Sport

Liga Florilor începe în octombrie! Se joacă doar 6 etape în 2020. FRH a mai amânat cu o săptămână debutul campionatului

15.09.2020 | 17:30
Liga Florilor incepe in octombrie Se joaca doar 6 etape in 2020 FRH a mai amanat cu o saptamana debutul campionatului
ADVERTISEMENT

Liga Națională de handbal feminin va porni la drum pe 7 octombrie. FANATIK a aflat că în 2020 vor avea loc doar șase etape care se vor disputa sub forma a trei mini-turnee. 

Din informațiile noastre, în Consiliul de Administrație al FRH s-a decis ca prima etapă să se desfășoare într-un mini-turneu, în perioada 7-8 octombrie, într-o locație care rămâne să fie decisă ulterior. La acest prim turneu se va disputa doar o etapă.

ADVERTISEMENT

Urmează o serie de 4 etape la rând care urmează să se dispute în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie. Vor fi câte două meciuri în zile consecutive, cu o zi de pauză între ele. Cel mai probabil, confruntările vor fi programate pe tot parcursul zilei.


UPDATE 15 septembrie, ora 17:38 / Chiar dacă s-a decis ca Liga Florilor să înceapă în data de 7 octombrie, se ia în calcul o amânare de încă o săptămână. Oficialii FRH au informat cluburile că întrecerea nu poate porni în weekendul 7-8 octombrie, deși votul exprimat în cadrului ședinței Consiliului de Administrație de ieri a susținut această variantă.

ADVERTISEMENT

Rațiunea din spatele refuzului FRH constă în imposibilitatea organizării meciurilor fetelor în același timp cu cele din competiția masculină.

La băieți, între 4 și 11 octombrie se vor juca șase etape, ceea ce nu va permite nici Federației, dar nici televiziunii naționale să asigure cele necesare pentru desfășurarea competiției feminine. Astfel, s-a propus ca debutul noului sezon al Ligii Florilor să aibă loc de abia în weekendul 14-15 octombrie.

ADVERTISEMENT

Liga Florilor începe în octombrie! Se joacă doar 6 etape în 2020

Ultima etapă din 2020 se va desfășura pe 17-18 noiembrie, tot sub forma unui mini-turneu. Finalul anului va avea astfel doar 6 etape scurse din Liga Florilor, urmând ca din 2021, campionatul să se reia pe etape în sistemul clasic, tur-retur.

Calendar Liga Florilor 2020: 

  • 7-8 octombrie: Etapa 1
  • 29 octombrie – 3 noiembrie: Etapele 2, 3, 4, 5.
  • 17-18 noiembrie: Etapa 6

“Nu mi se pare în regulă să avem cheltuieli enorme cu o deplasare în care să jucăm doar o etapă”

Gheorghe Tadici a comentat pentru FANATIK deciziile luate în Consiliul de Administrație al FRH spunând că el a votat pentru desfășurarea în sistem clasic tur-retur a meciurilor, acest nou sistem aducând costuri suplimentare echipelor implicate:

ADVERTISEMENT

“Eu am votat pentru etape săptămânale, nu pentru acest sistem care necesită cheltuirea unor sume de bani suplimentare. Nu mi se pare în regulă să avem cheltuieli enorme cu o deplasare în care să jucăm doar o etapă. 

Călătorim aproape 1000 de kilometri ca să jucăm un meci de handbal. Ni s-a spus că altfel nu este permis să jucăm, conform Ordinului dat de Ministru. Dar nu cred că se pune problema de așa ceva.

Am vrut să facem o scrisoare deschisă către Ministerul Tineretului și Sportului și către Ministerul Sănătății, toate echipele din Liga Florilor. Până la urmă nu s-a mai făcut și avem acest program pe termen scurt. Asta e”, a spus Tadici.

Între mini-turnee va trebui să se respecte regulile de carantină și izolare de 14 zile. Jucătoarele și staff-urile tehnice vor fi testate cu 14 zile înainte de turneu și apoi cu 2 zile înainte de meci.

Liga Zimbrilor începe pe 15 septembrie

În Liga Zimbrilor, competiția debutează marţi, pe data de 15 septembrie, la Sfântu Gheorghe. Se vor disputa trei etape care vor avea loc în două săli: “Sepsi Arena” şi “Kati Szabo”. Al doilea turneu va conţine şase etape şi se va desfăşura în perioada 4-11 octombrie.

Calendar Liga Zimbrilor: 

  • 15-17 septembrie: Etapele 1, 2 şi 3
  • 4-11 octombrie: Etapele 4, 5, 6, 7, 8, și 9.

Etapa a patra trebuia să se dispute pe 25-26 septembrie, însă pentru că nu se putea respecta protocolul de 14 zile între cele două turnee, etapa a fost inclusă în cadrul turneului din 4-11 octombrie.

ADVERTISEMENT