UEFA Champions League, faza grupei principale, pornește la drum marți, 8 septembrie 2026, cu câteva partide de gală, în care sunt implicate super forțe ale continentului. Am ales să mizăm pe trei favorite. Cota totală de pe bilet, pe care am „cules-o” din oferta celor de la MAXBET, trece de 5,00!
Marți, miercuri și joi, 8, 9 și 10 septembrie se vor disputa meciurile din prima etapă a grupei principele din Liga Campionilor la fotbal. Fără îndoială, cel mai interesant și „titrat” meci se joacă în prima zi. Marți, 8 septembrie, de la ora 22:00, Estadio Santiago Bernabeu găzduiește un block-buster între două deținătoare ale acestui trofeu: Real Madrid – Inter Milano.
Jose Mourinho (63 de ani) este gazdă pentru fostul său elev Cristi Chivu (45 de ani). De la acest meci de 5 stele am ales un „solist”. După eșecul din La Liga cu Betis Sevilla, „The Special One” este obligat să-și ia revanșa în fața propriilor suporteri. Vom miza pe „1 solist” pentru o cotă de 1,63 la MAXBET.
Istoria întâlnirilor directe care au avut loc în capitala Spaniei între Real și Inter ne spune că ibericii câștigă mereu. În 2020 am avut un 3-2, apoi în 2021 a fost 2-0. Dacă mergem și mai mult în spate, în 1998, tot în grupele Ligii Campionilor, a fost un alt duel în care s-au impus cei de la Real. A fost 2-0.
O altă forță a Europei, Manchester City, se deplasează marți, tot de la 22:00, în Portugalia. Elevii lui Enzo Maresca (46 de ani) dau piept cu FC Porto. Istoria înfruntărilor continentale dintre lusitani și britanici reține patru întâlniri. În trei dintre ele s-au impus „cetățenii”. Cota oferită de MAXBET pentru „2 solist” în acest meci este de 1,74.
Din Portugalia ajungem în Germania, pe terenul unei echipe cu un start perfect de sezon în Bundesliga. Borussia Dorrtmund întâlnește pe Villarreal. Elevii lui Niko Kovac (46 de ani) au început foarte bine sezonul, cu două victorii în tot atâtea etape. De cealaltă parte, Inigo Perez (38 de ani) are un „Submarin galben” care nu își revine. Villarreal este pe locul 16 în La Liga, cu doar 2 puncte din 12 posibile.
Anticipăm un meci în care nemții nu vor avea probleme în a obține victoria. Cota la MAXBET pe 1 solist este foarte bună: 1,78. Aruncăm un ochi pe biletul nostru și vedem cum acesta are o cotă finală de 5,05.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/09/biletul-zilei-la-pariuri-marti-8-septembrie-2026-cote.jpg)
ATENȚIE! Acestea sunt doar niște pronosticuri ale tipsterilor FANATIK și nu reprezintă o garanție a câștigului. Fiecare persoană este responsabilă de ceea ce pariază și de sumele pe care alege să le mizeze.