Lionel Messi este fără doar și poate unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun, fotbaliști din ultimii 20 de ani. Lansat în fotbalul mare la Barcelona, atacantul din Rosario a bătut toate recordurile posibile, iar acum este pe punctul de a câștiga a doua Cupă Mondială consecutivă. Totuși, traiectoria lui Messi putea fi alta, Inter făcând o ofertă de 250 de milioane de euro.
În urmă cu 20 de ani, când Lionel Messi era considerat unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști ai planetei, Inter a fost pe urmele sale. Acest lucru se întâmpla în anul 2006, când președintele milanezilor era Massimo Moratti. În contextul în care salariul argentinianului era de doar trei milioane de euro, echipa antrenată în prezent de Cristi Chivu l-a dorit.
Discuția a avut loc cu tatăl fotbalistului, Jorge Messi. Inter a oferit 250 de milioane de euro, însă președintele Barcelonei, Joan Laporta, s-a opus mutării. Massimo Moratti l-a dorit pe Lionel Messi în decembrie 2006, acesta povestind în 2020, potrivit Gazzetta dello Sport: „Am început să-l urmărim la Mondialul Under-18. O misiune în Spania. Oamenii mei s-au întors și mi-au vorbit despre problemele lui de sănătate și despre angajamentul Barcelonei, despre devotamentul lor de a rezolva acele probleme. Le-am spus să uite de el. Jur”.
Massimo Moratti a revenit în 2025 asupra subiectului: „Erau jurnaliști care mă întrebau ce părere am despre Ronaldinho, iar eu le spuneam că îmi place Messi. A aflat și a luat legătura cu noi, însă Barcelona avusese grijă de el și îl crescuse. Timp de mai mulți ani, mi-a trimis tricoul lui cu autograf”.
Cum mutarea la Inter nu s-a materializat, Lionel Messi a rămas la Barcelona, club la care a scris istorie. Legitimat în prezent la Inter Miami, starul din Argentina se pregătește pentru finala Campionatului Mondial. Meciul dintre Spania și Argentina este programat duminică, 19 iulie, de la ora 22:00.