Fotbal international

Lionel Messi, omul-record în El Clasico: cele mai multe goluri, cele mai multe pase decisive și cel mai tânăr marcator

18.12.2019 | 17:23
Lionel Messi omulrecord in El Clasico cele mai multe goluri cele mai multe pase decisive si cel mai tanar marcator
Lionel Messi, omul-record în El Clasico: cele mai multe goluri, cele mai multe pase decisive și cel mai tânăr marcator. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Lionel Messi, cel mai bun jucător din lume în 2019, va lua parte, miercuri, 18 decembrie, în cel mai urmărit meci al planetei: El Clasico. Pentru ”Balonul de Aur”, duelul de pe Camp Nou va consemna a 42-a prezență în tricoul Barcelonei împotriva rivalei din capitala Spaniei, ceea ce echivalează cu egalarea recordului de prezențe deținut de Xavi. Dar recordurile lui Messi nu se opresc aici…

Lionel Messi, omul-record în El Clasico: cele mai multe goluri, cele mai multe pase decisive și cel mai tânăr marcator

Dacă ne uităm peste cifrele sale în meciurile contra celor de la Real Madrid, indiferent de competiție, îl putem numi fără probleme pe Lionel Messi ca fiind ”Regele El Clasico”. Golgheterul actualului sezon din La Liga deține o serie de recorduri greu spre imposibil de egalat.

ADVERTISEMENT

Cele mai multe goluri marcate în El Clasico

Deținător a șase ”Baloane de Aur”, record în acest domeniu, Lionel Messi se simte excelent când înfruntă Realul. În cele 41 de meciuri jucate până acum cu gruparea madrilenă, argentinianul are la activ 26 de goluri.

Cum au fost marcate cele 26 de goluri:

  • 18 în La Liga
  • 6 în Supercupa Spaniei
  • 2 în UEFA Champions League

Dintre cele 26 de goluri, 15 au fost marcate pe terenul Realului, semn că Messi se simte excelent la Madrid. În campionat, Messi nu a mai înscris cu Real din 2012. Și mai interesant este faptul că Messi nu a mai marcat într-un succes cu Realul, pe Camp Nou, din 2008!

ADVERTISEMENT
  • 13 decembrie 2008, Barcelona – Real Madrid 2-0, ultima victorie a catalanilor, acasă, cu gol marcat de Messi

Recordul lui Messi este unul care va fi greu sau, cum spun cei de la AS, imposibil de egalat vreodată. În urma sa, la mare distanță, găsim trei legende ale Realului: Alfredo Di Stefano și Cristiano Ronaldo (18 goluri) și Raul Gonzales (16 goluri)

ADVERTISEMENT

Cele mai multe pase de gol în El Clasico

Colegii lui Messi s-au bucurat de nu mai puțin de 14 pase decisive din partea geniului sud-american de-a lungul ultimilor ani. Fără Messi, Barcelona a câștigat un singur ”El Clasico” din 2004 până azi. E adevărat, a fost unul de poveste, 5-1 în octombrie 2018.

Cel mai tânăr marcator din istoria El Clasico

Messi a ajuns la 32 de ani, însă marchează non-stop contra Realului încă de când avea 19 ani, 8 luni și 14 zile. Acest record poate fi doborât chiar în acest El Clasico de alte staruri în devenire ale fotbalului: Ansu Fati (17 ani), Rodrygo (18 ani) și Vinicius (19 ani și cinci luni).

ADVERTISEMENT

Cele mai multe hattrick-ui în El Clasico

Sud-americanul se află la egalitate la acest capitol cu alți colegi sau jucători de legendă ai Realului: Luis Suarez, Jaime Lazcano, Santiago Bernabeu, Paulino Alcantara și Ferenc Puskas. Primul său hattrick din Clasico a venit în 2007 (Barcelona-Real 3-3), iar al doilea în 2014 (Real-Barcelona 3-4)

  • Primul hattrick al lui Messi cu Real: în martie 2007, într-un Barcelona – Real Madrid 3-3
  • Al doilea hatttrick al lui Messi cu Real: în martie 2014, într-un Real Madrid – Barcelona 3-4

Jucătorul Barcelonei cu cele mai multe prezențe în El Clasico 

Până în prezent, legendarul Xavi deținea recordul la capitolul număr de prezențe în El Clasico din tabăra catalanilor. Messi, dacă va evolua azi, va ajunge și el la numărul 42 de meciuri contra madrilenilor.

Recordul general la capitolul prezențe în El Clasico e deținut de Sergio Ramos, cu 42. Dacă va juca miercuri, acesta va ajunge la 43 de prezențe.

Recordurile lui Messi în El Clasico: 

  • 26: cele mai multe goluri marcate
  • 14: cele mai multe pase de gol
  • 19 ani, 8 luni și 14 zile: cel mai tânăr marcator
  • 2: cele mai multe hattrick-uri
  • 42: catalanul cu cele mai multe prezențe

Lionel Messi nu a mai marcat în El Clasico de trei meciuri. Pe 6 mai 2018, argentinianul marca într-un Barca-Real 2-2 pe Camp Nou. De atunci, s-au scurs alte patru meciuri: unul a fost ratat de sud-american din cauza unei accidentări, iar în trei acesta nu a contribuit nici cu gol, nici cu pasă de gol.

Statistica spune că, de la debutul său în El Clasico din 2005, Messi nu a legat niciodată mai multe de trei meciuri în care să nu paseze sau să înscrie contra Realului.

ADVERTISEMENT
Tags: