Sport

Lionel Messi a fost aproape de revenirea la FC Barcelona! „Un loc unde mi-am dorit să fiu tot timpul”

Lionel Messi a recunoscut că și-a dorit să revină la Barcelona în 2023, după ce i s-a încheiat contractul cu PSG. Până la urmă, starul argentinian a semnat cu Inter Miami.
18.04.2025 | 10:26
Lionel Messi a fost aproape de revenirea la FC Barcelona Un loc unde miam dorit sa fiu tot timpul
Lionel Messi și-a dorit să revină la Barcelona. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Lionel Messi a părăsit Barcelona în 2021, după peste două decenii petrecute la clubul catalan, iar superstarul argentinian a fost aproape să revină în 2023, când i s-a încheiat contractul cu PSG.

Messi, aproape de revenirea la FC Barcelona

Lionel Messi a devenit liber de contract în 2023, după cele două sezoane petrecute la PSG. Barcelona a încercat să îl readucă pe argentinian pe Camp Nou și au existat mai multe discuții între Joan Laporta și Jorge Messi, tatăl fotbalistului, însă mutarea nu a fost posibilă, cel mai probabil din cauza situației financiare a clubului catalan, iar acesta a părăsit Europa și a semnat cu Inter Miami, grupare unde evoluează și astăzi.

ADVERTISEMENT

Messi a vorbit pentru prima dată despre acele momente și a recunoscut că și-a dorit să revină la clubul vieții sale. „Am avut intenția de a reveni la Barcelona, un loc unde mi-am dorit să fiu tot timpul, dar nu a fost posibil.

Apoi, a devenit o decizie de familie. Faptul că am câștigat Cupa Mondială a avut un impact important. Nu aș fi dorit să joc la o altă echipă din Europa” a afirmat superstarul argentinian într-un interviu pentru cei de la Simplemente Futbol.

ADVERTISEMENT

Alături de formația nord-americană, Messi a cucerit două trofee până acum, Supporters’ Shield, acordat celei mai bune echipe din sezonul regulat al MLS, și Leagues Cup, o competiție unde evoluează echipe din Statele Unite și Mexic.

La Inter Miami, argentinianul evoluează alături de alte nume uriașe din istoria Barcelonei, precum Luis Suarez, Sergio Busquets sau Jordi Alba, echipa fiind antrenată de un alt fost jucător al catalanilor, Javier Mascherano. Înțelegerea lui Messi cu formația patronată de David Beckham expiră la finalul acestui sezon, dar cele două părți ar fi ajuns la un acord pentru prelungirea contractului.

ADVERTISEMENT

Barcelona, prima semifinală de Champions League din era post-Messi

Sub comanda germanului Hansi Flick, Barcelona a reușit să se califice în semifinalele UEFA Champions League pentru prima dată după plecarea lui Lionel Messi. Catalanii i-au învins pe cei de la Borussia Dortmund cu scorul general de 5-3 în sferturi și o vor întâlni în penultimul act pe Inter.

ADVERTISEMENT

Ultima semifinală de Champions League a Barcelonei a fost una extrem de dureroasă. În 2019, spaniolii o învingeau pe Liverpool cu 3-0 pe Camp Nou, într-un meci în care Lionel Messi a înscris un gol fabulos din lovitură liberă, dar apoi au avut o prestație execrabilă pe Anfield, unde „cormoranii” s-au impus cu 4-0.