serios, dar asta este, noi să fim sănătoşi”, a declarat pentru digisport.ro antrenorul secund al Luceafărului, Florentin Petre.

Liga 2 retragere.Vezi aici rezultatele înregistrate în eşalonul secund şi clasamentul actualizat

Închide ×