Sport

Lionel Messi, cadou special pentru Papa Francisc! Ce i-a trimis Suveranului Pontif. Foto

Papa Francisc a primit un cadou special din partea lui Lionel Messi, cu o zi înainte de PSG - RB Leipzig.
19.10.2021 | 10:56
Lionel Messi cadou special pentru Papa Francisc Ce ia trimis Suveranului Pontif Foto
ADVERTISEMENT

Lionel Messi este unul dintre mai buni fotbalişti din istorie, iar argentinianul are un suporter special. Papa Francisc este un mare fan al fotbalistului de la PSG, iar acum are în colecţie şi tricoul pe care jucătorul îl poartă la formaţia de pe “Parc des Princes”.

Lionel Messi, cadou special pentru Papa Francisc. I-a dăruit un tricou cu autograf

Luni, Jean Castex, premierul Franţei, a vizitat Vaticanul, iar cu acesată ocazie i-a adus lui Papa Francisc un tricou al lui PSG cu Lionel Messi. Starul formaţiei franceze l-a semnat, iar echipamentul a fost înrămat special pentru Suveranul Pontif.

ADVERTISEMENT

Pe lângă acest cadou inedit, Papa Francisc a mai primit o ediţie ilustrată a romanului “Notre Dame de Paris” a lui Victor Hugo. Jean Castex a purtat o discuţie de 35 de minute cu Suveranul Pontif, iar apoi a vizitat Capela Sixtină și Basilica San Pietro.

Cadoul primit de Papa Francisc din partea lui Lionel Messi

Nu este prima oară când Papa Francisc primeşte un tricou de la Lionel Messi. În urmă cu opt ani, în 2013, fotbalistul i-a dăruit un echipament al Barcelonei, cu un mesaj special: “Cu multă afecțiune”.

ADVERTISEMENT

Papa Francisc este un mare fan al fotbalului, devenind chiar socios al clubului San Lorenzo de Almagro. Acesta deţine un carnet de membru din 12 martie 2008, când l-a primit de la Oscar Lucchini, mare fan al echipei. “Mi-a spus că suferă mereu când joacă San Lorenzo”, a dezvăluit argentinianul.

Ce a spus Papa Francisc când a fost întrebat dacă fanii lui Messi comit o blasfemie

De-a lungul timpului, fanii lui Lionel Messi au spus că jucătorul este un adevărat “Dumnezeu”, lucru care a atras multe critici, aceştia fiind acuzaţi de blasfemie.

ADVERTISEMENT

În timpul unui interviu acordat în 2019, Papa Francisc a fost întrebat dacă aceşti fani pot fi acuzaţi de blasfemie, iar răspunsul acestuia a făcut rapid înconjurul lumii.

Jordi Evole: Dumneavoastră îi cunoașteți pe amândoi. Este o blasfemie să spunem că Messi este Dumnezeu?

ADVERTISEMENT

Papa Francisc: În teorie, este o blasfemie. Nu se poate spune, însă eu nu cred asta. Tu crezi?

Jordi Evole: Da, cred că este blasfemie.

Papa Francisc: Eu nu cred că este blasfemie. Este o expresie populară pentru a spune că este un zeu cu mingea la picior. Evident, este agreabil să-l vezi jucând. Este un foarte bun jucător, dar nu este un Dumnezeu.

ADVERTISEMENT