Fotbal international

Lovitură pe piaţa drepturilor TV! Unde vom vedea meciurile din UCL

Se modifică drepturile de transmisie pentru cele două competiţii europene inter-cluburi, Liga Campionilor şi Europa League!
23.02.2018 | 12:01
Lovitura pe piata drepturilor TV Unde vom vedea meciurile din UCL

UEFA aduce o schimbare importantă în lupta pentru vânzarea drepturilor TV pentru Champions League şi Europa League. De la anul, nu mai este obligatoriu ca în fiecare ţară o televiziune free to air să dea partidele din cele mai importante competiţii inter-cluburi. 

Ce înseamnă asta? E o lovitură mare pentru televiziunile generaliste, care vor trebui să participe şi ele la licitaţiile pentru obţinerea transmiterii de meciuri.  Ca exemplu aplicat pe România, până acum drepturile erau deţinute de Telekomsport, iar Pro TV (televiziunea free to air) primea un meci pe săptămână. 

S-au revoltat televiziunile “pay-tv”!

De acum înainte, televiziunea care achiziţionează pachetul de transmisiune, dacă nu este în regim free to air, nu va mai fi obligată să cedeze un meci unui astfel de post TV. Măsura a fost luată de UEFA la dorinţa televiziunilor  care sunt ăn regim “pay-tv”, aşa cum sunt în România Telekomsport şi Digisport. 

În cazul României, este posibil ca să vedem Liga Campionilor şi Europa League şi pe Telekom, dar şi în reţeaua RCS – RDS. Telekom şi RCS ar fi dorit să meargă împreună la licitaţie, dar în cazul în care UEFA nu va accepta şi va oferi tot la Telekom drepturile, atunci sublicenţierea către Look va continua, mai ales că la mijloc e şi un acord între cei doi mari cablişti, Telekom şi RCS, care ar avea astfel în grilă disponibile meciurile respective. Telekom chiar prin intermediul posturilor de sport pe care le are, iar RCS pe Look TV şi Look Plus, care se regăsesc în grila celor care sunt abonaţi la RDS.