Sport

Lionel Messi ar putea să rateze încă un meci la PSG! Motivul pentru care nu va prinde partida cu Brugge

Lionel Messi are cifre slabe după ce a câştigat Balonul de Aur 2021 şi ar putea să nu fie pe teren în meciul cu Brugge, din ultima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor.
06.12.2021 | 17:20
Lionel Messi ar putea sa rateze inca un meci la PSG Motivul pentru care nu va prinde partida cu Brugge
ADVERTISEMENT

PSG este deja calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor, de pe locul 2, şi nu are nicio şansă să o ajungă pe Manchester City, liderul grupei. În aceste condiţii, primul “11” al parizienilor, pentru meciul cu Club Brugge, ar putea să sufere mari modificări.

Lionel Messi, out pentru PSG – Club Brugge?! De ce ar putea să nu joace

Presa din Franţa a anunţat că Mauricio Pochettino vrea să modifice primul “11” al lui PSG, din moment ce meciul cu Brugge nu mai are o miză importantă pentru pariizieni. Astfel, Lionel Messi ar urma să fie menajat la partida care se va juca marţi, de la ora 19:45.

ADVERTISEMENT

De la ultima pauză internaţională, dedicată preliminariilor CM 2022, Lionel Messi a fost integralist în ultimele 5 meciuri jucate de PSG. În aceste condiţii, argentinianul va sta în tribune la această partidă.

Cum Neymar este accidentat şi va reveni abia la începutul anului viitor, Kylian Mbappe va fi singurul component al tripletei “MNM” pe teren. Atacantul francez va juca, în ofensivă, alături de Angel Di Maria şi Mauro Icardi.

ADVERTISEMENT

În actualul sezon, Lionel Messi a jucat 13 meciuri pentru PSG, timp în care a marcat 4 goluri şi a oferit 3 pase decisive. După ce a primit Balonul de Aur 2021, starul parizienilor a bifat două prestaţii dezamăgitoare, în partidele cu Nice şi Lens.

  • 8 meciuri a ratat Lionel Messi în actualul sezon, la PSG

Noi critici pentru transferul lui Lionel Messi la PSG

Transferat în vară de PSG, Lionel Messi nu a reuşit să ofere prea multe satisfacţii în tricoul parizienilor. Din acest motiv, mutarea este din ce în ce mai criticată, iar ultimul de pe lista celor care contestă mutarea este Jerome Rothen, fost jucător al echipei de pe “Parc des Princes”.

ADVERTISEMENT

“Cred, din ce în ce mai mult, că transferul lui Messi la PSG e o greșeală. Nu are jucători în preajma lui care să îi permită să controleze jocul”, a spus Jerome Rothen.

Rafael van der Vaart a avut cel mai dur discurs despre jocul lui Lionel Messi, iar fostul internaţional olandez l-a făcut praf după Manchester City – PSG 2-1, disputat în penultima etapă din grupele Ligii Campionilor.

ADVERTISEMENT

“Mă întristează. E o chestie de dorință, de motivație. Messi este căutat de toată lumea. Dacă nu înscrie sau nu oferă vreo pasă de gol, atunci face jocuri foarte proaste.

Cred că Messi nu se potrivește în peisaj. Când îl vezi pe Ronaldo, spre exemplu, realizezi că sunt jucători foarte diferiți. Cristiano luptă mereu, încearcă să își împingă colegii de la spate.

Messi are momente în care pur și simplu se plimbă pe teren. Mă gândesc în acele momente: ‘nu ți-e rușine?’. Începe să mă enerveze. Și e păcat, pentru că un jucător ca el nu se va mai naște vreodată”, spunea Rafael van der Vaart.

ADVERTISEMENT