La finalul meciului, Lionel Messi a vorbit despre calificarea Argentinei în semifinalele Campionatului Mondial 2022, dar l-a criticat şi pe arbitrul Antonio Mateu Lahoz.
“Am ştiut să suferim şi ne-am calificat, ceea ce este foarte frumos. Argentina a arătat că ştie să joace fiecare meci cu aceeaşi dorinţă, că merge peste adversar.
Simt multă furie, cred că au vrut să nu ne calificăm. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj pentru că imediat poţi fi sancţionat. Ne-a fost teamă înaintea meciului, când am aflat cine ne arbitrează. Nu poate fi pus un arbitru care nu este la înălţime într-un astfel de meci”, a declarat Lionel Messi.
Lionel Messi a reușit să rupă „blestemul” penalty-urilor și a marcat cel de-al zecelea gol la Campionatul Mondial. Argentina s-a calificat dramatic în semifinale, după ce Lautaro Martinez a transformat penalty-ul decisiv.
Starul naționalei Argentinei a marcat din penalty contra Olandei, în minutul 73, după ce reușise să paseze decisiv și la golul înscris de Nahuel Molina.
După ce l-a egalat și l-a depășit pe Diego Armando Maradona (8 goluri la Campionatul Mondial), Messi e aproape să devină cel mai bun marcator al Argentinei din istoria Campionatului Mondial.
Lionel Messi și Diego Omar Batistuta au amândoi câte zece reușite la Mondiale și sunt cei mai buni marcatori ai Argentinei din toate timpurile. Batistuta a marcat chiar împotriva României la Campionatul Mondial din 1994, în meciul pierdut cu 3-2 de Argentina.
Liderul sud-americanilor se apropie de borna de o sută de goluri marcate pentru Argentina. Cu golul împotriva Olandei, Messi a ajuns la 97 de reușite în 171 de meciuri și are patru goluri la acest turneu final. A marcat două goluri din penalty: cu Arabia Saudită și Olanda, și din acțiune cu Mexic și Australia. De altfel, golul împotriva „cangurilor” a fost primul din acțiune în fazele eliminatorii.
Messi s-a dovedit providențial și la loviturile de departajare cu Olanda, când a marcat primul gol al Argentinei, după ce batavii rataseră execuția.
Lionel Messi are șansa să devină golgheterul all-time al Argentinei la Campionatul Mondial și să îl detroneze și pe Gabriel Batistuta.
Fostul mare atacant are 78 de meciuri pentru naționala Argentinei și a marcat 58 de goluri în perioada 1991-2002. A reușit să câștige de două ori Copa America cu Argentina (1991, 1993) și a înscris la Campionatele Mondiale din 1994, 1998 și 2002. A jucat la Newells Old Boys, River Plate, Boca Juniors, Fiorentina, AS Roma sau Inter Milano. Batit
Chiar dacă nu va reuși să marcheze în semifinale, Messi va mai avea încă o șansă în cazul în care Argentina se califică în finală. Pentru veteranul Argentinei, turneul final din Qatar este ultimul din carieră.