Fotbal international

VIDEO. Zi specială pentru Messi. 14 ani de la debutul oficial la Barça

16 octombrie este o zi specială pentru Lionel Messi, unul dintre cei mai buni fotbalişti din istoria sportului cu balonul rotund. În urmă cu exact 14 ani, fotbalistul argentinian debuta în...
16.10.2017 | 16:54
VIDEO Zi speciala pentru Messi 14 ani de la debutul oficial la Barca

16 octombrie este o zi specială pentru Lionel Messi, unul dintre cei mai buni fotbalişti din istoria sportului cu balonul rotund. În urmă cu exact 14 ani, fotbalistul argentinian debuta în tricoul lui FC Barcelona chiar împotriva marii rivale locale, Espanyol Barcelona. Pe 16 octombrie 2004, Lionel Messi bifa primele minute în tricoul blaugrana. Frank Rijkaard îl introducea pe teren pe tânărul fotbalist de 17 ani. Argentinianul îi lua locul lui Deco, autorul singurului gol al partidei şi juca timp de opt minute în meciul contra lui Espanyol. Alături de Messi, pe teren s-au mai regăsit Xavi, Ronaldinho, Eto’o sau Puyol.

Îmbrăcat cu tricoul cu numărul 30, Lionel Messi era în al treilea an petrecut la FC Barcelona. Prestaţiile de senzaţie de la grupele de juniori şi de la echipa secundă l-au propulsat imediat în lotul primei echipe. Având probleme de lot, Rijkaard a chemat pentru meciul cu Espanyol o serie de jucători de la echipa a doua. Alături de Messi, la meciul cu rivala catalanilor, pe teren a intrat şi Andres Iniesta, singurul jucător care încă mai joacă alături de starul argentinian la FC Barcelona din echipa din 2004. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA 1 pentru a vedea programul şi rezultatele din celelalte jocuri din preliminariile CM 2018! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi.

Cifrele lui Lionel Messi la FC Barcelona

Chiar dacă a jucat doar opt minute, Messi a reuşit câteva driblinguri de senzaţie împotriva jucătorilor rivalilor. Prestaţia argentinianului a fost apreciată atât de fani, cât şi de presa catalană. Ziarul El Mundo Deportivo caracteriza jocul argentinianului ca fiind unul foarte bun, al unui jucător de viitor. Cu toate astea, în sezonul 2004-05, Lionel Messi a jucat doar nouă meciuri pentru prima echipă a catalanilor.

Lionel Messi a ajuns la al 14-lea sezon la FC Barcelona, timp în care starul argentinian a câştigat 29 de trofee cu formaţia catalană. Dintre acestea cele mai importante sunt cele patru trofee ale Ligii Campionilor cucerite în 2006, 2009, 2011 şi 2015. Pentru FC Barcelona, în toate competiţiile, fotbalistul de 30 de ani a jucat 595 de meciuri şi a marcat 521 de goluri.