Fotbal international

Lionel Messi, prima reacţie după ce a câștigat din nou Balonul de Aur: „M-a durut când Cristiano Ronaldo m-a egalat”

03.12.2019 | 22:01
Lionel Messi prima reactie dupa ce a castigat din nou Balonul de Aur Ma durut cand Cristiano Ronaldo ma egalat
Lionel Messi. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Lionel Messi a vorbit într-un interviu pentru revista „France Football” imediat după ce a câștigat al șaselea Balon de Aur din carieră. Starul argentinian a recunoscut că l-a durut atunci când Cristiano Ronaldo l-a egalat, dar a mai spus că a înțeles de ce portughezul i-a luat fața în sezoanele precedente.

Lionel Messi a fost supărat când Cristiano Ronaldo l-a egalat

Lionel Messi crede că nu mai câștigase un Balon de Aur în fața lui Cristiano Ronaldo, pentru că starul portughez câștigase Liga Campionilor cu Real Madrid: „Nu pot să spun că mi-a lipsit Balonul de Aur, dar trebuie să recunosc că au trecut foarte repede cei 4 ani de când nu îl mai câștigasem”.

ADVERTISEMENT

„Mi-a plăcut sentimentul pe care l-am avut atunci când eram singurul fotbalist cu cinci Baloane de Aur. Când Cristiano Ronaldo m-a egalat, recunosc că m-a durut. Nu mai eram singur pe primul loc. Dar a fost un succes logic pentru Ronaldo, l-a meritat, eu n-am putut face mai mult atunci”, a mai spus Messi.

„Am înțeles de ce nu am câștigat Balonul de Aur în ultimii 4 ani”

„Nici eu, nici el nu am câștigat Liga Campionilor, iar aceasta e competiția care îți dă mai multe oportunități să iei Balonul de Aur. Când Ronaldo câștiga trofee, era pentru că avea sezoane foarte bune și câștiga Liga Campionilor, fiind decisiv pentru echipă”, a continuat starul argentinian.

ADVERTISEMENT

„Unul, două sau șase Baloane de Aur nu schimbă ceea ce sunt eu. Știu cine sunt, știu ce am realizat și indiferent de ce premii am primit, nu mi-au schimbat deloc viața”, a ținut să mai precizeze Messi.

„Nu știu de ce Cristiano mi-a propus să încep o experiență nouă”

Cristiano Ronaldo i-a propus lui Messi să încerce o experiență nouă și să o părăsească pe Barcelona: „M-am gândit în urmă cu cinci ani să plec de la Barcelona (n.r.- când a avut probleme cu fiscul), dar nu m-am văzut să joc în altă parte, așa că am rămas la Barcelona”.

ADVERTISEMENT

„Nu știu de ce Cristiano mi-a spus că trebuie să încerc o experiență nouă, ar trebui să îl întrebați pe el. Pentru mine Barcelona este casa mea, am venit de la 13 ani aici și mă gândesc doar cum să fac să câștigăm mai multe titluri”, a încheiat Lionel Messi.

  • 150.000.000 de euro este cota de piață a lui Lionel Messi, conform transfermarkt.com