A patra ediţie a Ligii Punctelor PENNY a debutat miercuri şi se va derula pe parcursul următoarelor opt săptămâni, timp în care clienții PENNY pot direcționa punctele acumulate la cumpărături către clubul pe care vor să îl susțină. Iniţiativa, care se desfăşoară în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal, reuneşte cluburi, antrenori, părinți, copii și comunități locale din întreaga țară, iar scopul este susţinerea fotbalului de performanță pentru cei mici.
Regulamentul după care funcţionează Liga Punctelor PENNY este simplu şi uşor de înţeles pentru orice client. La fiecare 10 lei cheltuiți, clienţii primesc un punct care poate fi direcţionat către clubul favorit, iar punctele adunate astfel se transformă în echipamente esențiale pentru antrenamente și dezvoltare pentru micii fotbalişti care visează să ajungă pe teren alături de tricolori.
Faţă de ediţiile anterioare, cea care tocmai a început şi se va încheia pe 3 noiembrie aduce în plus o componentă nouă dedicată antrenorilor. Cursul de inițiere în psihologia antrenorului, realizat de psihologul sportiv Andrada Vincze, este însoţit de o serie de quiz-uri interactive menite să stimuleze parcurgerea și înțelegerea materialului. Acest curs este structurat în şapte capitole, fiecare fiind însoțit de un quiz, la care se adaugă un quiz general la finalul cursului. Cluburile primesc 100 de puncte bonus pentru fiecare quiz parcurs, iar pentru quiz-ul general de la final încă 1.000 de puncte, cu care pot achiziționa echipamente din catalog.
„Fotbalul românesc se construiește la nivel de copii și juniori, iar continuitatea este cheia succesului pe termen lung. Parteneriatul nostru cu PENNY, ajuns la a patra ediție, arată ce putem realiza atunci când comunitățile, fanii și mediul de afaceri își unesc forțele pentru viitorul sportului. Liga Punctelor PENNY este mai mult decât o campanie de sprijin material; este o investiție directă în comunități și un cadru real de dezvoltare pentru micii fotbaliști și antrenorii lor. Fiecare echipament primit de un club înseamnă o motivație în plus pentru un copil care visează să îmbrace într-o zi tricoul echipei naționale”, spune preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
Succesul primelor trei ediţii ale Ligii Punctelor PENNY este reflectat de numărul „punctelor” care au fost acumulate. Astfel, prin implicarea clienţilor au fost investiţi peste două milioane de euro în echipamente sportive și resurse pentru cluburile de copii, juniori și tineret, iar peste 8.900.000 de puncte au fost donate și transformate în sprijin concret. Nu mai puţin de 55.429 de produse au fost livrate la ultima ediție celor 925 de cluburi sportive înscrise în Liga Punctelor PENNY.
„Ajuns la a patra ediție, programul Liga Punctelor PENNY confirmă că implicarea constantă a clienților noștri generează un impact real în dezvoltarea fotbalului de copii și juniori. Este o comunitate în care fiecare bon de cumpărături se transformă în sprijin concret pentru un copil care iubește fotbalul. Ne dorim ca și prin această ediție să contribuim la crearea unor condiții mai bune pentru juniorii de astăzi, cei care vor fi tricolorii de mâine”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY | REWE România.
Toate detaliile programului, inclusiv lista cluburilor participante, pot fi consultate pe www.ligapunctelorpenny.ro.